2 intrări

Articole pe această temă:

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica.

TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica.

trâmbiță sf [At: PSALT. 90 / V: (îvr) trom~, trumbeță, (îrg) ~ită, (reg) trenb~, trim~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: vsl трѫБица, mg trombita] 1 Instrument muzical de suflat, din alamă Si: goarnă, trompetă (1), (înv) trâmbă (1), (reg) trubă, trupcă2. 2 (Reg; îc) ~ța-ciobanului Plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata). 3 (Reg; îc) ~ța-mușchiului Lichen cu tulpini scurte, în formă de cupă (Cladonia pyxidata). 4 (Reg; îc) ~ța-piticilor Soi de ciuperci comestibile (Craterellus cornucopioides). 5 (Fam) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 6 (Reg) Bucium1 (1). 7 (Muz; reg) Surliță. 8 (Reg) Fluier ciobănesc. 9 (Atm; îvr; îs) ~ța lui Eustaș Trompa (6) lui Eustache. 10 (Îvr; îs) ~ța matchii sau ~ța mitrii Oviduct. 11 (Reg) Arbust agățător cu flori mari, galben-roșiatice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans).

TRÂMBIȚĂ2 ~e f. Arbust agățător cu flori galbene-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală. ◊ ~a-ciobanului plantă erbacee cu flori albastre în formă de clopoței. /<sl. tronbica

TRÂMBIȚĂ1 ~e f. 1) înv. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trompetă; goarnă. 2) Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări. [G.-D. trâmbiței] /<sl. tronbica

trâmbíță f. numele popular al trompetei sau al buciumului. [Slav. TRÕBIȚA, fluier].

TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.

TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.

trâmbița [At: PSALT. 167 / V: (îrg) ~ita, (îvr) trim~ / Pzi: ez / E: trâmbiță] 1 vi A suna din trâmbiță (1). 2 vi (Pfm; pex; fig; d. cocoș) A cânta tare și insistent. 3 vi (Fam; fig) A vocifera. 4 vi (Pop) A cânta din bucium. 5 vt (Fam; fig) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea Si: a divulga, a răspândi.

TRÎMBIȚÁ, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.

TRÎ́MBIȚĂ, trîmbițe, s. f. Trompetă, goarnă. Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48. Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254. Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149. ◊ Fig. Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84. 2. (Regional) Bucium. 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans). ◊ Compus: trîmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata).Pl. și: trî́mbiți (SADOVEANU, O. VII 131, COȘBUC, P. I 56).

A TRÂMBIȚÁ ~éz 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță

trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.

trî́mbiță f., pl. e (vsl. trombica, fluĭer, dim. d. tromba, vălătuc. V. trîmbă). Trompetă saŭ goarnă (la călărĭ saŭ pedeștri). – Vechĭ și trî́mbiță, pl. e. V. hîrjoană.

trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe

trâmbiță s. f., g.-d. art. trâmbiței, pl. trâmbițe

trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză

trâmbițá vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițéz, 3 sg. și pl. trâmbițeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRÂMBIȚĂ s. v. goarnă.

arată toate definițiile

Intrare: trâmbiță
trâmbiță1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbiță
  • trâmbița
plural
  • trâmbițe
  • trâmbițele
genitiv-dativ singular
  • trâmbițe
  • trâmbiței
plural
  • trâmbițe
  • trâmbițelor
vocativ singular
plural
trâmbiță2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbiță
  • trâmbița
plural
  • trâmbiți
  • trâmbițile
genitiv-dativ singular
  • trâmbiți
  • trâmbiții
plural
  • trâmbiți
  • trâmbiților
vocativ singular
plural
Intrare: trâmbița
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trâmbița
  • trâmbițare
  • trâmbițat
  • trâmbițatu‑
  • trâmbițând
  • trâmbițându‑
singular plural
  • trâmbițea
  • trâmbițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • trâmbițez
(să)
  • trâmbițez
  • trâmbițam
  • trâmbițai
  • trâmbițasem
a II-a (tu)
  • trâmbițezi
(să)
  • trâmbițezi
  • trâmbițai
  • trâmbițași
  • trâmbițaseși
a III-a (el, ea)
  • trâmbițea
(să)
  • trâmbițeze
  • trâmbița
  • trâmbiță
  • trâmbițase
plural I (noi)
  • trâmbițăm
(să)
  • trâmbițăm
  • trâmbițam
  • trâmbițarăm
  • trâmbițaserăm
  • trâmbițasem
a II-a (voi)
  • trâmbițați
(să)
  • trâmbițați
  • trâmbițați
  • trâmbițarăți
  • trâmbițaserăți
  • trâmbițaseți
a III-a (ei, ele)
  • trâmbițea
(să)
  • trâmbițeze
  • trâmbițau
  • trâmbița
  • trâmbițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trâmbiță

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48.
      surse: DLRLC
    • Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254.
      surse: DLRLC
    • Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149.
      surse: DLRLC
    • figurat Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări.
    surse: DLRLC NODEX sinonime: bucium (muz.)
  • 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans).
    surse: DLRLC
    • 3.1. compus Trâmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata).
      surse: DLRLC

etimologie:

trâmbița

  • 1. intranzitiv A cânta, a suna din trâmbiță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104.
      surse: DLRLC
    • Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776.
      surse: DLRLC
    • figurat Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74.
      surse: DLRLC
    • figurat Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat familiar A aduce o informație la cunoștința tuturor.
    surse: NODEX sinonime: buciuma
  • 3. tranzitiv figurat familiar A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a bate toba.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: divulga răspândi 2 exemple
    exemple
    • Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39.
      surse: DLRLC
    • Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • trâmbiță
    surse: DEX '98 DEX '09