12 definiții pentru tradiționalism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință de supralicitare a elementelor tradiției ca valori în sine, fără confruntarea lor cu noile valori produse de evoluția social-culturală; supraevaluare a tradiției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionalisme.

tradiționalism sn [At: LOVINESCU, C. VII, 18 / P: ~ți-o~ / E: fr traditionalisme] 1 Atașament (exagerat, necritic) față de tradiție (2), fără selecționarea și aprecierea ei din punctul de vedere al cerințelor progresului. 2 Tendință de supraevaluare a elementelor tradiției (4), ca valori în sine Si: conservatorism. 3 (În mișcarea culturală și literară) Tendință excesivă spre folclor, istorie etc., care se opune modernismului și respinge ideea de civilizație.

TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament (exagerat) față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință excesivă spre folclor, istorie etc., care se opune modernismului și respinge ideea de civilizație; supraevaluare a tradiției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionalisme.

TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament față de tradiție, atitudine dictată de acest atașament.

TRADIȚIONALÍSM s.n. Orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată, necritică a valorilor tradiției; atașament (exagerat) față de tradiție. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință excesivă spre folclor și istorie, spre primitivism și respingerea ideii de civilizație. [Pron. -ți-o-. / < fr. traditionalisme].

TRADIȚIONALÍSM s. n. atașament față de tradiție. ◊ orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată, necritică a valorilor tradiției. ◊ tendință, mai ales în planul culturii, de suprasolicitare a elementelor tradiției, înțelese ca valori de sine, fără selecționare critică și fără interpretarea lor prin prisma noilor valori produse de evoluția social-culturală. (< fr. traditionalisme)

TRADIȚIONALÍSM n. 1) Atașament deosebit față de tradiție. 2) Tendință de supraevaluare a tradiției (folclorului, istoriei) și de respingere a ideii de civilizație. /<fr. traditionisme

tradiționalism n. 1. aderare la tradițiuni la vechile opiniuni sau uzuri; 2. întoarcere spre trecutul religios (în domeniul literar și politic).

*tradiționalízm n. (d. tradițional). Sistema credințeĭ întemeĭate pe tradițiune. În teologia jidănească, doctrină după care adevărurile absolute ar fi fost revelate de Dumnezeŭ luĭ Adam și ne-ar fi fost transmise pin tradițiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tradiționalísm s. n. (sil. -ți-o-)

Intrare: tradiționalism
  • silabație: -ți-o- info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tradiționalism
  • tradiționalismul
  • tradiționalismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • tradiționalism
  • tradiționalismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tradiționalism

  • 1. Atașament față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. (În mișcarea culturală și literară) Tendință de supralicitare a elementelor tradiției ca valori în sine, fără confruntarea lor cu noile valori produse de evoluția social-culturală; supraevaluare a tradiției.
      surse: DEX '09 DN

etimologie: