tutea sfs [At: BĂLCESCU, M. V. 308 / E: tc tutya „zinc”] (Înv) Oxid de zinc Si: (înv) tuție.

TUTEA s. f. (Învechit) Oxid de zinc. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate... sarea, fierul, argintul..., cobaltul, tuteaua. BĂLCESCU, O. II 208.

tuteà f. oxid de zinc: arsenicul, cobaltul, tuteaua BĂLC. [Turc. TUTYA, zinc].

tuteá f., pl. ele (turc. [d. pers.] tutiĭa, zinc, calamină; ngr. tutĭá; fr. tutie [d. ar. tutiĭa], oxid de zinc). Vechĭ. Oxid de zinc (considerat la orientalĭ ca bun p. ochĭ). V. cádmie.

tutea s. f.

TUTEA s. v. alb de zinc, oxid de zinc, țincvais.

tutea s. v. ALB DE ZINC. OXID DE ZINC. ȚINCVAIS.

tutea s. f. – Oxid de zinc, tuție. Tc. (per.) tutya (Șeineanu, II, 370; Lokotsch 2020), cf. fr. tutie, sp. tocia, ngr. τουτιά.

Țuțea, Petre (1901-1991), ilustru gânditor creștin român, n. la Boteni, jud. Muscel, dintr-o familie de preoți. Orfan de tată, ajunge copil de trupă, urmează liceul la Câmpulung și Cluj și Univ. „Humboldt” din Berlin. A funcționat ca director general în Ministerul Economiei în timpul guvernării lui Antonescu. Aruncat în închisoare de regimul comunist, execută întâi cinci ani (1948-1953), apoi opt ani dintr-o condamnare de 18 ani muncă silnică în închisorile din București, Jilava, Ocnele Mari și Aiud, neîncetând să propovăduiască valorile spirituale creștine și iubirea pentru neamul românesc. Demersul său intelectual a fost întru totul integrat ortodoxiei. A lucrat în ultimii ani la o antropologie creștină, concepută în șașe părți (I. Cartea întrebărilor, II. Sistemele, III. Stilurile, IV. Matematica, V. Fizica, știința științelor naturii, și VI. Dogmele), în curs de apariție. Dintre Operele sale au apărut postum, în 1992, Între Dumnezeu și neamul meu, Bătrânețea și alte scrieri filozofice și Mircea Eliade.