TORȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) torție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

cutorțel sm vz torțel

toarță sf vz torță

torce sf vz torță

torcie sf vz torță

tortel sm vz torțel¹

tortoțel sm vz torțel¹

torță sf [At: HELIADE, O. I, 421 / V: (înv) toar~, ~rce, ~rcie (Pl: ~ii), torție (Pl: ~ii) / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: it torcia cf fr torche] 1 Faclă¹ (1). 2 (Fiz) Descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare.

torțel¹ sm [At: COTEANU, PL. 15 / V: (reg) ~rtel, ~rtoț~, ~țiel, tro~, turiț~, turtel, turteț, turtuț~, tur~, turțiel / E: tort² + ~el] 1 (Reg) Plantă fără frunze, cu tulpina fîliformă, care se răsucește ca firul de tort² (2) în jurul plantelor pe care trăiește, cu florile de culoare roșiatică, care crește prin livezi, fânețe, poiene Si: (reg) barba-dracului, borangic, cânepa-dracului, gălbează, iarbă-de-crescut-părul, iniță, întorțiel, lipici, mătasa-trifoiului, părul-Sfintei-Marii, râie, steagul-zânelor, tâvsă (1) (Cuscuta epithymum). 2 (Reg) Plantă cu tulpina de culoare galben-verzuie, mai rar roșcată, cu florile albe sau puțin roșiatice, care crește prin tufișuri și bălării Si: (reg) borangic, cătină, cânepa-dracului, gălbează, iniță, întorțiel, lipici, părul-Sfintei-Marii, râie, steagul-zânelor, tâvsă (2), torcățel (Cuscuta europaea). 3 (Bot; reg) Gălbează (Cuscuta trifolii). 4 (Bot; Trs) Troscot¹ (1) (Polygonum aviculare).

torțel² sm [At: AI, 26 / Pl: ~ei / E: ns cf terțiu²] (Reg) Berbec de doi ani.

torție sf vz torță

torțiel sm vz torțel¹

troțel sm vz torțel¹

turițel sm vz torțel¹

turtel² sm vz torțel¹

turteț sm vz torțel¹

turtuțel sm vz torțel¹

turțel sm vz torțel¹

turțiel sm vz torțel¹

BORANGIC (pl. -icuri) sn. 1 Fir de mătase depănat de pe gogoșile viermilor de mătase: femei înalte... întind pe rășchitor firele galbene de ~ (VLAH.) ¶ 2 ⛓ Țesătură subțire lucrată cu aceste fire: sărise din plapomă numai în papuci și în cămașă de ~ (I.-GH.) ¶ 2 🌿= TORȚEL. [tc. burunǧuk].

TORȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) torție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

TORȚĂ, torțe, s. f. Faclă. Salcîmii trosneau, luminau ca niște uriașe torțe înfipte în pămînt. MIHALE, O. 368. Cu torțe-aprinse robii, zburînd din loc în loc, Vor îmbrăca pămîntul într-un vestmînt de foc. CERNA, P. 87. ◊ Fig. Se întorsese în Rusia să aprindă, cu tovarășii bolșevici, torțele răzvrătirii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 105. – Pl. și: (învechit) torți (NEGRUZZI, S. III 362). – Variantă: (învechit) torție, torții (EMINESCU, O. IV 338, ALECSANDRI, P. III 303), s. f.

TORȚEL s. m. Plantă parazită fără frunze, cu tulpină filiformă, care se răsucește în jurul plantelor pe care trăiește (Cuscuta Epithymum). – Variantă: torțiel s. m.

TORȚIEL s. m. v. torțel.

TORȚĂ s.f. 1. Faclă, făclie. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică asemănătoare unei flăcări, care apare pe conductoarele de înaltă frecvență. [Pl. -țe. / cf. fr. torche, it. torcia].

TORȚĂ s. f. 1. faclă, făclie. 2. tip de descărcare electrică asemănătoare unei flăcări, care apare pe conductoarele de înaltă frecvență. (< it. torcia, după fr. torche)

TORȚĂ ~e f. 1) Mijloc rudimentar de iluminare, constând dintr-un băț înfășurat la un capăt cu câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă; faclă. 2) Descărcare electrică (pe conductoare de înaltă frecvență), având aspectul unei flăcări de lumânare. [G.-D. torței] /<it. torcia

TORȚEL m. Plantă erbacee parazită fără frunze, cu tulpină filiformă și agățătoare; iniță. /tort + suf. ~el

torță f. 1. făclie: brazii se aprind ca ’nalte torțe AL.; 2. fig. pricină: aprinse torța vechilor uri naționale BĂLC. (= fr. torche).

torțel m. Bot. borangic. [Lit. tort mic din cauza tulpinei acestei plante în formă de fir].

tortél și torțél m., pl. eĭ (d. tort 1, adică „răsucit, învîrtit”. Cp. cu otrățel). Vest ș. a. O plantă convolvulacee parazită (de doŭă felurĭ) care atacă inu, trifoĭu, hameĭu ș. a. (cúscuta [europáea și epithýmum]). – Și întorțel. Tortel la Ĭov. 128.

*tórță f., pl. e (fr. torche și it. torcia, d. lat. pop. *torca, adică „răsucită”, d. torquére, a răsuci. V. torc). Masala, făclie, făclie făcută din fire saŭ bețe unse cu rășină saŭ cu altă substanță inflamabilă.

torțél, V. tortel.

torță s. f., g.-d. art. torței; pl. torțe

torțel s. m., pl. torței, art. torțeii

torță s. f., g.-d. art. torței; pl. torțe

torțel s. m., pl. torței

torță s. f., g.-d. art. torței; pl. torțe

torțel s. m., pl. torței

torță, pl. torțe

torță, -țe.

torță (-țe), s. f. – Faclă, masala. – Var. înv. torție. It. torcia, cf. fr. torche. Der. directă de la un lat. *torcŭla (Pușcariu 1745) nu este probabilă. – Der. torțar, s. n. (sfeșnic mare).

a se retrage cu torțe expr. (intl.) a fi prins de poliție, a fi arestat.

torță, torțe s. f. (glum.) țigară.

TORȚĂ s. faclă, făclie, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

TORȚEL s. (BOT.) 1. (Cuscuta epithymum) cuscută, (reg.) borangic, iniță, întorțel, lipici, părul-Sfintei-Mării, (prin Ban.) steagul-zânelor. 2. (Cuscuta) gălbează.

TORȚĂ s. faclă, făclie, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

TORȚEL s. (BOT.; Cuscuta epithymum) cuscută, (reg.) borangic, iniță, întorțel, lipici, părul-Sfintei-Mării, (prin Ban.) steagul-zînelor.

torțel, torței, s.m. (reg.) berbec de doi ani.

Orbul trebuință de masala^[1] n-are.
(Adică cînd dai, să dai ceea ce e de trebuință, ca să prinză loc.)