TRASEU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

trahee sf [At: ASACHI, L. 56¹/50 / P: ~he-e / V: (înv) ~hie, ~așee / S și: (înv) ~achee / Pl: ~ei, ~ee / E: lat trachea, fr trachée, it trachea] 1 (Atm; și, înv, îs ~ arteră) Segment fibrocartilaginos al căilor respiratorii la vertebratele cu respirație aeriană, cuprins între laringe și bronhii, prin care aerul trece din cavitățile nazală și bucală în bronhii. 2 (Zlg) Fiecare dintre tuburile chitinoase deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organe de respirație. 3 (Bot) Vas lemnos în formă de tub capilar prin care circulă seva brută în corpul plantelor superioare.

trahie sf vz trahee

traseu sn [At: GHICA, S. 563 / Pl: ~see, (înv) ~ri / E: fr trace] 1 Proiecție pe un plan orizontal a axei principale a unei lucrări tehnice (drum, cale ferată etc). 2 Drum pe care îl urmează un vehicul, un călător Si: parcurs, rută, traiect (2). 3 Parcurs marcat care trebuie străbătut de concurenți într-o anumită probă sportivă. 4 Drumul pe care este întins un fir telefonic. 5 Linie lăsată pe o hârtie de un aparat înregistrator.

trașee sf vz trahee

TRASEU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. (Uneori urmat de determinarea «arteră») Tub elastic, cartilaginos, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri care alcătuiesc aparatul respirator la insecte. 3. Fiecare dintre vasele capilare prin care circulă apa și substanțele minerale în corpul plantelor superioare.

TRASEU, trasee, s. n. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de un drum, de o cale ferată etc. Cu cît ne depărtăm de Moscova, trecînd... printre sate adormite, adunate mănunchi lîngă traseu, cu atît noaptea devine mai albă. STANCU, U.R.S.S. 105. Linia șerpuită se numea pe limba lor de ingineri și de șefi de echipă: traseu. PAS, L. I 164. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor. GHICA, S. 563. ♦ Drum, de obicei special amenajat, pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă.

TRAHEE s.f. 1. Tub format din inele cartilaginoase, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri care formează aparatul respirator al insectelor. 3. Vas prin care circulă seva la plantele lemnoase. // (Și în forma tracheo-, traheo-, pron. -he-o-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) trahee (1)”, „al traheii (1)”. [Pron. -he-e. / cf. fr. trachée, gr. tracheia].

TRASEU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia, axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tracé].

TRAHEE s. f. 1. tub din inele cartilaginoase, al aparatului respirator, care leagă laringele de bronhii. 2. fiecare dintre tubulețele subțiri care formează aparatul respirator al insectelor. 3. vas capilar prin care circulă seva la plantele lemnoase. (< fr. trachée)

TRASEU s. n. 1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. ◊ distanță marcată care trebuie străbătută de concurenți într-o probă sportivă. ◊ traiectorie. 2. proiecție pe un plan a axei principale a unei lucrări tehnice. (< fr. tracé)

traseu-școală s. n. Drum folosit anume de școlile de șoferi ◊ „[...] Suferă și controlul pe traseele-școală unde elevii fac practică.” Sc. 24 VI 65 p. 5 (din traseu + școală)

TRAHEE ~i f. 1) Tub prin care trece aerul spre plămâni în procesul respirației. 2) Fiecare dintre canalele din interiorul plantelor superioare care servesc la conducerea sevei. [G.-D. traheii] /<lat. trachea, fr. trachée

TRASEU ~e n. 1) Direcție urmată de o cale de comunicație (șosea, canal, cale ferată etc.). 2) Cale prestabilită, urmată cu o anumită regularitate de un vehicul sau de o ființă; rută; itinerar; drum. 3) Drum în spațiu parcurs de un corp în mișcare; traiectorie. ~ stelar. ~ul unui proiectil. /<fr. tracé

trahee f. Anat. vase mici cari constițuesc organele de respirațiune la plante și insecte.

traseu n. reprezentarea prin linii a conturelor unui desen, unui plan (= fr. tracé).

*trahéĭe f., pl. eĭ (vgr. trahýs, traheîa, zgrunțuros). Anat. Beregată, canalu pin care intră aeru în plămîĭ la animalele articulate. – Se zice și traheĭa-arteră.

*traséŭ n., pl. ee și eĭe (fr. tracé). Linie străbătută: traseu drumuluĭ de fer transiberian. V. traĭect.

trahee s. f., art. traheea, g.-d. art. traheii; pl. trahei, art. traheile (desp. -he-i-)

traseu s. n., art. traseul; pl. trasee

trahee s. f., art. traheea, g.-d. art. traheii; pl. trahei, art. traheile

traseu s. n., art. traseul; pl. trasee

trahee s. f., art. traheea, g.-d. art. traheii; pl. trahei

traseu s. n., art. traseul; pl. trasee

trahee

traseu, pl. trasee

trahee, -hei.

traseu, -seuri.

traseu În Probleme de lingvistică generală, III, București, 1961, p. 86, am semnalat că la Constanța cuvîntul traseu a suferit o curioasă evoluție semantică : în 1959, cînd exista o singură linie de troleibus, aceasta a fost numită în mod normal traseu. În 1960, am găsit această linie prelungită pînă la Mamaia, (și, în direcția contrarie, pînă la gara nouă), iar constănțenii au continuat să numească traseu numai partea veche a primei linii, astfel încît unii luau bilete pentru traseu, iar alții pentru Mamaia. În 1961, am constatat; o nouă schimbare de înțeles : traseu a devenit numele stației finale a porțiunii inițiale. Deoarece unii iau bilete pentru Mamaia, iar alții pentru traseu, și cei dintii se dau jos la Mamaia, au început și cei din urmă să spună că se dau jos la traseu : – Pînă unde mergeți dv. ? – Cobor la traseu.

a face traseul expr. (d. prostituate) a ieși la acostat clienți.

a se șlefui pe traseu expr. (intl.) a se iniția sau a se perfecționa în mai multe tipuri de infracțiuni în timpul perioadei de detenție.

băiat de traseu expr. (deț.) tip cumsecade, om de treabă.

TRASEU s. 1. v. rută. 2. v. linie. 3. v. traiectorie.

TRASEU s. 1. drum, itinerar, parcurs, rută, traiect, traiectorie, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.) 2. itinerar, linie. (~ aerian București-Paris.) 3. traiect, traiectorie. (~ parcurs de un proiectil.)