TROP², tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos.

trop² sm [At: CANTEMIR, IST. 147 / V: (îvr) ~ă sfi / Pl: ~i, (înv) ~uri sn / E: ngr τρόπος, lat tropus, fr trope] Figură de stil.

trop¹ [At: CREANGĂ, P. 163 / V: ~a sn, i, sf, (reg) ~ai ~o sn, i, ~oapa sfa / Pl: -uri sn / E: fo] 1-2 sn, i (De obicei rep) (Cuvânt care) imită zgomotul făcut de picioare în timpul mersului sau în timpul dansului Si: (reg) rop. 3 sfa (Ban; îf troapa, tropa) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

trop³ sn [At: (a. 1796) IORGA, S. D. VIII, 85 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri / E: ns cf tropaor] (Înv; csnp) Postav nedefinit mai îndeaproape.

TROP², tropi, s. m. (Livr.) Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos.

TROP², tropi, s. m. Figură de stil care constă în întrebuințarea unui cuvînt cu un sens diferit de cel obișnuit. Principalii tropi sînt: metafora, metonimia și sinecdoca.

TROP¹ interj. (Uneori repetat; și în formele tropai și tropa) Onomatopee care redă zgomotul făcut de picioare cînd ating pămîntul. Și tropai, tropai!... i se aprind lui Ipate al nostru călcăile. CREANCĂ, P. 163. Și sărim în hop și-n trop Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384. Opa, tropa, prin obor, op și eu cu capul gol. GOROVEI, C. 221. – Variante: tropai, tropa interj.

TROP s.m. Termen generic pentru orice figură de stil, care constă în întrebuințarea unui cuvînt sau a unei expresii în sens figurat. // (Și în forma tropo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „schimbare”, „care se schimbă”, „care se întoarce”, „cu o anumită direcție”, „cu o anumită caracteristică”, „care se răsucește”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].

TROP¹ s. m. 1. (în fil. sceptică antică) argument potrivit căruia nici o afirmație sau negație nu are temei, nici un adevăr nu poate fi formulat, orice judecată filozofică trebuind suspendată. 2. figură de stil. 3. (în cultul liturgic gregorian) parafrază, interpolare care orna textul și prelungea melodia. (< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos)

TROP¹ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de picioare în timpul mersului). /Onomat.

TROP² ~i m. Procedeu stilistic de întrebuințare a cuvântului cu alt sens decât cel obișnuit pentru a reda mai plastic conținutul de idei; figură de stil. /<ngr. trópos, lat. tropus, fr. trope

trop m. expresiune întrebuințată în sens figurat: o sută de pânze, în loc de o sută de corăbii. [V. tropos].

trop! (tropai) int. imită sgomotul picioarelor când lovesc pământul. [Onomatopee (v. trap)].

1) *trop n, pl. urĭ (imit.). Tropot Trans. Trap. interj. Se auzea trop-trop și curînd văzurăm o mulțime de cai fugind.

2) *trop m. și n., pl. urĭ (vgr. trópos, d. trépo, întorc. V. tropos). Ret. întorsătură de vorbă, expresiune figurată, figură de cuvinte. V. retoric.

troapa sfa vz trop¹

tropa¹ sfa [At: CV 1951, nr. 5, 28 / E: mg, srb tropa] (În limbajul jucătorilor de cărți; îe) A da ~ A pierde.

tropa² vi [At: LEXIC REG. II, 55 / Pzi: ~pez / E: tropa¹] (Trs; Ban) 1 A suferi o înfrângere. 2 A da greș.

tropa³ sn, i, sf vz trop¹

tropai i vz trop¹

tropă sf vz trop²

tropiu sn vz trop³

tropo¹ sn, i vz trop¹

tropo²- [At: DN³ / E: fr trope, lat tropus] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Schimbare. 2 Care se schimbă. 3 Care se întoarce. 4 Cu o anumită direcție. 5 Cu o anumită caracteristică.

TROPA interj, v. trop¹.

TROPAI interj, v. trop¹.

TROPO- v. trop.

