tutură sf [At: LEXIC REG. II, 33 / Pl: ? / E: nct] (Bot; Olt) 1 Papură (Typha angustifolia). 2 Papură (Typha latifolia).

țuțulă sf [At: SCL 1980, 93 / V: ~urlă (Pl: ~urle), ~ură / Pl: ? / E: țuță + -ulă] (Reg) 1 Vârf de deal, de munte. 2 Deal.

țuțura¹ [At: KLEIN, D. 444 / Pzi: țuțur / E: țuțur²] 1 vt (Trs; Mar) A trage pe cineva de păr, de urechi, de nas. 2 vr (Reg; fig) A fi îngâmfat.

țuțură² sf vz țuțulă

țuțurlă sf vz țuțulă

ȚUȚURA, țuțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.

ȚUȚURA, țuțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.

tuturéz n., pl. e și urĭ (var. din titirez). Trans. Mic bucĭum copilăresc de scoarță de alun.

țuțura vb., ind. prez. 1 sg. țuțur, 3 sg. țuțură

țuțulă s.f. (reg.) vîrf de deal, de munte.

țuțura, țuțur, vb. I (reg.) 1. a trage de păr, de urechi. 2. a fi mândru.

ȚUȚURA vb. 1. Țuțur (Sd XVI); -a b. (Ard); -ă (Viciu 16); cf. Țoțora s. (Dm), azi Țuțora. 2. + -man: Țuțurman (17 A I 136, II 234). 3. Cf. Țiuțurug b. (16 B VI 139), cu suf. -ug. 4. Țițiriga, Stan, ard. (Cat gr I).