opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANSMUTARE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.

TRANSMUTARE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.

transmutare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~tări / E: transmuta] 1-2 Transmutație (1-2). 3 (Pgn) Transformare (1).

TRANSMUTA, transmut, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.

transmuta [At: ASACHI, S. L. II, 44 / Pzi: ~mut / E: fr transmuter] 1 vr (Rar) A se muta dintr-un loc într-altul Si: a se strămuta. 2 vt (Fzl; îvr) A transmite (11). 3 vt (Chm) A face o transmutație (2). 4 vt A supune unei transmutații genetice. 5 vt (Pgn) A transforma (1).

transmutațiune sf vz transmutație

TRANSMUTA, transmut, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.

TRANSMUTA vb. I. tr., refl. A(-și) schimba, a(-și) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic în altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].

TRANSMUTA vb. tr. a supune unei transmutații (1). ◊ a transforma, a schimba natura, aspectul. (< fr. transmuter, lat. transmutare)

A SE TRANSMUTA mă transmut intranz. rar A se schimba în rău; a-și altera profund esența (forma, aspectul). /<fr. transmuter

A TRANSMUTA transmut tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter

*transmút, a -á v. tr. (lat. transmúto, -mutáre. V. mut). Prefac, transform (natura corpurilor): alchimiștiĭ căutaŭ să transmute alte metale în aur.

*transmutațiúne f. (lat. trans-mutátio, -ónis. V. mutațiune). Acțiunea de a transmuta. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

transmutare s. f. (sil. mf. trans-) mutare

transmuta vb., ind. prez. 1 sg. transmut, 3 sg. și pl. transmută

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRANSMUTARE s. v. transmutație.

Intrare: transmutare
transmutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transmutare
  • transmutarea
plural
  • transmutări
  • transmutările
genitiv-dativ singular
  • transmutări
  • transmutării
plural
  • transmutări
  • transmutărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: transmuta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • transmuta
  • transmutare
  • transmutat
  • transmutatu‑
  • transmutând
  • transmutându‑
 singular plural
  • transmută
  • transmutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • transmut
 (să)
  • transmut
  • transmutam
  • transmutai
  • transmutasem
a II-a (tu)
  • transmuți
 (să)
  • transmuți
  • transmutai
  • transmutași
  • transmutaseși
a III-a (el, ea)
  • transmută
 (să)
  • transmute
  • transmuta
  • transmută
  • transmutase
plural I (noi)
  • transmutăm
 (să)
  • transmutăm
  • transmutam
  • transmutarăm
  • transmutaserăm
  • transmutasem
a II-a (voi)
  • transmutați
 (să)
  • transmutați
  • transmutați
  • transmutarăți
  • transmutaserăți
  • transmutaseți
a III-a (ei, ele)
  • transmută
 (să)
  • transmute
  • transmutau
  • transmutară
  • transmutaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

transmutare, transmutărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi transmuta DEX '98 DEX '09

transmuta, transmutverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.