TROP²(O)-, -TROP, -TROPIE, -TROPISM elem. „mișcare, întoarcere, schimbare”, „afinitate”. (< fr. trop/o/-, -trope, -tropie, -tropisme, cf. gr. tropos)

trópa-trópa sau trópaĭ-trópaĭ, interj. care arată un tropoit repetat; ce tot tropa-tropa pin casă, măĭ copiĭ?

trop¹ s. m., pl. tropi

trop²/tropa/tropa-tropa interj.

trop¹/tropa interj.

trop² s. m., pl. tropi

trop/tropa interj.

trop (figură de stil) s. m., pl. tropi

trop, -pi.

tropa-tropa v. trop²

tropa v. trop

TROP s. v. figură de stil.

TROP s. (LIT.) figură de stil, (înv.) shimă.

TROPAI interj. ropai!

TROPAI interj. ropai!

trop interj. – Indică zgomotul făcut de picioare în mers sau la dans. Creație expresivă, cf. hop, țop, sdup. – Der. tropăi, vb. (a tropoti, a tupăi), a cărei relație cu sl. trepati, trepetati „a tremura” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 524; Conev 94) este improbabilă; tropăit, s. n. (tropot); tropăială, s. f. (tropot); tropăitură, s. f. (tropot); tropoi (var. tropoti, tropota), vb. (a face zgomot cu picioarele); tropot, s. n. (zgomot produs cu picioarele; ropot, zgomot produs de alergatul cailor), de la tropăi ca troncot de la troncăni, cf. mr. troput (după Tiktin și Candrea, din rus., bg. tropot, coincidență care pare a se datora sursei expresive comune); tropcă (var. Dobr. tropancă), s. f. (un anumit dans popular).

trop (pl. tropi) (< gr. τρόπος [tropos], pl. tropoi, „melodie, figură retorică, întoarcere de frază”) 1. V. tonos. 2. Unele tratate medievale foloseau termenul t. ca sinonim al termenului tonos (modus – v. mod (I, 3)) sau pentru a indica terminațiile unor toni psalmorum (v. psalmodie). Cassiodor denumea t. vocalizele* aparținând cântecului melismatic*. 3. În cântecul liturgic, viabil în sec. 9-13, t. reprezentau interpolări, transformări ale textului sau amplificări melodice ale cântului gregorian preexistent, asemeni secvențelor (I, 1). Primul t., Hodie cantandus est, îi este atribuit lui Tuotilo (m. 915). 4. Termenul t. a fost adoptat de J.M. Hauer (1883-1959) ca denumire a celor 44 de forme de bază ale unui sistem propriu de compoziție, elaborat pe baza celor 12 sunete ale scării cromatice* (dar diferită de sistemul dodecafonic*).

-TROP „care se răsucește”. ◊ gr. trope „întoarcere, răsucire, schimbare” > fr. -trope, germ. -trop, engl. -trope > rom. -trop.

TROP (< fr. trope < lat. tropus < gr. tropus, întorsătură) Figură de stil care constă în folosirea cuvintelor cu alt înțeles decît acela pe care îl au în mod obișnuit, o modificare a relațiilor dintre semnificant și semnificat. Tropii definesc modurile de exprimare figurată. Tropi sînt: metafora, metonimia, alegoria, sinecdoca, hiperbola, catachreza, litota, antonomaza etc. (v.).

tropa, tropez, vb. I (reg.) a da greș, a suferi o înfrângere.

TROPO- „mișcare, întoarcere, direcție, schimbare, torsiune”. ◊ gr. tropos „direcție, orientare, variație” > fr. tropo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tropo-. □ ~chineză (v. -chineză), s. f., mitoză de tip anormal, indusă de colchicină, caracterizată prin orientarea neregulată a fusului celular; ~crom (v. -crom), adj., (despre celulele glandelor salivare) care prezintă proprietatea de a lua aceeași culoare ca și colorantul; ~file (v. -fil₂), adj. pl., (despre plante) care își leapădă frunzele; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care, în perioadele de secetă, își pierd frunzele și intră în repaus biologic; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază figurile de stil; ~pauză (v. -pauză), s. f., strat al atmosferei situat între troposferă și stratosferă; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru₁), s. n., aparat care pune în evidență mișcările terestre orizontale; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat atmosferic situat între suprafața terestră și stratosferă, în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite; ~taxie (v. -taxie), s. f., reacție direcțională a organismelor care conduce la o orientare simetrică.