2 intrări

14 definiții

TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.

TRÉMĂ, treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.

TRÉMĂ, treme, s. f. Semn grafic în unele limbi străine, format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale pentru a indica o modificare de pronunțare a sunetului.

trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme

TRÉMĂ s.f. 1. Semn format din două puncte orizontale, care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Poziție răsfirată a unui grup de dinți. [< fr. tréma, cf. gr. trema].

TRÉMĂ1 s. f. 1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. poziție răsfrântă a unui grup de dinți. 3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză. ◊ cloacă la monotreme. (< fr. tréma)

-TRÉMĂ2 elem. tremat(o)-.

TRÉMĂ ~e f. Semn grafic reprezentat prin două puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indică pronunțarea separată de vocala precedentă sau o modificare în pronunțarea ei. /<fr. trema

tremă f. punct dublu pus asupra vocalelor e, i și u, spre a indica că trebue rostite separat de vocala precedentă (în ortografia latină și franceză).

*trémă f., pl. e (vgr. trêma, gaură, bortă, adică, pe hîrtie, „punct”; fr. tréma. V. monotrem). Gram. Un semn compus din doŭă puncte care se pune pe o vocală ca să arăte că nu e scurtă, precum: rëală, dëosebit (față de acreală, pleosc). Tot așa lat. poëta (poet) față de poena (pedeapsă). Fr. arată, de ex., că în maïs, oïl, se pronunță aï, oï cum e scris, că, alt-fel, s’ar pronunța e, oa.

TREMAT(O)-, -TRÉMĂ, -TREZÍE elem. „orificiu”. (< fr. trémat/o/-, -tréme. -trésie, cf. gr. trema, -atos)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme

TRÉMĂ s. f. (< fr. tréma, gr. trema): semn format din două puncte orizontale (¨), care se pun pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea.

-TREMĂ „gaură, orificiu”. ◊ gr. trema „gaură, orificiu” > fr. -trème, engl. -trema > rom. -tremă.

Intrare: tremă (subst.)
tremă (subst.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tre
  • trema
plural
  • treme
  • tremele
genitiv-dativ singular
  • treme
  • tremei
plural
  • treme
  • tremelor
vocativ singular
plural
Intrare: tremă (suf.)
tremă (suf.)
sufix (I7-S)
  • tre