TUBERCULI- elem. tubercul²(o)-.

TUBERCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubercule. – Var.: tuberculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum.

tubercul sm [At: BREZOIANU, A. 112/27 / V: ~ă sf / Pl: ~i sm, ~e sn / E: lat tuberculum, fr tubercule] 1 (Bot) Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante și care poate servi și ca organ de înmulțire Si: (rar) tuberozitate (2). 2 (Med) Proeminență patologică apărută pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3 (Med) Mică tumoare apărată în grosimea pielii sau în orice alt țesut Si: (rar) tuberozitate (3).

tuberculă sf vz tubercul

TUBERCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubercule. – Var.: tuberculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum.

TUBERCUL, tuberculi, s. m., și tubercule, s. n. 1. Organ al unor plante (rezultat din transformarea unor tulpini subterane) în care se înmagazinează substanțe nutritive și care servește la înmulțirea speciei. Experiența fruntașilor în producția de cartofi arată că prin folosirea tuberculilor mari se obțin sporuri însemnate de recoltă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2910. 2. Excrescență apărută pe unele țesuturi ale organismelor vii. Tuberculii cerebrali sînt constituiți în majoritate din substanță cenușie. ANATOMIA 196. ♦ Mică tumoare produsă de bacilul lui Koch în interiorul sau la suprafața țesuturilor organismelor vii. – Variantă: (1) tuberculă (C. PETRESCU, A. 332) s. f.

TUBERCUL s.m. 1. Tulpină subterană umflată care constituie un rezervor de substanțe nutritive la unele plante. 2. Excrescență apărută pe unele țesuturi ale organelor vii. ♦ (Med.) Mică tumoare produsă de bacilul Koch. [Pl. -li, (s.n.) -le, var. tuberculă s.f. / < fr. tubercule, cf. lat. tuberculum < tuber – excrescență].

TUBERCULĂ s.f. v. tubercul.

TUBERCUL¹ s. m. 1. tulpină subterană umflată, un rezervor de substanțe nutritive la unele plante; tuber¹ (2). 2. excrescență apărută pe unele țesuturi ale organelor vii. ◊ (med.) mică tumoare produsă de bacilul Koch. (< fr. tubercule, lat. tuberculum)

TUBERCUL²(O)- /TUBERCULI- elem. „umflătură, excrescență”, „tuberculoză”. (< fr. tubercul/o/-, tuberculi-, cf. lat. tuberculum)

TUBERCUL ~i m. 1) (la unele plante) Excrescență îngroșată a tulpinii subterane, în care se acumulează substanțe nutritive de rezervă și care servește la înmulțirea plantei respective. ~i de cartofi. 2) anat. Protuberanță care apare în interiorul unor țesuturi ale organismelor vii sau pe diverse organe. /<fr. tubercule

tubercul n. 1. Bot. excrescență în formă de cocoașă pe unele părți ale plantei (frunze, rădăcină): cartoful e un tubercul; 2. Anat. proeminența unor părți ale organismului; 3. Med. producțiune morbidă de un alb-gălbuiu ce se desvoltă mai ales în plămâni.

*tubércul n., pl. e (lat. tubérculum, dim. d. tuber, unflătură, ganglion; fr. tubercule). Bot. Unflătură normală în ramurile, și maĭ ales în rădăcina uneĭ plante: cartofiĭ îs niște tubercule. Med. Unflătură în țesăturile corpuluĭ, maĭ ales în plămînĭ, ceĭa ce e semnu tuberculozeĭ. – Fals tubercúl saŭ -lă (după fr.).

tubercul s. m., pl. tuberculi

tubercul s. m., pl. tuberculi

tubercul (bot., anat., med.) s. m., pl. tuberculi

tubercul, pl. tubercule

TUBERCULI- „umflătură, excrescență”. ◊ L. tuberculum „umflătură mică” > fr. tuberculi-, engl. id. > rom. tuberculi-. □ ~fer (v. -fer), adj., prevăzut cu tuberculi sau cu asperități veruciforme; ~form (v. -form), adj., de forma tuberculilor.

TUBERCUL-, v. TUBERCULO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., trecere a bacililor tuberculozei în sînge.

TUBERCULO- „tuberculoză, bacil tuberculos”. ◊ L. tuberculum „umflătură mică” > fr. tuberculo-, engl. id., germ. tuberkulo- > rom. tuberculo-. □ ~id (v. -id), adj., în formă de tubercul; ~static (v. -static), adj., s. n., (substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei.