tof sn vz tuf

TUF, tufuri, s. n. Rocă sedimentară poroasă. ♦ Tuf vulcanic = rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf.

top⁶ sn vz țop³

tuf sn [At: IST. NAT. 13 / V: (înv) tof / Pl: ~uri / E: fr tuf, ger Tuff, lat tofus] 1 (Glg) Rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. 2 (Îs) ~ calcaros Rocă sedimentară, de culoare cenușie, galbenă sau brună, poroasă și ușoară, formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase.

țag sn vz țeh²

țaghi sn vz țeh²

țăf sn vz țeh² corectat(ă)

țăgur sn vz țeh²

țău sn vz țeh²

țâf sn vz țeh²

țâfă¹ sf vz țeh²

țâflă sf vz țeh²

țec sn vz țeh²

țeche sf vz țeh²

țechi² sn vz țeh²

țed sn vz țeh²

țef² sn vz țeh²

țeft² sn vz țeh²

țeg sn vz țeh²

țeghi sn vz țeh²

țeh² [At: MOLNAR, D. 357/8 / V: (îrg) țef, țeft, (îvr) țenc, (reg) țec, țechi, țeg, țeghi sn, țeche sf, țenchi, țed, țeit, țăf, țău (Pl: țăuri, țeie) sn, țâf, țâfă, țâflă sf, țag, țaghi, țăgur, țog, țov (Pl: țovuri) sn, țof s, țoft, țoic (Pl: țoicuri) sn, țuc s, țoagă (Pl: țoguri), țoghie (Pl: țoghii), țoglie^[1] (Pl: țoglii) sf, țocli ssp / Pl: ~uri / E: săs zecha (ger Zeichen) „semn de hotar (la ogoare)”] 1 sn (Îrg) Obiect folosit pentru a marca ceva, pentru a delimita un hotar, un ogor etc. 2 sn (Îrg) Bucată de lemn folosită ca semn de hotar. 3 sn (Reg; îf țed, țăf) Răzor² servind drept hotar și potecă între două ogoare, două proprietăți etc. 4 sn (Reg; îf țeghi, țag) Scop. 5 sn (Pop; îf țef, țeft) Par în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul acestuia Si: steajăr. 6 sn (Pop; îlav) La țeft La momentul potrivit. 7 sn (Pop; îe) A ieși (sau a scoate) la țeft A da în vileag. 8 sn (Îvr; îf țenc) Cadran solar Si: gnomon. 9 sn (Trs; îf țov) Bucată lungă de lemn Si: bâtă. 10 sn (Trs; Mol; îf țog) Prăjină pe care o au ciobanii. 11 sn (Trs; Mol; îf țuc) Prăjină cu cârlig la vârf pe care o folosesc ciobanii pentru a prinde oile Si: cață¹ (1). 12 sn (Reg; îf țău) Băț cu care se măsoară țuica în butoi. 13 sn (Trs; îf țov) Băț împodobit cu dantele și panglici, purtat la nuntă. 14 sn (Reg; îf țăf) Furcă de tors. 15 sf (Reg; îf țeche) Băț de undiță. 16 sf (Reg; îf țoghie) Undiță. 17 sn (Reg; îf țec) Cui de lemn în care se fixează cârma plutei. 18 sn (Reg; îf țenchi) Cui de care se leagă pluta la mal. 19 sf (Reg; îf țoghie) Țeapă (14). 20 sn (Reg; lpl; îf țocli) Stâlpi care se pun, ca element de susținere, la colțurile caselor țărănești Si: pop¹, săgeată. 21 sf (Olt; Mun; îf țoghie, țoglie) Armă de luptă. 22 sf (Olt; Mun; îaf) Lance. 23 sf (Olt; Mun; îaf) Săgeată. 24 sn (Pop; îf țeft) Orcic. 25 sn (Reg; îf țoft) Verigă de metal care leagă orcicul de crucea căruței. 26 sn (Reg; îf țeg, țăit) Nuia de lemn mlădios și subțire pârlită în foc și răsucită sau sârmă groasă, uneori împletită, folosită la legatul bârnelor unei plute între ele. 27 sn (Reg; îf țeit, țenchi) Gânj (1) făcut dintr-un copac subțire, pârlit în foc și răsucit, sau pripon care servea la ancoratul plutei la mal. 28 sn (Reg; îf țoft) Șoldar. 29 sn (Reg; îcs) De-a țăful Joc de copii în care se scot cu bățul cantități mici de pământ din gaura celui care este trimis să aducă țurca¹ (1) aruncată de ceilalți. 30 sn (Reg; îcs) De-a mingea-n țog Joc de copii în care participanții se înșiră de-a lungul unei linii și bat pe rând mingea aruncată de un jucător aflat de cealaltă parte a liniei și care încearcă să o prindă. 31 sn (Reg; îf țog) Loc anumit spre care trebuie să fugă cel care a bătut mingea la oină Si: (reg) țel (4). 32 sn (Reg; îf țechi; îe) A fi în țechi A se afla la bătaie, în cadrul jocului de oină. 33 sn (Ban; îf țoic, țoagă) Groapă în pământ la jocul de copii numit de-a poarca. 34 sn (Înv; îf țef, țeft) Punct de plecare al unei acțiuni. 35 sn (Înv; îaf) Centru (al unei acțiuni). 36 sn (Înv; îf țeft; îe) A fi la țeft A se afla într-o poziție-cheie, de care depinde totul. 37 sn (Înv) Moment culminant, decisiv. 38 sn (Înv) Capăt. 39 sn (Înv) Scop².
corectat(ă)

