14 definiții pentru tină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.

TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.

TÍNĂ s. f. (Regional) 1. Noroi. Aștepta în întuneric și tină, ca după o ploaie. SADOVEANU, M. C. 53. În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină. ALECSANDRI, P. A. 213. Că mi-i fața ca huma Și inima ca tina. ȘEZ. I 213. Dă, bade, tot prin grădină, Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot iarbă înverzită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 406. ◊ Fig. Căci flamura cea roșă, cu umbra-i de dreptate, Sfințește-a ta viață de tină și păcate. EMINESCU, O. I 63. Ai ridicat un om din tina ticăloșiei. BOLINTINEANU, O. 401. 2. Pămînt. Minuni plăpînde plămădim din tină. BENIUC, V. 7. Spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scînteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină. EMINESCU. O. I 56. 3. (Învechit) Murdărie, necurățenie. Să va șterge mai întîi tina după piept și din obraz. PISCUPESCU, O. 303.

TÍNĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalității. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina

tină f. Tr. noroiu. [Slav. TINA].

tínă f. fără pl. (vsl. rus. tina, noroĭ, bg. tinĕa; turc. ar. tin, noroĭ). Rar azĭ. Noroĭ. – În Olt. tinál, n., pl. urĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei

tínă s. f., g.-d. art. tínei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÍNĂ s. v. argilă, clisă, humă, jeg, lut, mâl, mocirlă, murdărie, nămol, necurățenie, noroi, pământ.

ti s. v. ARGILĂ. CLISĂ. HUMĂ. JEG. LUT. MÎL. MOCIRLĂ. MURDĂRIE. NĂMOL. NECURĂȚENIE. NOROI. PĂMÎNT.

TIGVĂ DE TÍNĂ s v. pepene.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tínă (-ni), s. f. – Noroi, nămol, glod. Sl. (ceh., rus.) tina (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 411). Se folosește mai ales în Trans.Der. tinos, adj. (noroios, mocirlos); tinoavă, s. f. (Trans. de N, mocirlă, baltă de noroi); întina, vb. (a murdări cu noroi, a umple de noroi; a păta; a prihăni).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tínă, s.f. – (reg.) 1. Noroi: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar, 1980: 57). 2. Pământ, lut, glod. – Din sl. tina „noroi” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

tínă, s.f. – Noroi; pământ, lut, glod: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar 1980: 57). – Sl. tina.

Intrare: tină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ti
  • tina
plural
genitiv-dativ singular
  • tine
  • tinei
plural
vocativ singular
plural