tronare sf [At: DEX / Pl: ~nări / E: trona] 1 Guvernare (a unei țări) Si: domnie. 2 (Fig) Ocupare a locului de onoare. 3 (Fig; pex) Plasare a cuiva sau a ceva într-un loc foarte evident. 4 (Fig) Adoptare a unei poziții de superioritate Si: dominare.

TRONARE s.f. Acțiunea de a trona și rezultatul ei. [< trona].

TRONA, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner.

trona vi [At: COSTINESCU / Pzi: ~nez / E: fr troner] 1 A domni (peste o țară) Si: a guverna. 2 (Fig) A ocupa locul de onoare. 3 (Fig; pex) A fi plasat într-un loc foarte evident. 4 (Fig) A adopta o poziție de superioritate Si: a domina.

TRONA, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron¹; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner.

TRONA, tronez, vb. I. Intranz. A fi pe tron, a domni, a stăpîni, a guverna. Dulce e viața în săli de-alabastru... În vie lumină tronînd ca un astru. MACEDONSKI, O. I 143. ♦ A lua o poziție afectată de superioritate; a domina. Nadina trona în loja ei, ca un idol satisfăcut de adorația credincioșilor. REBREANU, R. I 201. Ca un Budha, tronează sus, la casă, Umplînd cu cifre golul fatalului registru. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. ◊ Fig. Cernescu stătea de vorbă cu încă doi, în jurul unei mese rotunde, pe care trona o lampă electrică. V. ROM. februarie 1953, 48.

TRONA vb. I. intr. A domni, a stăpîni (peste o țară), a guverna. ♦ (Fig.) A domina; a lua o poziție afectată de superioritate. [< fr. trôner].

TRONA vb. intr. 1. a domni, a stăpâni (peste o țară), a guverna. 2. (fig.) a domina; a lua o poziție afectată de superioritate. (< fr. trôner)

A TRONA ~ez intranz. 1) A se afla la tron; a conduce un stat. 2) fig. A deține o poziție de superioritate (prin volum, forță, intensitate, valoare etc.) în raport cu cele din jur; a domina. /<fr. trôner

tronare s. f., g.-d. art. tronării; pl. tronări

tronare s. f., g.-d. art. tronării; pl. tronări

tronare s, f., g.-d, art. tronării; pl. tronări

trona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tronez, 3 tronează; conj. prez. 1 sg. să tronez, 3 să troneze

trona (a ~) vb., ind. prez. 3 tronează

trona vb., ind. prez. 1 sg. tronez, 3 sg. și pl. tronează

TRONA vb. v. stăpâni.

TRONA vb. a domina, a stăpîni. (~ peste întreaga împărăție.)

trona, (engl.= trona) Na3H(CO3)2•2H2O, s. monoclinic; min. alb-gălbui, cu habitus fibros sau columnar, care formează agregate în masa unor evaporite. T. este o sursă de compuși de sodiu. Sin. urao.