TRADIȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiune s. f.] – Din fr. tradition.

tradiție sf [At: HELIADE O. II, 66 / V: (înv) ~țiune, trădiciune / Pl: ~ții / E: fr tradition, lat traditio, -onis] 1 Informație (cu conținut real, legendar sau semilegendar) privitoare la anumite fapte, evenimente din trecut, transmisă oral de- a lungul timpului Si: (înv) paradosis, trădanie. 2 Ansamblu de concepții, credințe, obiceiuri, datini, care se statornicesc în cadrul unei colectivități (popor, națiune etc.) și care se transmit din generație în generație. 3 (Pex) Patrimoniu cultural. 4 Obicei statornicit (din vechime) și urmat riguros Si: datină, (înv) tocmeală (41). 5 Fel de a gândi, de a acționa, de a crea etc., preluat de la înaintași. 6 Transmitere (pe cale orală) în decursul unui timp îndelungat. 7 (Jur; înv) Remitere a unui lucru în urma unei vânzări sau a unei înțelegeri.

TRADIȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală. [Var.: (înv.) tradițiune s. f.] – Din fr. tradition.

TRADIȚIE, tradiții, s. f. Moștenire de obiceiuri, credințe, datini etc. care se transmit prin viu grai, mai rar prin scris, din generație în generație, constituind o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social. Nu e de mirare că acest sfetnic e așa de bătrîn, el e doar întruparea vie a filozofiei populare și a vechilor tradiții de sute și sute de ani. GHEREA, ST. CR. III 332. Este de crezut că tradiția să ne fi păstrat arta militară a strămoșilor noștri. BĂLCESCU, O. I 27. Cîntece și tradiție fac una; ele se tălmăcesc și se întregesc. RUSSO, S. 16. ♦ Obicei, rînduială, regulă, uzanță statornicită (din vechime) și urmată riguros de toate generațiile; datină. Serbarea din pădure se va desfășura conform tradiției, cu toată ceremonia. VORNIC, P. 41. – Variantă: (învechit) tradițiune (MACEDONSKI, O. IV 8, ODOBESCU, S. II 182) s. f.

TRADIȚIE s.f. Ansamblu de obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație în generație, constituind o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social. [Gen. -iei. / cf. fr. tradition, it. tradizione, lat. traditio].

TRADIȚIE s. f. ansamblu de concepții, obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație în generație, trăsătură specifică a unui grup social (popor, națiune etc.). ◊ datină, uzanță, obicei. ◊ informație privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral. (< fr. tradition, lat. traditio)

TRADIȚIE ~i f. 1) Ansamblu de datini, concepții, legende, obiceiuri, credințe, constituite în cadrul unei comunități sociale și transmise din generație în generație. A respecta ~ile. 2) Obicei statornicit de mult timp; practică uzuală. A deveni ~. [G.-D. tradiției; Sil. -ți-e] /<fr. tradition, lat. traditio, ~onis

tradițiune sf vz tradiție

trădiciune sf vz tradiție

tradiți(un)e f. 1. Jur. predarea unui lucru dat sau vândut: tradițiunea lucrurilor incorporate se face prin remiterea titlurilor; 2. transmisiune prin viul graiu a faptelor istorice, a dogmelor religioase; 3. faptele astfel transmise; 4. păreri, credințe, datini transmise din generațiune în generațiune: tradițiuni populare.

*tradițiúne f. (lat. tra-ditio, -ónis, predare, trădare. V. a-dițiune). Transmisiune orală (a faptelor istorice, a credințelor, a obiceĭurilor) din tată’n fiŭ: tradițiunea leagă trecutu de prezent. Fapt transmis ast-fel, legendă: tradițiunea alăptăriĭ luĭ Romul și Remu de o lupoaĭcă. Obiceĭ tradițional: tradițiunea e ca suveraniĭ să fie întîmpinațĭ cu pîne și cu sare. – Și tradíție.

tradiție (desp. -ți-e) s. f., art. tradiția (desp. -ți-a), g.-d. art. tradiției; pl. tradiții, art. tradițiile (desp. -ți-i-)

tradiție (-ți-e) s. f., art. tradiția (-ți-a), g.-d. art. tradiției; pl. tradiții, art. tradițiile (-ți-i-)

tradiție s. f. (sil. -ți-e), art. tradiția (sil. -ți-a), g.-d. art. tradiției; pl. tradiții, art. tradițiile (sil. -ți-i-)

TRADIȚIE s. 1. v. datină. 2. v. cutumă.

TRADIȚIE s. 1. datină, fel, obicei, rînduială, uz, uzanță, (înv. și pop.) rînd, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orîndă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adet. (Așa-i ~ din bătrîni.) 2. (JUR.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.)

tradiție (-ii), s. f. – Informație transmisă oral de-a lungul timpului. – Var. tradițiune. Fr. tradition. – Der. (din fr.) tradițional, adj.; tradiționalism, s. n.; tradiționalist, adj.

tradiție, tradiții s. f. 1. Informație (cu caracter real, legendar sau semilegendar) privitoare la anumite fapte sau evenimente din trecut, transmise oral de-a lungul timpului; (înv.) paradosis. ♦ Ansamblu de concepții, obiceiuri, datini sau credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație; patrimoniu cultural. ♦ Obicei, regulă, rânduială, uzanță statornicită (din vechime) și urmată riguros; datină. 2. Sfânta Tradiție (sau Predanie) = învățătură dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii și din care o parte s-a fixat în scris mai târziu. ◊ Tradiție apostolică = învățătură primită de apostoli direct de la Iisus Hristos. ◊ Tradiție bisericească = învățătură dată de apostoli primilor episcopi, iar aceștia celor de după ei până astăzi, care se află cuprinsă în definițiile sinoadelor ecumenice în frunte cu Simbolul credinței, în scrierile sfinților părinți și în cărțile de slujbă ale Bisericii. [Var.: tradițiune s. f.] – Din fr. tradition.