țeit sn vz țeh²

țenc sn vz țeh²

țenchi⁷ sn vz țeh²

țoagă² sf vz țeh²

țocli ssp vz țeh² corectat(ă)

țof² s vz țeh²

țoft sn vz țeh²

țog sn vz țeh²

țoghie sf vz țeh²

țoic s vz țeh²

țop³ sn [At: LIUBA -IANA, M. 94 / Pl: ~uri / E: ger dal Zopf (ger Zapf „cep”)] (Ban) Scobitură executată în talpa casei, în piciorul de sus al prispei, în pereții unei galerii de mină etc. Si: pilugă.

țop⁵ [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / Pl: ~i, țoape / E: țop²] 1 smf Nume dat românilor dintr-o anumită zonă a Munților Apuseni de către locuitori din alte regiuni, după portul părului Si: moț³. 2 sf (Fam) Persoană cu purtări grosolane Si: bădăran (3), țopârlan, (reg) țopan (1). 3 sf (Fam) Persoană lipsită de gust. 4 sf (Trs) Cal bătrân, neputincios, cu umblet greoi Si: mârțoagă.

țov sn vz țeh²

țuc³ s vz țeh²

ȚOP¹ sm. 1 Panglicuță ce se împletește în cosița fetelor: Zamfirica toate le avea, Numai ~i îi lipsea (PANN); Cum ai trecut, Dido, Oltu, De nu ți-ai înnecat țopu? (R.-COD.); Săruta-ți-ar neica ochii, Cum îți bate vîntul ~ii (PȘC.) ¶ 2 Poreclă dată Moțului (care-și împletește părul cu coadă) (FR.-CDR.) (WG.) [germ. Zopf].

TUF, tufuri, s. n. Rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului etc. provenite din erupțiile vulcanice. ◊ Tuf calcaros = rocă sedimentară formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf.

TUF, tufuri, s. n. (Uneori determinat prin «vulcanic») Rocă formată prin consolidarea cenușei vulcanice și folosită ca piatră de construcție ornamentală. ◊ Tuf calcaros = rocă formată prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase.

TUF s.n. (Geol.) Rocă calcaroasă sau vulcanică, poroasă, mai mult sau mai puțin cimentată. [Pl. -furi. / < fr. tuf, it. tufo].

TUF s. n. rocă poroasă, ușoară, formată prin cimentarea cenușilor vulcanice. (< fr. tuf)

TUF ~uri n. Rocă poroasă, provenită din erupțiile vulcanice, folosită ca material de construcție. ◊ ~ calcaros rocă sedimentară calcaroasă, ușoară și poroasă, provenită prin depunerea carbonatului de calciu din apele izvoarelor minerale. /<fr. tuf, germ. Tuff

tuf n. substanță calcară și poroasă depusă în straturi prin ape: tuful poros al catacombelor OD.

*tuf n., pl. urĭ (fr. tuf, d. it. tufo, care e lat. tofus). Min. Un fel de peatră spongĭoasă și sfărămicĭoasă provenită din depunerile din apele văroase. Tufurile vulcanice provin din cenușă și noroĭ de origine eruptivă. V. sigă.

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.

tuf s. n., pl. tufuri

tuf s. n., pl. tufuri

tuf s. n., pl. tufuri

tuf, (engl.= tuff) 1. t. calcaros → travertin; 2. t. pisolitic, rocă formată din sfere de nămol vulcanic consolidat sau din agregate concreționare de cenuși vulcanice umectate; 3. t. vulcanic, rocă piroclastică fină formată din elemente de natură vulcanică, cu dimensiuni mai mici de 2 mm. Este o rocă ușoară, variat colorată, textură psamitică și aleuropelitică, cu grad de sortare bun. Se deosebesc: t. vitroclastice, formate preponderent din fragmente de sticlă vulcanică (obsidian, tachilit); t. cristalo-clastice, formate din mai mult de 50% cristale; t. litoclastice, formate din mai mult de 50% fragmente litice. După natura fragmentelor constituente se disting: t. riolitice, t. dacitice, t. andezitice, t. trahitice, t. bazaltice. Sunt frecvente în vecinătatea aparatelor vulcanice, intră în constituția asociațiilor vulcano-sedimentare sau formează intercalații în seriile sedimentare. În România, sunt foarte răspândite atât în unitățile de vorland, cât și în unitățile carpatice.

TUF s. (GEOL.) cinerit. (~ul este o cenușă vulcanică consolidată.)

TUF s. (GEOL.) cinerit. (~ este o cenușă vulcanică consolidată.)