2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

trufire sf [At: COSTINESCU / E: trufi1] (Îvr) Adoptare a unei atitudini trufașe1 Si: fudulire, mândrire, (pfm) înfumurare.

trufi1 vr [At: PSALT. 145 / Pzi: ~fesc / E: drr trufie] (Înv) 1 A avea o atitudine plină de trufie (1) Si: a se fuduli, a se mândri, (înv) a se trufăși. 2 A se desfăta (5).

trufi2 vi [At: LB / Pzi: ~fesc / E: trufă3] (Reg) A glumi (2).

TRUFÍ, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188.

A SE TRUFÍ mă ~ésc intranz. rar A deveni trufaș; a ajunge să aibă trufie. /Din trufie

trufì v. a se mândri foarte: Bathory se trufi și se înălță cu mintea BĂLC.

trufésc (mă) v. refl. (d. vrom. trufă = trufie). Vechĭ. Mă fudulesc foarte mult. – Rar și mă trufășésc și -așésc (Tkt.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!trufí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufésc, imperf. 3 sg. se trufeá; conj. prez. 3 să se trufeáscă

trufí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trufésc, imperf. 3 sg. trufeá; conj. prez. 3 sg. și pl. trufeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRUFÍ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, semeți.

trufi vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.

Intrare: trufire
trufire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trufire
  • trufirea
plural
  • trufiri
  • trufirile
genitiv-dativ singular
  • trufiri
  • trufirii
plural
  • trufiri
  • trufirilor
vocativ singular
plural
Intrare: trufi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trufi
  • trufire
  • trufit
  • trufitu‑
  • trufind
  • trufindu‑
singular plural
  • trufește
  • trufiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • trufesc
(să)
  • trufesc
  • trufeam
  • trufii
  • trufisem
a II-a (tu)
  • trufești
(să)
  • trufești
  • trufeai
  • trufiși
  • trufiseși
a III-a (el, ea)
  • trufește
(să)
  • trufească
  • trufea
  • trufi
  • trufise
plural I (noi)
  • trufim
(să)
  • trufim
  • trufeam
  • trufirăm
  • trufiserăm
  • trufisem
a II-a (voi)
  • trufiți
(să)
  • trufiți
  • trufeați
  • trufirăți
  • trufiserăți
  • trufiseți
a III-a (ei, ele)
  • trufesc
(să)
  • trufească
  • trufeau
  • trufi
  • trufiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trufi

  • 1. A se purta cu mândrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mândri, a se fuduli.
    exemple
    • Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70.
      surse: DLRLC
    • Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188.
      surse: DLRLC

etimologie: