trocar² sn [At: HUBOGI, Î, 51/21 / V: (înv) ~oac~, ~t, ~oic~ / Pl: ~e / E: fr trocart, ger Trokar, eg trocar] Instrument chirurgical în formă de tub ascuțit (cu mâner), folosit la efectuarea puncțiilor sau la introducerea în unele cavități ale organismului a unor instrumente chirurgicale ori a unor dispozitive optice Si: (îvr) trichet.

trocar¹ sm [At: POLIZU / Pl: ~i / E: troacă + -ar] (Pop) 1 Persoană care confecționează troace (1, 4, 12). 2 Persoană care vinde troace (1, 4, 12). 3 (Pex) Persoană a cărei ocupație este considerată modestă, simplă. 4 (Spc) Locuitor din Șcheii Brașovului. 5 (Pex) Apelativ dat ardelenilor de către locuitorii din vechiul regat românesc.

TROCAR², trocare, s. n. Instrument chirurgical folosit la efectuarea puncțiilor în rumen la taurine și ovine.

TROCAR¹, trocari, s. m. Persoană care confecționează sau vinde troace (1). Ce s-ar face... dricarul și trocarul? MACEDONSKI, O. I 43.

TROCAR s.n. Instrument chirurgical folosit pentru puncții. [< fr. trocart, germ. Trokar, engl. trocar].

TROCAR s. n. instrument chirurgical pentru puncții. (< fr. trocart, germ. Trokar)

trocár m. Iron. Ardelean (în gura Regățenilor, după locuitoriĭ din mahalaŭa Șcheilor din Brașov, care odinioară făceaŭ și vindeaŭ troace orĭ vindeaŭ poame în troace).

troacar² sn vz trocar²

trocart sn vz trocar²

troicar sn vz trocar²

Trocari m. pl. 1. alt nume dat Scheilor (cari împletiau găitanul pe troaca); 2. (ironic) poreclă dată Românilor transilvăneni de către Românii din Regat.

trocar² (persoană) (înv.) s. m., pl. trocari

trocar¹ (instrument) s. n., pl. trocare

trocar¹ (persoană) (înv.) s. m., pl. trocari

trocar² (instrument) s. n., pl. trocare

trocar (instrument chirurgical) s. n., pl. trocare

trocar (persoană) s. m., pl. trocari

trocar, trocari, s.m. (pop.) om care face coveți, vase de lemn; om de condiție modestă.

trocar, trocari s. m. (intl.) polițist.