ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „a prinde, a surprinde”.

ului¹ sm vz uliu

ului⁵ vi [At: TOMESCU, GL. / Pzi: ~esc / E: uliu] (Olt) 1 (D. găini) A scoate un cârâit specific când se apropie uliul. 2 (D. persoane) A striga pentru a alunga uliul.

ului⁴ vt [At: (a. 1717) IORGA, S. D. XII, 235 / V: (Mar; înv) ol~ / Pzi: ~esc / E: nct] 1 (Mar; înv; îf olui) A oferi. 2 (Reg) A împărți.

ului³ vt [At: CORESI, M. 260/6 / V: ol~ / Pzi: ~esc / E: mg vall] 1 (înv) A mărturisi. 2 (îdt) A interoga.

ului² [At: NEAGOE, ÎNV. 245/18 / V: (Mol) url~ / Pzi: ~esc / E: ns cf slv о лагати „a prinde”, bg улавям „a pătrunde, a surprinde”] 1-5 vt(a) A uimi (1-3, 6-7).

ULUI (-uesc) vb. tr. și refl. A (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) fîstîci; a-și pierde capul, a se pierde cu firea: groaza morții mintea uluește (CANT.); Cînd te văd, mă uluesc Și spre tine că pornesc (PAMF.); cînd vînzătorul și cumpărătorul se vor ului, unul gîndind că vinde alta, iar celălalt că cumpără alta (LEG.-CAR.).

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „ a prinde, a surprinde”.

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A uimi peste măsură; a buimăci, a zăpăci, a năuci. Atîtea opere de artă, îngrămădite unele lîngă altele, într-un spațiu redus, te uluiesc. STANCU, U.R.S.S. 118. Cu o îndrăzneală care mă ului, acest fermecător îmi afirmă pasionat că tocmai aceasta o așteaptă. GALACTION, O. I 238. O floare însă ului pur și simplu pe Ladima căci avea ceva misterios în somptuozitatea ei. CAMIL PETRESCU, N. 77. ◊ Refl. Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise și se trezi dus pe sus. DELAVRANCEA, S. 101. Pierderea domnului lor îi făcură să se uluiască. ISPIRESCU, M. V. 59.

A ULUI ~iesc tranz. A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit’

A SE ULUI mă ~iesc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit’

uluì v. a se zăpăci. [Origină necunoscută].

ULIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Compus: Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

ul sm vz uliu

ulei¹ sm vz uliu

uleu¹ sm vz uliu

uli¹ sm vz uliu

uliu sm [At: DRLU / A și: (pop) uliu / V: (pop) uli, (îrg) uleu (A și: (reg) uleu), hul, hulei, huleu, huli^[1], ul, ulei, ului / Pl: ulii, (pop) uli / E: mg ölyû, ülü] 1 (Orn; șîs ~ găinilor, uli de găini, uli găinar, uli găinăresc, ~l de porumbi, ~ porumbar, uli porumbac, uli mare, uli cenușiu, uleul rândunelelor, uleul șopârlelor) Pasăre mare cenușie cu pântecele alburiu, cu dungi transversale ondulate, brun-negricioase, cu ciocul scurt și încovoiat, care se hrănește mai ales cu păsări de curte Si: (reg) bodigaș, bodigău, boghiu², cobăț, cobiceriu, coroiu, coțetar, gaie, găinar (9), herete, hereu, hudubă, hudubleajă, hulubej, hultan, orligan, ortan, porumbar², primarul-găinilor, șoavă, șovan¹, uligaie (1), ulior (1) (Accipiter gentilis gentilis sau Astur palumbarius). 2 (Orn; șîs ~ mic, ~l păsărilor, ~l păsăresc, ~ păsărar, ~ păsăratic, uli de păsări, uli de pasăre, uli de hulubi, uli vrăghier) Pasăre cât un porumbel, cu spatele cenușiu-închis, cu partea ventrală albă sau roșcată, cu dungi transversale bmne întunecat dese Si: (reg) boghicaș, boghiul păsărilor, boghiuțul păsărilor, cobăț, coroi, erete, herete, hultanaș, ieria, păsărar, săbioară, spiriduș, ulete, uliac (1), uliaș (1), ulior (2), ulișor (1), uliuț (1) (Accipiter nisus nisus). 3 (Orn; șîs -l mare, uli șorecar, -l-șopârlelor, uli de pădure, uli iepurar, uli hoitar) Șorecar (Buteo buteo buteo). 4 (Orn; șîs ~l săpăcililor, uli roșu) Șorecar (Buteo buteo zimmermannae). 5 (Orn; îs) ~l balcanic Pasăre asemănătoare uliului, dar mai mică, cu spatele bmn și pântecele roșu-ruginiu (Accipiter gentilis marginatus). 6 (Orn; îs) ~ cu picioare scurte (sau scund) Pasăre cu spatele cenușiu-albăstrui și cu partea ventrală albă, cu dungi transversale ondulate roșii-ruginii Si: ulișor (3), (reg) corni cu picioare scurte, păsărar (Accipiter badius brevipes). 7 (Orn; îs) Uli de apă Gaie (Milvus milvus milvus). 8 (Orn; îs) ~ de baltă (sau încălțat, de porumbei) Șorecar (Buteo lagopus lagopus). 9 (Orn; îs) Uli mare Șorecar (Buteo rufinus rufinus). 10 (Orn; îs) Uli roșu (sau vulpin) Șorecar (Buteo buteo vulpinus). 11 (Orn; îs) ~l roșu Șorecar roșu (Buteo desertorum). 12 (Orn; îs) ~l alb (sau ~l stepelor, de câmp, palid) Șorecar (Circus macrourus). 13 (Orn; șîs ~ de trestie (sau de stuf, de baltă) Șorecar (Circus aeruginosus aeruginosus). 14 (Orn; îs) ~l vânăt (sau alb) Pasăre asemănătoare cu uliul alb, cu spatele cenușiu și cu pântecele alb-gălbui cu pete brune Si: gaie vânătă, herete vânăt, herete de câmp, (reg) viorete (Circus cyaneus cyaneus). 15 (Orn; îs) ~ sur (sau cenușiu) Șorecar (Circus pygargus). 16 (Orn; îs) Uli de stânci Pajură (Aquila chrysaetos). 17 (Orn; șîs ~ vânăt, ~l rândunelelor, uli păsărar) Șoim (Falco subbuteo subbuteo). 18 (Orn; îs) -l vrăbiilor, (reg) uli de vrăghii Șoim (Falco columbarius aesalon). 19 (Orn; îs) Uli de pasăre (sau vrăbier, de seară) Vindereu (Falco tinnuncidus). 20 (Orn; reg; îs) Uli broscar Șerpar (Circaetus gallicus gallicus). 21 (Orn; reg; îs) ~ mic (sau ~ de la șuri) Sfrâncioc de iarnă (Lanius execubitor). 22 (Orn; reg; îf huliu) Huhurez (Syrnium aluco). 23 (Orn; reg; îs) ~l șerpilor Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 24 (Orn; reg; îs) Uli coadă lungă Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop) Bărbat curajos. 26 (Reg; șîcs de-a ~, de-a ~ cu găina, de-a ~ cu cloșca, d-a cloșca cu ~, de-a ~ cu gaia, d-a mama cu ~) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: cloșca, de-a puia gaia. 27 (Reg; îf uli) Zmeu.

urlui³ v vz ului²

COBĂȚ sm. Băn. 🐦 = ULIU: ~u! au întrebat pre cuc, cum și cu ce să hrănește el (ȚICH.) [srb. kobac].

❍ HULIU = ULIU.

❍ULEU² = ULIU.

ULIU sm. 🐦 1 = ERETE1: cînd dai cenușa afară în zile de sec, vine ~ la găini (GOR.); Tătarii... s’au și slobozit să-i ia în unghii, ca niște uli, pre acei puțini Cazaci (NEC.); numit și „uliul-găinilor” sau „uliu-de-porumbei” ¶ 2 ULIU-ÎNCĂLȚAT, pasăre călătoare de coloare albă-gălbuie, cenușie sau roșcată, cu aripile lungi, care-i acopere coada aproape în întregime, cu picioarele împodobite cu pene; trăește în nordul Europei și al Asiei și petrece adesea iarna prin părțile noastre; numită și „șorecar-încălțat” sau „șorecar-de-iarnă” (Archibuteo lagopus) (🖼 5157) ¶ 3 ULIU-MIC, ULIUL-PĂSĂRILOR = COROIU ¶ 4 ULIUL-ȘOPÎRLELOR = ȘORECAR1 ¶ 5 ULIU-DE-TRESTIE, pasăre răpitoare de 0m.,50 pînă la 0m.,58 lungime, cu penele brune-roșcate; trăește în locurile umede, băltoase, vînînd păsări de apă, pești, broaște, insecte sau mici mamifere; face mari pagube, căci distruge ouăle și mănîncă puii păsărilor de baltă; își face cuibul printre trestii; numit și „șorecar-de-baltă” (Circus aeruginosus) (🖼 5158) ¶ 6 ULIU- VÎNĂT, pasăre călătoare, de 45-50 de cm., de coloare cenușie pe spinare și albă pe pîntece; e o răpitoare îndrăzneață și șireată care se hrănește cu șoareci, păsări, broaște, șopîrle și insecte; își face cuibul pe lîngă baltă, prin stuf sau trestii; trăește într’o mare parte a Europei, în Asia centrală și în Africa meridională; sosește la noi primăvara și pleacă toamna; numită și „șorecar-alb” (Circus cyaneus) [ung. öl(y)ü].

ULUIT adj. p. ULUI: un moment ea rămase sdrobită, ~ă (VLAH.); cum sta el ~ și amărît, a ieșit șarpele din valuri (R.-COD.).

ULIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

ULEU s. m. v. uliu.

ULI s. m. v. uliu.

ULIU, ulii, s. m. Nume dat mai multor păsări răpitoare de talie mare, care atacă păsările și unele mamifere mici (Accipiter). S-au răpezit ca ulii pe stîrv, asupra noastră, a săracilor. STANCU, D. 103. Trenul... aleargă... Speriind toți ulii pe cîmpii deșarte. D. BOTEZ, P. O. 95. Uliul rîndunelelor însă, măcar că el dintre toate paserile adunate era cel mai mic... știindu-se că e mai sprinten și mai ghibaci dintre toate, nu voi nicidecum să se supuie hotărîrii obștești. MARIAN, O. I 134. – Variante: (regional) uli, uli (MARIAN, O. I 121, ALECSANDRI, P. III 119, TEODORESCU, P. P. 149), uleu, ulei (DELAVRANCEA, A. 12, id. O. II 164, ALEXANDRESCU, P. A. 122), s. m.

ULEU s. m. v. uliu.

ULIU ~i m. Pasăre sedentară răpitoare, de talie medie, cu ciocul coroiat, cu gheare lungi, curbate, cu aripi late și scurte, rotunjite și cu coadă lungă; erete; coroi. /< ung. ölyü

uliu m. 1. specie de șoim foarte îndrăzneț, răpindu-și prada chiar în fața oamenilor (Astur palumbarius): uliul se numește în Munt. cobeț și erete, în Mold. coroiu și hărău, în Tr. bodiu, iar în Buc. găinar și porumbar; 2. fig. viteaz: ulii din Soroca AL.; 3. (de-a) un joc de copii. [Ung. ÖLYÜ].

uléŭ, V. ulĭ.

