tirtir sn vz tertel

tirtír, V. tertel.

tertel sn [At: NEGRUZZI, S. I, 16 / V: (înv) tirtir / Pl: ~uri / E: tc tirtil] (Tcî) 1-2 Șnur (sau ciucure) din fire de mătase sau de aur.

țărțără sf vz țârțâră

țărțâră sf vz țârțâră

țărțiră sf vz țârțâră

țânțără sf vz țârțâră

țârțără sf vz țârțâră

țârțâr sm vz țârțâră

țârțâră [At: PAMFILE, VĂZD. 169 / V: ~țără, ~țiră, țânțără, țirțără, țirțară, ~țeră, țirțeră, țirțiră, ~țoră, țăr~, țărțiră, țărțără, ~țâr sm, țirțir sm / E: fo cf țâr¹] (Reg) 1 sfs (Csc) Măzăriche. 2-3 sfs (Șîs strugure de poamă țirțără, struguri de țirțiră) Numele unei varietăți de struguri cu boabe mici, rare și acrișoare (sau foarte dulci). 4-5 af De dimensiuni mici și acrișor (sau foarte dulce).

țârțeră sf vz țârțâră

țârțiră sf vz țârțâră

țârțoră sf vz țârțâră

țirțară sf vz țârțâră

țirțără sf vz țârțâră

țirțeră sf vz țârțâră

țirțir sm vz țârțâră

țirțiră sf vz țârțâră

TERTEL, terteluri, s. n. (Învechit) Șnur sau ciucure făcut dintr-o împletitură de fire de mătase sau de aur și folosit la împodobirea marginilor unui veșmînt, ale unei perne, perdele etc. Purta una dintr-acele scurte cațaveici, numite fermenele, broderia căreia, cu fir și tertel, îi acoperea tot pieptul. NEGRUZZI, S. I 16.

ȚÎRȚÎRĂ s. f. (Regional) Măzăriche (II). Cînd fulgii sînt înlocuiți prin niște bobițe, ninsoarea aceea se cheamă țîrțîră. PAMFILE, VĂZD. 169.

tertel n. șnur de mătase: broderia cu fir și cu tertel îi acoperia tot pieptul. NEGR. [Turc. TYRTYL].

tertél n., pl. urĭ (turc. tyrtyl, omidă). Găitan de sîrmă foarte supțire învîrtită în spirală de un milimetru și maĭ puțin în diametru: broderie cu tertel. – Și tirtir.

tertel (înv.) s. n., pl. terteluri

tertel (înv.) s. n., pl. terteluri

tertel s. n., pl. terteluri

ȚÂRȚÂRĂ s. v. măzăriche.

țîrțîră s. v. MĂZĂRICHE.

țârțâră s.f. (reg.) 1. ploaie înghețată, măzăriche. 2. varietate de struguri.