2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.

TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.

TRÉMĂ, treme, s. f. Semn grafic în unele limbi străine, format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale pentru a indica o modificare de pronunțare a sunetului.

TRÉMĂ s.f. 1. Semn format din două puncte orizontale, care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Poziție răsfirată a unui grup de dinți. [< fr. tréma, cf. gr. trema].

TRÉMĂ1 s. f. 1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. poziție răsfrântă a unui grup de dinți. 3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză. ◊ cloacă la monotreme. (< fr. tréma)

-TRÉMĂ2 elem. tremat(o)-.

TRÉMĂ ~e f. Semn grafic reprezentat prin două puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indică pronunțarea separată de vocala precedentă sau o modificare în pronunțarea ei. /<fr. trema

tremă f. punct dublu pus asupra vocalelor e, i și u, spre a indica că trebue rostite separat de vocala precedentă (în ortografia latină și franceză).

*trémă f., pl. e (vgr. trêma, gaură, bortă, adică, pe hîrtie, „punct”; fr. tréma. V. monotrem). Gram. Un semn compus din doŭă puncte care se pune pe o vocală ca să arăte că nu e scurtă, precum: rëală, dëosebit (față de acreală, pleosc). Tot așa lat. poëta (poet) față de poena (pedeapsă). Fr. arată, de ex., că în maïs, oïl, se pronunță aï, oï cum e scris, că, alt-fel, s’ar pronunța e, oa.

TREMAT(O)-, -TRÉMĂ, -TREZÍE elem. „orificiu”. (< fr. trémat/o/-, -tréme. -trésie, cf. gr. trema, -atos)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme

trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TRÉMĂ s. f. (< fr. tréma, gr. trema): semn format din două puncte orizontale (¨), care se pun pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea.

-TREMĂ „gaură, orificiu”. ◊ gr. trema „gaură, orificiu” > fr. -trème, engl. -trema > rom. -tremă.

Intrare: tremă (subst.)
tremă (subst.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tre
  • trema
plural
  • treme
  • tremele
genitiv-dativ singular
  • treme
  • tremei
plural
  • treme
  • tremelor
vocativ singular
plural
Intrare: tremă (suf.)
tremă (suf.)
sufix (I7-S)
  • tre