TREMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.

tremă sf [At: POLIZU / Pl: ~me / E: fr tréma] 1 Semn diacritic întrebuințat în ortografia unor limbi, format din două puncte care, puse orizontal deasupra unei vocale, arată că aceasta trebuie pronunțată fie ca o unitate de sine stătătoare, fie ca o valoare modificată. 2 Poziție răsfirată a unui grup de dinți.

TREMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.

TREMĂ, treme, s. f. Semn grafic în unele limbi străine, format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale pentru a indica o modificare de pronunțare a sunetului.

TREMĂ s.f. 1. Semn format din două puncte orizontale, care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Poziție răsfirată a unui grup de dinți. [< fr. tréma, cf. gr. trema].

-TREMĂ² elem. tremat(o)-.

TREMĂ¹ s. f. 1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. poziție răsfrântă a unui grup de dinți. 3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză. ◊ cloacă la monotreme. (< fr. tréma)

TREMĂ ~e f. Semn grafic reprezentat prin două puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indică pronunțarea separată de vocala precedentă sau o modificare în pronunțarea ei. /<fr. trema

tremă f. punct dublu pus asupra vocalelor e, i și u, spre a indica că trebue rostite separat de vocala precedentă (în ortografia latină și franceză).

*trémă f., pl. e (vgr. trêma, gaură, bortă, adică, pe hîrtie, „punct”; fr. tréma. V. monotrem). Gram. Un semn compus din doŭă puncte care se pune pe o vocală ca să arăte că nu e scurtă, precum: rëală, dëosebit (față de acreală, pleosc). Tot așa lat. poëta (poet) față de poena (pedeapsă). Fr. arată, de ex., că în maïs, oïl, se pronunță aï, oï cum e scris, că, alt-fel, s’ar pronunța e, oa.

TREMAT(O)-, -TREMĂ, -TREZIE elem. „orificiu”. (< fr. trémat/o/-, -tréme. -trésie, cf. gr. trema, -atos)

-TREZIE elem. tremat(o)-.

tremă s. f., g.-d. art. tremei; pl. treme (semn grafic) ¨

tremă s. f., g.-d. art. tremei; pl. treme

tremă s. f., g.-d. art. tremei; pl. treme

TREMĂ s. f. (< fr. tréma, gr. trema): semn format din două puncte orizontale (¨), care se pun pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea.

-TREMĂ „gaură, orificiu”. ◊ gr. trema „gaură, orificiu” > fr. -trème, engl. -trema > rom. -tremă.

TREMAT-, v. TREMATO-₁. □ ~ode (v. -od), s. n. pl., clasă de viermi lați și paraziți, cu corpul turtit dorsoventral, acoperit cu o cuticulă și prevăzut cu ventuze pentru fixarea pe animale sau pe plante.

TREMATO-₁ „gaură, orificiu”. ◊ gr. trema, atos „gaură, scobitură” > fr. trémato-, engl. id. > rom. tremato-. □ ~for (v. -for), adj., prevăzut cu orificii; ~zaur (v. -zaur), s. m., amfibian stereospondil sau labirintospondil, de talie mare, care a trăit în cretacic.

-TREZIE „orificiu, gaură”. ◊ gr. tresis „perforație, gaură” > fr. -trésie, germ. id. it. -tresia > rom. -trezie.