TURCIT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat (sau a fost silit să adopte) limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Iancule, romîn turcit, Ce te porți așa gătit? TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Rar) Plecat, supus turcilor. Ion-vodă scrisese către doi dintre cei mai puternici din aristocrația polonă, rugîndu-i să-i ajute, la nevoie chiar contra poruncelor turcitului lor rege. HASDEU, I. V. 111.