ulĭ m., pl. tot așa (ung. ölü, ölyü și ölyv). O pasăre răpitoare diurnă mare cît cĭoara orĭ și maĭ mică (erete). Sînt de multe felurĭ. – Și uléŭ (Cant. și Gr. Al.). V. șoĭm.

uluĭésc v. tr. (vsl. sîrb. uloviti, a prinde [vînat], d. loviti, a prinde, a vîna; rus. ulovitĭ, a prinde, a surprinde. V. lovesc). Uĭmesc, zăpăcesc, fac să nu maĭ știe ce face: vestea ceĭa l-a uluit. V. refl. Mă zăpăcesc grozav, mă încurc: s’a uluit de frumuseța eĭ. V. uĭmesc.

ului (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, 3 sg. uluiește, imperf. 1 uluiam; conj. prez. 1 sg. să uluiesc, 3 să uluiască

ului (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, imperf. 3 sg. uluia; conj. prez. 3 să uluiască

ului vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, imperf. 3 sg. uluia; conj. prez. 3 sg. și pl. uluiască

ului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, conj. uluiască)

uliu [liu pron. lĭu] s. m., art. uliul; pl. ulii, art. uliii (desp. -li-ii)

uliu [liu pron. lĭu] s. m., art. uliul; pl. ulii, art. uliii (-li-ii)

uliu s. m. [-liu pron. -liu], art. uliul; pl. ulii, art. uliii (sil. -li-ii)

uliu (2 sil.), pl. ulii

uliu, ulii pl., uliii pl. a.

uluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ului (-iesc, -it), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește).

uliu (-ii), s. m. – Șoim, coroi, vindereu (Astur palumbarius, Accipiter nisus, Buteo vulgaris, Archibuteo lagopus, Circus aeruginosus, C. cyaneus). – Var. uli, uleu. Mag. ölyü (Cihac, II, 536; Gáldi, Dict., 186). Se folosește, în forme mai mult sau mai puțin diferite, pentru una sau alta dintre aceste specii; ulieș, s. m.; uliga(n)ie, s. f.; uligan, s. m.; uliuț, s. m.

uliu, ulii s. m. (intl.) procuror.

ULUI vb. v. ameți, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.

ULUI vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.

ului vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. NĂRUI. NĂUCI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA. ZĂPĂCI.

ULUI vb. 1. a minuna, a stupefia, a surprinde, a uimi. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a ~.) 4. a se cruci, a se minuna, a se uimi, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.)

ULIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hârău. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, păsărar, ulieș, ulișor, uliuț. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobăț, găinar, hârău, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus) = (reg.) șorecar. 5. uliul-și-porumbeii = cloșca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

ULIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hîrău. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, (pop.) păsărar, ulieș, ulișor, uliuț. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus) = (reg.) șorecar. 5. uliul-și-porumbeii = cloșca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

ULUI vb. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) A mărturisi. Ssete ulluim. AGYAGFALVI, apud TEW. Noi cunoaștem și uluim pe Hristos a fi Mesia. C 1692, 519^r. Limba mea să uluiască direptatea ta. MISC. SEC. XVII, 7^v; cf. FOGARASI, apud TEW; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 23^v, 70^v, 84^v, 87^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud, TEW; CAT. B, 3. 11, 12, 14. 2. (Ban.) A cerceta. Inquiro. Olu. Inquiralok. LEX. MARS., 218. Forme gramaticale: ind, prez..1 sg. olu (LEX. MARS., 218), ului (PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW), uluiesc (FOGARASI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 84^V; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW, 2 sg. uluiești (FOGARASI, apud TEW), 3 sg. uluiește (MISC. SEC. XVII, 70^v; BUITUL, apud TEW), cj. prez. 3 sg. să uluiască (MISC. SEC. XVII, 77^v). Etimologie: magh. vallani. Vezi și oluit, oluitor, uluită, uluitură.