3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.

TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.

TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

tu1 sf [At: NOM. MIN. I, 44 / Pl: ~te / E: fr tute, ger (Fang)tute] 1 Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. 2 Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată.

TÚTĂ1, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

TÚTĂ1, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont. Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7.

TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument, în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate materialele de formă tubulară rămase în gaura unei sonde.

TÚTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].

TÚTĂ s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)

tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută!

tut2, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tut1 sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium1 (1).

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte

tútă (persoană, instrument) s. f., pl. túte

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tútă, pl. túte


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tută, tute s. f. (reg.) femeie proastă

Intrare: tută (obiect)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tu
  • tuta
plural
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tute
  • tutei
plural
  • tute
  • tutelor
vocativ singular
  • tu
  • tuto
plural
  • tutelor
Intrare: tută (persoană)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tu
  • tuta
plural
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tute
  • tutei
plural
  • tute
  • tutelor
vocativ singular
  • tu
  • tuto
plural
  • tutelor
Intrare: tut
tut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tut
  • tutul
  • tutu‑
  • tu
  • tuta
plural
  • tuți
  • tuții
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tut
  • tutului
  • tute
  • tutei
plural
  • tuți
  • tuților
  • tute
  • tutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tută (obiect)

  • 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată.
    surse: DN

etimologie:

tută (persoană)

etimologie: