TULEI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. tulaj, ucr. tulij.

tiulei sn vz tulei

tiuleu smn vz tuleu

tulău smn vz tuleu

tulei sn [At: CANTEMIR, IST. 193 / V: (reg) tiu~ / Pl: ~e / E: ns cf srb tulaj, ucr тулій] 1 Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre Si: (reg) tulean (1). 2 Puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 3 (Fam) Fir de păr abia crescut în mustața sau în barba tinerilor. 4 (Fam; pex) Fir de păr mai gros decât celelalte. 5 (Fam) Fire rare de păr care se observă uneori pe fața femeilor.

tuleu [At: ECONOMIA, 42/3 / V: (reg) ~lău, ~Ihei, tiul~ smn / Pl: ~ei sm, ~eie, (reg) ~eauă sn / E: ns cf știulete] 1 smn (Pop) Tulpina unor plante (mai ales a porumbului) Si: cocean, (reg) covrag, hacean, hluj, strujan, tufleu (1), tujlean (1), tulean (1). 2 smn (Pop) Partea rămasă (în pământ) din tulpina unor plante, în special a porumbului, după recoltare Si: cotor, (reg) hluj, tujlean (2), tulean (2), tulihan, tulug (2). 3 smn (Pop) Partea lemnoasă a tulpinei porumbului fără frunze și știuleți Si: (reg) tujlean (3), tulean (3), tulihău (1). 4 smn (Ban; lpl) Tulean (6). 5 smn (Reg; csc) Puzderie de cânepă. 6 smn (Reg) Trunchi² (1) de arbore. 7 smn (Reg) Rădăcină de hrean. 8 smn (Reg) Fructul matur al porumbului Si: știulete, (reg) tulean (4), tulihoi. 9 snm (Trs) Rodul tânăr al porumbului (înainte de a se forma mătasea și boabele). 10 smn (Reg) Partea lemnoasă a fructului de porumb pe care sunt așezate boabele Si: cocean, știulete, (reg) ciocan, ciocălău, tulean (5), tulug (4). 11 smn (Reg) Con² (9) de brad. 12 smn (Reg) Floare de papură. 13 smn (Șîc ~-gras) Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, ovoid-alungit, de culoare vânătă-închis. 14 smn (Olt; Mun; șîc prună-de-~) Varietate de prune mari, rotunde și turtite la capete. 15 sn (Reg; pan) Dârjala îmblăciului. 16 sn (Reg; pan) Partea de fier a sfredelului dintre mănunchi și floare. 17 sn (Reg; pan) Partea mai lungă a scoabei. 18 sn (Reg; pan) Partea de deasupra a jugului. 19 sn (Reg) Fluierul piciorului. 20 sn (Trs; Ban; pan; îs) ~l cozii Partea de la rădăcina cozii la animale Si: (pop) noadă.

tulhei smn vz tuleu

TULEI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. scr. tulaj, ucr. tulij.

TIULEU s. n. v. tuleu.

TULEI, tuleie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Cotor al penelor încă nedezvoltate, care acoperă corpul puilor de pasăre. Găsi... zece puișori de găină, piuind somnoroși sub tuleiele lor umede. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. Astfel, prin ghizdeie, Un pui cu tuleie, Muma îl numește, Noaptea-l încălzește Pînă va zbura. BOLLIAC, O. 78. 2. Fir de păr abia crescut în mustața sau în barba tinerilor. Și cum zice vorba asta, hop și Prîslea, de douăzeci și doi de ani, de-abia cu cîteva tuleie în bărbie. CARAGIALE, P. 114. Cînd abia începuse tuleiele bărbiei să-i umbrească pielița copilărească, el vorbea pe de rost toate limbile de pe lume. ODOBESCU, S. III 177.

TULEU, tulei, s. m., și tuleie, s. n. Tulpina anumitor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină după tăierea recoltei. Mai am de tăiat niște tulei de cucuruz și de floarea-soarelui. V. ROM. februarie 1952, 103. Coceanul... se mai numește și strujean, strujan... turjan... tuleu. PAMFILE, A. R. 87. ◊ (Glumeț) Smulge un copaci așa cum este și-l du repede acasă... – Eu să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de-aiestea? îi răspunse Titirezul. SBIERA, P. 181. – Variantă: tiuleu (I. CR. III 157) s. n.

TULEU ~ie n. mai ales la pl. 1) Rădăcină a penei nedezvoltate sau smulse. 2) Fir de păr care abia mijește pe fața tinerilor. /<sl. tulu

tiuleiu n. V. tuleiu.

tuleiu n. Mold. 1. paiu gros; 2. cotorul penei (la păsări); 3. fig. păr ce răsare: tuleie de barbă. [Și tiuleiu: pol. TULEĬA].

tĭuléĭ, V. tuleĭ.

tuléĭ și tĭuléĭ n., pl. eĭe (ung. toll, tuleĭ; cp. cu mbg. tulŭ, a. î., care poate fi luat de la Romînĭ, ca și pol. tuleja, vîrf de suliță. V. și ștulete). Est. Pană din cele dintîĭ care le cresc păsărilor după puf. Iron. Prim fir de mustață orĭ de barbă: nicĭ nu ĭ-aŭ crescut tuleĭele, și combate guvernu la gazetă! – În Trans. tuleŭ, pl. eĭe, strujan, cocean. V. tujlean și tulug.

tuléŭ, V. tuleĭ.

tulei (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuleie

!tuleu² (tulpina porumbului) s. n., art. tuleul; pl. tuleie

!tuleu¹ (soi de prun) s. m., pl. tulei

tulei (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuleie

tuleu (tulpina porumbului, soi de prune) s. m. / s. n., art. tuleul; pl. tulei/tuleie

tulei (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuleie

tuleu (agr., bot.) s. n./s. m., art. tuleul; pl. n. tuleie/m. tulei

tulei, pl. tuleie

tuleiu, -leie.

TULEU s. v. cocean, știulete.

TULEU s. v. tulpină.

TULEU s. (BOT.) cotor, tulpină, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.)

tuleu s. v. COCEAN. ȘTIULETE.

tuléi (-ie), s. n. – 1. Puf, perișor. – 2. Pufuleț de fructe sau de plante. – 3. Cocean, ciocălău, pănușă de porumb. – Var. Trans. tulea. Mold. tiuleu, tiulei. Sl. tulŭ „cilindru gol” (Cihac, II, 426; Tiktin, Candrea), cf. torbă și sb. tulaj „cocean”, rut. tulij, pol. tulja „fier de lance”. La sensul al doilea ar fi putut interveni o contaminare cu tc. tüy „puf”, tüylü „pufos”, mai ales dacă se ține cont de var. mold. Der. din gr. τσῦλος „coloană” (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 456) sau din mag. toll (Scriban) trebuie să fie abandonată, ca și der. din lat. tubŭla (Pușcariu, Dacor., V, 423; REW 8968). Der. tulean (var. Olt. tujlean), s. n. (cocean, ciocălău; puf, perișor); tulău, s. m. (Trans., bucium foarte lung al ciobanilor, din scoarță de tei sau de salcie, măsoară 2 m. în lungime), probabil din același sl. tulŭ „tub” (după Miklosich, Slaw. Elem., 50 și Cihac, II, 427; din sb., cr. tuliti „a scheuna, a urla”; după Conev, 104, din bg. tulnik); tulnica, vb. (Trans., a suna din tulnic); tulug, s. m. (tuleu de porumb, cocean), în Trans.

tulei s. pl. (țig.) țigări.