trâmbiță sf [At: PSALT. 90 / V: (îvr) trom~, trumbeță, (îrg) ~ită, (reg) trenb~, trim~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: vsl трѫБица, mg trombita] 1 Instrument muzical de suflat, din alamă Si: goarnă, trompetă (1), (înv) trâmbă (1), (reg) trubă, trupcă². 2 (Reg; îc) ~ța-ciobanului Plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata). 3 (Reg; îc) ~ța-mușchiului Lichen cu tulpini scurte, în formă de cupă (Cladonia pyxidata). 4 (Reg; îc) ~ța-piticilor Soi de ciuperci comestibile (Craterellus cornucopioides). 5 (Fam) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 6 (Reg) Bucium¹ (1). 7 (Muz; reg) Surliță. 8 (Reg) Fluier ciobănesc. 9 (Atm; îvr; îs) ~ța lui Eustaș Trompa (6) lui Eustache. 10 (Îvr; îs) ~ța matchii sau ~ța mitrii Oviduct. 11 (Reg) Arbust agățător cu flori mari, galben-roșiatice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans).

TRÂMBIȚĂ² ~e f. Arbust agățător cu flori galbene-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală. ◊ ~a-ciobanului plantă erbacee cu flori albastre în formă de clopoței. /<sl. tronbica

TRÂMBIȚĂ¹ ~e f. 1) înv. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trompetă; goarnă. 2) Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări. [G.-D. trâmbiței] /<sl. tronbica

trâmbíță f. numele popular al trompetei sau al buciumului. [Slav. TRÕBIȚA, fluier].

trâmbița [At: PSALT. 167 / V: (îrg) ~ita, (îvr) trim~ / Pzi: ~țez / E: trâmbiță] 1 vi A suna din trâmbiță (1). 2 vi (Pfm; pex; fig; d. cocoș) A cânta tare și insistent. 3 vi (Fam; fig) A vocifera. 4 vi (Pop) A cânta din bucium. 5 vt (Fam; fig) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea Si: a divulga, a răspândi.

TRÎMBIȚÁ, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.

TRÎ́MBIȚĂ, trîmbițe, s. f. Trompetă, goarnă. Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48. Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254. Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149. ◊ Fig. Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84. 2. (Regional) Bucium. 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans). ◊ Compus: trîmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata). – Pl. și: trî́mbiți (SADOVEANU, O. VII 131, COȘBUC, P. I 56).

A TRÂMBIȚÁ ~éz 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță

trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.

trî́mbiță f., pl. e (vsl. trombica, fluĭer, dim. d. tromba, vălătuc. V. trîmbă). Trompetă saŭ goarnă (la călărĭ saŭ pedeștri). – Vechĭ și trî́mbiță, pl. e. V. hîrjoană.

trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.

trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe

trâmbiță s. f., g.-d. art. trâmbiței, pl. trâmbițe

trâmbiță, -țe.

trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză

trâmbițá vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițéz, 3 sg. și pl. trâmbițeáză

trâmbițez.

TRÂMBIȚĂ s. v. goarnă.