ultragiu sn vz ultraj

ULTRAGIU s.n. v. ultraj.

ULTRAGIU ~i n. v. ULTRAJ.

*ultrágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. outrage, d. outrer, a duce prea departe, d. outre, lat. ultra, dincolo; it. oltraggio). Injuria (ofensa) cea maĭ gravă cu vorba saŭ cu fapta. Insulta unuĭ funcționar în exercițiu funcțiuniĭ. Fig. Mînuire proastă, jignire: ultragiu arteĭ, moraleĭ. Ultragiu anilor, urmele bătrînețiĭ.

ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii; p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultragiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.

ultraj sn [At: HELIADE, O. I, 202 / V: (înv) ~agiu (Pl: ~agii și, înv, ~age) sn / Pl: ~e / E: it oltraggio, fr outrage] 1-3 Jignire, amenințare ori violență împotriva cuiva. 4 Infracțiune constând în jignirea, amenințarea ori violentarea unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii. 5 (Îs) ~ contra bunelor moravuri Infracțiune constând în săvârșirea în public a unor acte sau gesturi reprobabile ori în rostirea de cuvinte sau expresii indecente.

*ULTRAJ (pl. -aje), ULTRAGIU (pl. -agii) sn. Insultă gravă, necinstire, ocară făcută mai ales agenților forței publice: l-a condamnat pentru delictul de ~; facem proces-verbal de ultragiu adus guvernului (CAR.) [fr. outrage].

ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune); p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultragiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.

ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensă, jignire, insultă (în special adusă unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii). Nu-mi recunosc nici o vină. Și nici dumneavoastră dreptul de a mă judeca... – Ultraj adus în instanță. BARANGA-MORARU, F. 78. – Variantă: ultragiu, ultragii (BART, S. M. 89, MACEDONSKI, O. II, 139), s. n.

ULTRAJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].

ULTRAJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr. outrage, it. oltraggio)

ULTRAJ ~e n. 1) Ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări. 2) Jignire gravă. /<fr. oultrage, it. oltraggio

ultraj n. insultă gravă, mai ales în contra agenților forței publice (= fr. outrage).

ultraj s. n., (rar) pl. ultraje

ultraj s. n., pl. ultraje

ultraj s. n., pl. ultraje

ultraj

ultraj, -je.

ultraj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. – Var. ultragiu. It. oltraggio, cf. fr. outrage. – Der. ultragia, vb. (a comite un ultraj).

ULTRAJ s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

ultraj s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ.