TUTĂ¹, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

tut¹ sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium¹ (1).

tut², ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tută¹ sf [At: NOM. MIN. I, 44 / Pl: ~te / E: fr tute, ger (Fang)tute] 1 Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. 2 Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată.

țoață² sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țoță sf vz țuț

țute s [At: COMAN, GL. / E: nct] (Trs; îe) 1-2 A duce (sau a lua) (pe cineva) în ~ A duce (sau a lua) pe cineva pe umeri.

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) ~ă (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

TUTĂ¹, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

TUTĂ², tute, s. f. Instrument, în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate materialele de formă tubulară rămase în gaura unei sonde.

TUTĂ¹, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont. Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

TUTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].

TUTĂ s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută!

tută (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

țuț² (reg.) s. n., pl. țuțuri

tută (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tută, pl. tute

tută (persoană, instrument) s. f., pl. tute

țuț s. n., pl. țuțuri

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

tută, tute s. f. (reg.) femeie proastă

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tut, -ă, tuți, -te, (tutuluc), adj. (reg.) Prost, tont. (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.