ȚOAPĂ, țoape, s. f. (Pop.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. – Țop + suf. -ă.

toaifă sf vz toaipă

toaipă sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (reg) -ifă, -apă / Pl: -pe, (reg) toipi / E: net] 1 (Mol) Unealtă de dulgherie în formă de secure sau de topor, cu tăișul mare, întrebuințată mai ales la cioplitul grinzilor Si: bardă. 2 (Reg; în limbajul muncitorilor forestieri; îf toaifa) Topor uzat. 3 (Reg; dep) Femeie proastă. 4 (Reg) Armă nedefinită mai îndeaproape.

toalpă sf [At: DDRF / Pl: ~pe / E: ucr толпа] (Reg) Ceată¹ (19).

toapă sf vz toaipă

țoapă³ sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Amestec de minereu de aur măcinat fin și mercur.

țoapă² sf [At: CV 1950, nr.4, 34 / Pl: ~pe / E: nct] (Mun) Fată care sare și joacă mult.

țoapă¹ sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~pe / E: nct] (Olt) 1 Lovitură de bâtă. 2 Bâtă.

ȚOAPĂ, țoape, s. f. (Fam.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. – Țop + suf. -ă.

TOAIPĂ, toaipe, s. f. (Mold.) Unealtă de dulgherie în formă de secure, cu care se cioplesc grinzile. Toaipa este o secure mai mare, mijlocia între secure și topor. PAMFILE, I. C. 125.

ȚOAPĂ, țoape, s. f. Persoană cu apucături grosolane, bădăran. Niște nespălați, niște țoape. V. ROM. aprilie 1954, 19.

TOAIPĂ ~e f. Bardă cu tăișul mare, întrebuințată mai ales la cioplitul grinzilor. /Orig. nec.

ȚOAPĂ ~e f. fam. Femeie necioplită, prost crescută; țopârlancă; mitocancă; bădărancă. /țop + suf. ~ă

toaipă f. Mold. bardă dogărească. [Origină necunoscută].

toáĭpă (oaĭ o silabă) f., pl. e. Mold. Bardă mare dogărească saŭ topor foarte mare cu leafa lungă de cioplit grinzile.

2) țoápă f., pl. e (d. țoapă 1. Cp. cu moacă 2). Olt. Bîtă. Lovitură de bîtă. Dun. (Ilf.). Un fel de prostovol maĭ mic de baltă.

1) țoápă (oa dift.) f., pl. e (d. țopan, ca moacă d. mocan). Iron. Țopîrlan: se umpluse cîrcĭuma de țoape.

toaipă (reg.) (desp. toai-) s. f., g.-d. art. toaipei; pl. toaipe

țoapă (fam.) s. f., g.-d. art. țoapei; pl. țoape

toaipă (reg.) (toai-) s. f., g.-d. art. toaipei; pl. toaipe

țoapă (pop.) s. f., g.-d. art. țoapei; pl. țoape

toaipă s. f., g.-d. art. toaipei; pl. toaipe

țoapă s. f., g.-d. art. țoapei; pl. țoape

toaipă (-pe), s. f. – Teslă, bardă. Origine necunoscută. În Mold.

țoapă, țoape s. f. 1. mahalagioaică; femeie cu apucături vulgare 2. femeie lipsită de bun gust

TOAIPĂ s. v. bardă, toporișcă.

ȚOAPĂ s., adj. 1. s., adj. v. mitocan. 2. s. v. mitocancă.

toaipă s. v. BARDĂ. TOPORIȘCĂ.

ȚOAPĂ s., adj. 1. s., adj. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. 2. s. bădărancă, mitocană, mîrlancă, mojică, țopîrlancă.

țoapă¹, țoape, s.f. (reg.) lovitură de bâtă.

țoapă², țoape, s.f. (reg. și fam.) 1. persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan; mitocan. 2. fată care joacă și sare mult.