3 intrări

Articole pe această temă:

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.

TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.

TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica.

TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica.

TRÎMBIȚÁ, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.

TRÎ́MBIȚĂ, trîmbițe, s. f. Trompetă, goarnă. Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48. Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254. Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149. ◊ Fig. Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84. 2. (Regional) Bucium. 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans). ◊ Compus: trîmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata).Pl. și: trî́mbiți (SADOVEANU, O. VII 131, COȘBUC, P. I 56).

TRÂMBÍ, trâmbesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pânza sul. – Din trâmbă.

A TRÂMBIȚÁ ~éz 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță

TRÂMBIȚĂ1 ~e f. 1) înv. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trompetă; goarnă. 2) Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări. [G.-D. trâmbiței] /<sl. tronbica

TRÂMBIȚĂ2 ~e f. Arbust agățător cu flori galbene-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală. ◊ ~a-ciobanului plantă erbacee cu flori albastre în formă de clopoței. /<sl. tronbica

trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.

trâmbíță f. numele popular al trompetei sau al buciumului. [Slav. TRÕBIȚA, fluier].

trî́mbiță f., pl. e (vsl. trombica, fluĭer, dim. d. tromba, vălătuc. V. trîmbă). Trompetă saŭ goarnă (la călărĭ saŭ pedeștri). – Vechĭ și trî́mbiță, pl. e. V. hîrjoană.

trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.

trấmbiță, trâmbițe, (trâmbdíță, trâmbițătoare), s.f. – Instrument muzical pastoral; tulnic: „Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă. (...) Referitor la trâmbiță, se crede că oile, odată cu apariția stelelor, dacă o aud cântând, se așază jos, își pun cruciș cele două picioare de dinainte și capul peste ele și ascultă cu religiozitate profundă ariile cântate – până într-atât farmecă acest instrument mai ales în timpul nopții. De fapt, sunetele puternice și în același timp line și dulci ale acestui instrument armonizează perfect cu tot ce aparține accidentelor regiunii muntoase, așa că fiorii ecoului produs cu tăria singurătății nopții pătrund adânc firea naturii” (Papahagi, 1925: 125). – Din sl. tronbica „fluier” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză

trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe

trâmbițá vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițéz, 3 sg. și pl. trâmbițeáză

trâmbiță s. f., g.-d. art. trâmbiței, pl. trâmbițe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRÂMBIȚĂ s. v. bucium.

TRÂMBIȚĂ s. v. goarnă.

arată toate definițiile

Intrare: trâmbit
trâmbit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbit
  • trâmbitul
  • trâmbitu‑
  • trâmbi
  • trâmbita
plural
  • trâmbiți
  • trâmbiții
  • trâmbite
  • trâmbitele
genitiv-dativ singular
  • trâmbit
  • trâmbitului
  • trâmbite
  • trâmbitei
plural
  • trâmbiți
  • trâmbiților
  • trâmbite
  • trâmbitelor
vocativ singular
plural
trâmbire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbire
  • trâmbirea
plural
  • trâmbiri
  • trâmbirile
genitiv-dativ singular
  • trâmbiri
  • trâmbirii
plural
  • trâmbiri
  • trâmbirilor
vocativ singular
plural
Intrare: trâmbița
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trâmbița
  • trâmbițare
  • trâmbițat
  • trâmbițatu‑
  • trâmbițând
  • trâmbițându‑
singular plural
  • trâmbițea
  • trâmbițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • trâmbițez
(să)
  • trâmbițez
  • trâmbițam
  • trâmbițai
  • trâmbițasem
a II-a (tu)
  • trâmbițezi
(să)
  • trâmbițezi
  • trâmbițai
  • trâmbițași
  • trâmbițaseși
a III-a (el, ea)
  • trâmbițea
(să)
  • trâmbițeze
  • trâmbița
  • trâmbiță
  • trâmbițase
plural I (noi)
  • trâmbițăm
(să)
  • trâmbițăm
  • trâmbițam
  • trâmbițarăm
  • trâmbițaserăm
  • trâmbițasem
a II-a (voi)
  • trâmbițați
(să)
  • trâmbițați
  • trâmbițați
  • trâmbițarăți
  • trâmbițaserăți
  • trâmbițaseți
a III-a (ei, ele)
  • trâmbițea
(să)
  • trâmbițeze
  • trâmbițau
  • trâmbița
  • trâmbițaseră
Intrare: trâmbiță
trâmbiță (pl. trâmbițe) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbiță
  • trâmbița
plural
  • trâmbițe
  • trâmbițele
genitiv-dativ singular
  • trâmbițe
  • trâmbiței
plural
  • trâmbițe
  • trâmbițelor
vocativ singular
plural
trâmbiță (pl. trâmbiți) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbiță
  • trâmbița
plural
  • trâmbiți
  • trâmbițile
genitiv-dativ singular
  • trâmbiți
  • trâmbiții
plural
  • trâmbiți
  • trâmbiților
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)