2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor. – V. turci.

TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor. – V. turci.

turcit, ~ă a [At: NECULCE, L. 16 / Pl: ~iți, ~e / E: turci] 1 Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor (4). 2 (Înv) Supus turcilor (4).

TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat (sau a fost silit să adopte) limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Iancule, romîn turcit, Ce te porți așa gătit? TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Rar) Plecat, supus turcilor. Ion-vodă scrisese către doi dintre cei mai puternici din aristocrația polonă, rugîndu-i să-i ajute, la nevoie chiar contra poruncelor turcitului lor rege. HASDEU, I. V. 111.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

turcesc, ~ească [At: URECHE, L. 123 / V: (îvr) tor~ / Pl: ~ești / E: turc + -esc] 1-2 a Care aparține Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (20-21). 3 a Originar din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (22). 4-5 a Privitor la Turcia sau la turci (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (23-24). 6-7 a Caracteristic Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (25-26). 8 a Ca al turcilor (4) Si: turc (27). 9 a (Pex) Mahomedan. 10 a (Pop; îs) Dreptate (sau judecată) ~ească Dreptate (sau judecată) arbitrară. 11 a (Pop; îs) Dobândă ~ească Dobândă cămătărească. 12 a (Îs) Cafea ~ească Băutură preparată dintr-o pulbere fină, obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu zahăr. 13 a (Îs) Baie ~ească Baie de abur. 14 a (Pop; îs) Zmeu ~ Zmeu făcut din hârtie legată cu ață în două colțuri și cu o coadă mică de cârpă și care, atunci când se înalță, se clatină mereu Si: turcaleț1. 15 a (Mun; îc) Mere-~ești Varietate de mere lunguiețe, de culoare roșie. 16 a (Reg; îc) Pere-~ești Pere-murgi Cf murg1. 17 a (Înv; îc) Struguri-~ești Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 18 a (Îs) Alune ~ești Fructele comestibile ale arbustului Corylus Colurna. 19 a (Îas) Fructele comestibile ale arbustului Corylus tubulosa. 20 a (Îc) Dovleac (sau, pop, bostan)- ~ Varietate de dovleac cu fructul mare, turtit, comestibil Si: dovleac-alb (Cucurbita maxima). 21 a (Îc) Porumb (sau, pop, păpușoi)-~ Varietate de porumb cu știulete gros, format din multe rânduri de boabe de culoare albicioasă. 22 a (Bot; îc) Izmă-~ească Izmă-creață (Mentha suaveolens). 23 a (Mun; îc) Găină-~ească Specie de găină pitică. 24 a (Pfm; îe) A fi ca o (sau cu obraz de) babă ~ească Se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. 25 a (Fam; îs) Față ~ească Față încruntată. 26-27 sf, a (Rar; șîs limba ~ească) Turca (18-19).

turci [At: R. POPESCU, CM. I, 292 / Pzi: ~rcesc / E: turc] 1-2 vtr A (se) asimila cu populația turcă (22) și, în special, cu religia mahomedană. 3 vt (Pfm) A bate pe cineva. 4 vr (Pfm; fig) A se ameți de băutură Si: a se îmbăta.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.

A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc

A SE TURCÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc

turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.

2) turcésc v. tr. Prefac în Turc saŭ în musulman. – Și turcífic, a (neol.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă

turcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 sg. și pl. turceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TURCÍ vb. (înv. și pop.) a se păgâni.

TURCÍ vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

turci vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. TURMENTA.

TURCI vb. (înv. și pop.) a se păgîni.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MIHNEA TURCITUL, domn al Țării Românești (1577-1583 și 1585-1591). A dus o politică fiscală apăsătoare, extinsă și asupra unor categorii privilegiate, pentru a putea față cererilor turcești și pentru a-l înlătura pe Petru Cercel, competitorul său. Mazilit în 1591, a trecut la mahomedanism, primind sangeacatul de Nicopole.

arată toate definițiile

Intrare: turcit
turcit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcit
  • turcitul
  • turcitu‑
  • turci
  • turcita
plural
  • turciți
  • turciții
  • turcite
  • turcitele
genitiv-dativ singular
  • turcit
  • turcitului
  • turcite
  • turcitei
plural
  • turciți
  • turciților
  • turcite
  • turcitelor
vocativ singular
plural
Intrare: turci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turci
  • turcire
  • turcit
  • turcitu‑
  • turcind
  • turcindu‑
singular plural
  • turcește
  • turciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turcesc
(să)
  • turcesc
  • turceam
  • turcii
  • turcisem
a II-a (tu)
  • turcești
(să)
  • turcești
  • turceai
  • turciși
  • turciseși
a III-a (el, ea)
  • turcește
(să)
  • turcească
  • turcea
  • turci
  • turcise
plural I (noi)
  • turcim
(să)
  • turcim
  • turceam
  • turcirăm
  • turciserăm
  • turcisem
a II-a (voi)
  • turciți
(să)
  • turciți
  • turceați
  • turcirăți
  • turciserăți
  • turciseți
a III-a (ei, ele)
  • turcesc
(să)
  • turcească
  • turceau
  • turci
  • turciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

turcit

  • 1. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Iancule, romîn turcit, Ce te porți așa gătit? TEODORESCU, P. P. 292.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar Plecat, supus turcilor.
      exemple
      • Ion-vodă scrisese către doi dintre cei mai puternici din aristocrația polonă, rugîndu-i să-i ajute, la nevoie chiar contra poruncelor turcitului lor rege. HASDEU, I. V. 111.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi turci
    surse: DEX '98 DEX '09

turci

  • 1. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: păgâni attach_file 5 exemple
    exemple
    • Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18.
      surse: DLRLC
    • Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC
    • Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731.
      surse: DLRLC
    • Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5.
      surse: DLRLC
    • Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • turc
    surse: DEX '98 DEX '09