5 intrări
12 definiții
din care- explicative (8)
- morfologice (1)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
tutură sf [At: LEXIC REG. II, 33 / Pl: ? / E: nct] (Bot; Olt) 1 Papură (Typha angustifolia). 2 Papură (Typha latifolia).
țuțulă sf [At: SCL 1980, 93 / V: ~urlă (Pl: ~urle), ~ură / Pl: ? / E: țuță + -ulă] (Reg) 1 Vârf de deal, de munte. 2 Deal.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țuțura1 [At: KLEIN, D. 444 / Pzi: țuțur / E: țuțur2] 1 vt (Trs; Mar) A trage pe cineva de păr, de urechi, de nas. 2 vr (Reg; fig) A fi îngâmfat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țuțură2 sf vz țuțulă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țuțurlă sf vz țuțulă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚUȚURA, țuțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚUȚURA, țuțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
tuturéz n., pl. e și urĭ (var. din titirez). Trans. Mic bucĭum copilăresc de scoarță de alun.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
țuțura vb., ind. prez. 1 sg. țuțur, 3 sg. țuțură
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
țuțulă s.f. (reg.) vîrf de deal, de munte.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țuțura, țuțur, vb. I (reg.) 1. a trage de păr, de urechi. 2. a fi mândru.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
ȚUȚURA vb. 1. Țuțur (Sd XVI); -a b. (Ard); -ă (Viciu 16); cf. Țoțora s. (Dm), azi Țuțora. 2. + -man: Țuțurman (17 A I 136, II 234). 3. Cf. Țiuțurug b. (16 B VI 139), cu suf. -ug. 4. Țițiriga, Stan, ard. (Cat gr I).
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
verb (VT2) Surse flexiune: DLRM, DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
țuțura, țuțurverb
- 1. A trage pe cineva de păr sau de urechi. DLRLC DLRM
- Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4. DLRLC
-