tomberon sn [At: BUL. FIL. XIV, 112 / V: (fer) tămbărău, tâmbărău, tumbărău (Pl: ~raie) / Pl: ~oane / E: fr tombereau] Recipient (de tablă sau plastic) în formă de semicilindru, montat pe o osie cu două roți mari, folosit pentru transportul pe distanțe mici al materialelor de construcție, al gunoaielor etc. (și care se descarcă prin răsturnare în jurul osiei sale).

TOMBERON, tomberoane, s. n. Cutie, de obicei de tablă, montată pe o osie cu două roți, care se folosește la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc., descărcîndu-se prin răsturnarea în jurul osiei sale.

TOMBERON s.n. Cutie cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți, folosită la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc. [Cf. fr. tombereau].

TOMBERON s. n. cutie cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți, la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc. (după fr. tombereau)

TOMBERON ~oane n. Cutie mare (de tablă) cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți și folosită pentru transportarea la distanțe mici a betonului și a altor materiale. /<fr. tombereau

tămbărău sn vz tomberon

tâmbărău sn vz tomberon

tumbărău sn vz tomberon

tomberon s. n., pl. tomberoane

tomberon s. n., pl. tomberoane

tomberon s. n., pl. tomberoane

tomberon, pl. tomberoane

tomberon (-oane), s. n. – Cutie de tablă montată pe o osie cu două roți pentru a transporta materiale, gunoaie etc. – Var. tîmbărău. Fr. tombereau (Graur, BL, XIV, 112).

tumbărău, tumbăraie s. n. (pop.) tomberon.