3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

trompeta vi [At: COSTINESCU / Pzi: ~tez / E: trompetă] (Rar) A cânta din trompetă (1).

TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette.

TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie; goarnă. – Din fr. trompette.

trompe sf [At: STAMATI, D. / V: (reg) trumbe~ / Pl: ~te / E: fr trompette, ger Trompete] 1 Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie Si: goarnă, trâmbiță (1), trombă2, (înv) trompă1 (1), (reg) plașcă3. 2 (Fam; îlav) Cu surle și ~te Cu multă zarvă. 3 (Atm; îvr; îs) ~ta mătricei Oviduct. 4 (Îvr; îs) ~ta lui Eustache Trompa (6) lui Eustache.

TROMPÉT, -Ă, trompeți, -te, s. m. și f. Trompetist(ă). – Din fr. trompette.

TROMPÉTĂ, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, construit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat cu o deschizătură în formă de pîlnie; trîmbiță, goarnă. ◊ Fig. În jurul meu, un ocean de fulgere Porni tăria toată pe distrugere! Și zboară-n țăndări stele și comete! Cu trăsnete și tunete – cereștile trompete. BENIUC, V. 14.

TROMPÉTĂ s.f. Instrument muzical de suflat format dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat cu un pavilion larg; trâmbiță, goarnă. [< fr. trompette, engl. trompet].

TROMPÉTĂ s. f. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alamă, îndoit de două ori și terminat cu un pavilion larg, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trâmbiță, goarnă. (< fr. trompette)

TROMPÉTĂ ~e f. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; goarnă; trâmbiță. /<fr. trompette, germ. Trompeta

trompetă f. instrument muzical de suflare cu țeava de metal, de un timbru puternic și pătrunzător: trompeta e instrumentul militar prin excelență.

*trompétă f., pl. e (fr. trompette). Trîmbiță. Trîmbiță de cavalerie și artilerie. V. goarnă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trompétă (instrument) s. f., g.-d. art. trompétei; pl. trompéte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TROMPE s. goarnă, trîmbiță, (înv.) trompă, trubă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

trompetă (it. tromba; fr. trompette; germ. Trompete; engl. trumpet), instrument de suflat din alamă, cu timbrul* cel mai acut și penetrant. Este alcătuită dintr-un corp metalic conic prevăzut cu ventile* (sau pistoane (1) cu supape) prin care se poate acorda (1) instr. în tonalități (2) diferite; la unul din capetele corpului se află muștiucul* prin care suflă instrumentistul, iar la celălalt capăt se deschide pavilionul*. T. actuală este un instr. cromatic* cuprinzând întreaga scară începând de la mi la do3. T. în si bemol se aude cu un ton* mai jos decât se notează. Această t. este cea mai des folosită. Mai există și alte specii de t.: t. piccolo, t. alto, t. bas, care au alt acordaj (1) și nu mai sunt folosite în orch. simf. T. se notează în partitură* în cheie* sol, fără accidenți* la armură*, pe un portativ* deasupra partidei* de trb. În orch. simf. se folosesc 2-3 t. În fanfară (6), t. execută vocea (2) de sopran. T. sunt folosite de asemenea în muzica ușoară* și de jazz*. T. este cunoscută din cele mai vechi timpuri fiind folosită la serbări, lupte și alte manifestări și oriunde era necesar un „glas” mobilizator, puternic, penetrant și clar. Tuba romană se presupune a fi fost atât strămoșul t. cât și al trb. Buccina* a influențat-o la rândul său în ev. med. În sec. 18 se folosea t. simplă (naturală*) în muzica de scenă, fanfare și ca instr. de apel în armată (goarnă – corno signale*). La început era formată dintr-un singur tub, putând cânta într-o singură tonalitate. A evoluat apoi, fiind construită din două părți, părții cu ambușura putându-i-se atașa tuburi de schimb* de diferite mărimi, care, lungind coloana de aer a instr., schimbau și tonalitatea. Schimbarea tuburilor lua însă timp, partitura trebuind să prevadă pauze pentru producerea schimbării. Evoluția t.a cunoscut și alte varietăți: t. cu culisă (v. culisă), t. cu clape* etc., care însă nu era satisfăcătoare din punctul de vedere al acurateții sunetelor și al tehnicii interpretative. Sec. 19 aduce invenția t. cu ventile, datorată lui Stoelzel și Blühmel. Primele t. acute în do, cu ventile, au apărut prin 1855. Erau dotate cu 3 ventile, care, punând în vibrație coloana de aer de lungimi diferite, permiteau acordarea instr. în trei tonalități: do, si bemol, la (sau re, re bemol, do). Acest instr. avea posibilitatea de a acoperi întreaga scară cromatică*, îmbogățind resursele tehnice și expresive. Noile calități ale t. cromatice au fost din plin valorificate, mai întâi în muzica de jazz, apoi au trecut în muzica simf. prin asimilarea acestuia în lucrările lui I. Stravinski, M. Ravel, D. Milhaud. Apar aici ritmuri specifice jazz-ului, dar însăși instrumentația simf. a fost influențată de tehnica jazz-ului. Agilitatea tehnică, sonoritatea clară, bogata gamă expresivă ajutată de întrebuințarea surdinelor* au deschis o largă cale de afirmare a t. în sec. 20. Ea apare atât în formațiile simf. cât și în asambluri de cameră (ex. Simfonia de cameră de Enescu), omogenizându-se și cu suflătorii de lemn și cu partida corzilor. Muzica modernă vădește tendința de a acorda o mai mare întrebuințare registrului (I) acut al t., construindu-se t. cu tubul mai îngust care ușurează emiterea sunetelor acute. T. în do satisface această cerință, dar în același timp devenind mai aspru. Și muzica simf. românească contemporană acordă t. atenția cuvenită (concerte scrise pentru acest instr. sunt semnate de Iuliu Mureșianu, Aurel Popa, Theodor Drăgulescu ș.a.). V. cornet à piston; fligorn. Abrev. în partituri: trp.

trompete cu clape (it. tromba a chiavi; fr. trompette à clefs; germ. Klappentrompete; engl. key bugle), instrument de suflat din alamă din sec. 18, prevăzut cu 4-6 orificii de diverse mărimi, acoperite cu clape*. Perforarea în mai multe locuri a corpului instr. a influențat în mod negativ sunetul, înițial metalic, pătrunzător. A fost schimbat în sec. 19 o dată cu apariția sistemului de ventile* sau pistoane*.

Intrare: trompeta
trompeta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: trompetă (instrument)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trompe
  • trompeta
plural
  • trompete
  • trompetele
genitiv-dativ singular
  • trompete
  • trompetei
plural
  • trompete
  • trompetelor
vocativ singular
  • trompe
  • trompeto
plural
  • trompetelor
Intrare: trompetă (persoană)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trompe
  • trompeta
plural
  • trompete
  • trompetele
genitiv-dativ singular
  • trompete
  • trompetei
plural
  • trompete
  • trompetelor
vocativ singular
  • trompe
  • trompeto
plural
  • trompetelor

trompetă (instrument)

  • 1. Instrument muzical de suflat, alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: goarnă trâmbiță attach_file un exemplu
    exemple
    • figurat În jurul meu, un ocean de fulgere Porni tăria toată pe distrugere! Și zboară-n țăndări stele și comete! Cu trăsnete și tunete – cereștile trompete. BENIUC, V. 14.
      surse: DLRLC

etimologie:

trompet, -ă (persoană) trompetă

etimologie: