11 definiții pentru tiriplic triplic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tiriplic sn [At: (a. 1761) ap. ȘIO II1, 362 / V: (îrg) ter~, tilipric, tr~ / Pl: (rar) ~uri / E: tc tire-iplik] (Îrg) 1 Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, alb sau colorat, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. 2 (Îe) A merge (ceva) ~ A decurge (ceva) foarte bine.

TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplíc (MARIAN, NA. 260) s. n.

TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir de mătase sau de bumbac răsucit și mercerizat, folosit la brodat sau la împletit. – Tc. tire-iplik.

TIRIPLIC ~uri n. rar Bumbac folosit la brodat, la țesut sau împletit. /<turc. tireiplik, sb. tiriplik

tiriplic n. bumbăcel de împletit (de coloare albă, roșie sau albastră): cearșaf cu împletituri de tiriplic OD. [Turc. TIRE IPLIK, fir de bumbac]. ║ adv. strună (cf. găitan): treaba merge tiriplic.

tiriplíc n., pl. urĭ (turc. tire iplik, d. tiré, ață de bumbac și iplik, ață; sîrb. tiriplik). Sud. Ață albă de cusut care se vinde în scul. Adv. Strună: treaba merge tiriplic. V. bumbăcel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tiriplíc s. n., pl. tiriplícuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tiriplíc (-curi), s. n. – Fir de bumbac. Tc. tire iplik (Șeineanu, II, 362), cf. sb. tiriplik.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tiriplíc, tiriplícuri, s.n. (înv.) 1. ață albă, roșie, albastră de țesut; bumbăcel. 2. (adv.) strună.

Intrare: tiriplic
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: Ortografic, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tiriplic
  • tiriplicul
  • tiriplicu‑
plural
  • tiriplicuri
  • tiriplicurile
genitiv-dativ singular
  • tiriplic
  • tiriplicului
plural
  • tiriplicuri
  • tiriplicurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • triplic
  • triplicul
plural
  • triplicuri
  • triplicurile
genitiv-dativ singular
  • triplic
  • triplicului
plural
  • triplicuri
  • triplicurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tiriplic triplic

  • 1. învechit Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit.
    exemple
    • Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353.
      surse: DLRLC
    • Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422.
      surse: DLRLC

etimologie: