2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

timotei sm vz timofti


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Timotei, sfânt, apostol, originar din Listra Licaoniei, unul dintre ucenicii sf. apostol Pavel, căruia i-a fost cel mai apropiat colaborator și pe care l-a însoțit în misiunile sale prin Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalonic și Efes, urmându-l și în prima sa captivitate la Roma (anii 62-63). Revenind la Efes, este hirotonit episcop, fiind ucis, după tradiție, de păgâni cu pietre și ciomege în anul 97. Moaștele sale au fost așezate în bis. Sfinții Apostoli din Constantinopol. Lui Timotei i-a scris Pavel două epistole pentru a-l ajuta în misiunea sa. Biserica îl sărbătorește la 22 ianuarie. ◊ Epistola întâi și a doua către Timotei v. epistolă.

TIMOTEI din Efes, gr. Tιμόθεος nume teoforic. I. 1. Timothei (Syn). 2. Timofteiu, ard. (Paș); cu afer. Moftei (Ard II 172). 3. Timofte mold., act.; Temofte, dobr. (RI XI 210); Timofti, Ar tenie, 1810, mold, (Sur XV). 4. Prin disimilație: Dimofti, mold. 5. + -in: Moftinul s., ard. 6. Timofie (Ard; Mar); cu afer. Mofie (Mar); 7. Timohie (ib.). II. 1. Timotei formă frecv. 2. Cu schimb, părții finale, Timotin, mold. (Sur VI; 17 A II 171); cu afer. Motia, act. Prin scurtări se nasc două teme noi: Tim și Motei. A. Tim ard., 1198 (Drăg 245) 1. Tima (Drăg; 16 B 111273); + -an: Timanu Dominte, act.; Timică artist dramatic; -ina f. (Sd XXI); -oiu t. (Bz). 2. Timu (Drăg); buc. (Buc; CL); ard. (sec. XVIII); 3. N. Drăganu recunoaște în majoritatea toponimelor: Timiș, Timeș, Temeș cu derivatele lor, „un nume de persoană la bază, derivat cu suf. slav -ișĭ, -eșĭ, din ipocoristicul Tim, -a, -u, al lui Timofteiu” (Drăg 245; cf. pp. 173, 244 – 5, 503). a) Temeș, țig. 1502 (D Gorj), adoptat și de unguri: Temes b. 1215 din Bihor (Drăg) mold. (Dm); -escu (Dm; C Ștef); -ești (Dm); b) Temiș: -escul, R. (Ștef); -ești (Dm); -ani s. c) Timiș b. frecv, mar. (Ard); – ard. (Drăg 108, 173, 214, 400); mold. (Dm); -escul și -ăscu (Dm); -ani, -ești ss (Dm); d) Timeș (Drăg. 244); cf. și Timșor două toponime în Ungaria (Drăg. 360 n. 1 și 361). Toate acestea n-au nimic comun cu omofonul Timiș, rîul din Banat de origine traco-dac (Drăg 245 – 6). Cf. și ucr. Tимиш < Timothei (Grinc), și Timiș mîrzac (Let. Urechi, ed. Giurescu). 4. Temișescul, R. (Ștef); Timișanu, St, olt. (RA VI 34), nume de apartenență locală, după rîul Timiș. Timoș, mold, (Sd XXI), cf. ucr. Tимoшa < Timothei (Grinc). 6. Timuș mold. (Sur VII); – log. (Sd XI 81); – Fărîmă (RI XXXI 176); cf. ucr., Timuș Hmelnițki. 7. + -oc: Timoc, Temoc, frecv., mar. (Ard I 240 – 241, 245 – 6, 248, 268) forme identificate de editor, N. Iorga, cu Timotei; coincidență cu Timoc, rîul < lat. Timacus. 8. Timochi (Ard II 142). 9. + -șa: Timșa, Timșoiu (Paș). 10. Din blg. Tимкo, Tинкo, Tимчo, Tинчo (Weig; Drăg; Paș): a) Timca diac (Sur XIX); b) Tincu, ard. (Drăg); Tinco (Băl II); – cel bătrîn (BCI X 26); c) Tincul, 1728, ard. (Paș); -ești s.; -escu; Tincă, mold. (Arh); – olt (Hur 124); cf. și Drăg. 53 n. 5. Pentru formele § 10 a-c se poate invoca și Eftincu < Eftimie. d) Tinciu 1680 ard. (Paș). B. Motei. 1. Mota, D. (T-Jiu); Motu (Sd XV 197). 2. Motăș, M. (16 A II 93; Arh) Motășu și Motășăști (Dm; Tec); Motaș (Dm) Motășeni s (Dm). 3. Molea, Ion (AO XVI 349; -nu fam.; Moțescul, St. (17 B II 130); Motești s. 4. Motiu, act. 5. Motica, act.; 6. Motiș s.; -an, V., act. 7. + -oc: Motoc, -i, -ești ss.; Motoca b (Vr); sau < subst. (ard-băn.) motoc „motan”. 8. Motoi, olt. (AO XX 146); Moto/ești; -escu. 9. Motoșeni s. (Dm; Tec I);

Timotei Mai puțin folosit astăzi decît în secolele trecute, Timotéi continuă la noi un foarte vechi și frecvent nume pers. gr. Timótheos, încadrat în bogata familie a teoforicelor compuse cu -theós „zeu” (ca și → Teofana; Teofil; Tudor; Doroteea, Filoteia etc.). În prima parte a numelui se recunoaște vb. timáo sau timo „a onora”, întîlnit în numeroase și vechi formații antroponimice grecești ca Timagóras, Timaios (purtat de un antic și semilegendar filozof pe care Platon și-l ia drept interlocutor în dialogul său cu același nume), Timandros, Timarhos (primul purtător cunoscut este un comandant din timpul războiului peloponeziac), Timokles, Timokrátes, Timókritos, Timólaos, Timoléon (un renumit general corintian din sec. 5 î.e.n.), Timoxenos etc. Aceleași elemente, așezate în ordine inversă, apar și în Theotimos, purtat în sec. 5 e.n. de un episcop de la Tomis-Constanța, prin cultul căruia numele intră în onomasticonul creștin (la noi nu este folosit). În ceea ce privește vechimea și strălucirea lui Timótheos în istoria vechii Grecii, vom aminti pe cîțiva dintre purtătorii numelui: un renumit general atenian, fiul lui Konon și prieten al lui Platon, un celebru sculptor din sec. 4 î.e.n., un muzician de talent din Milet, foarte apreciat chiar de către Alexandru Macedon etc. Prin valoarea sa teoforică numele se impune și în rîndul primilor creștini; unul dintre aceștia, convertit de apostolul Pavel și iubit discipol al acestuia, devine un personaj cunoscut al N.T., fiind și destinatarul celor două scrisori trimise de mentorul său (conform tradiției, acest Timotei ar fi fost episcop în Efes și martir în anul 97; dintre numeroșii martiri cu acest nume incluși în onomasticonul creștin și în calendare, el este și cel al cărui cult a avut cea mai mare răspîndire în Europa). Dacă în Occident a fost continuată forma latină a numelui, la noi a ajuns forma grecească, prin intermediar slav (pentru prezența lui Timotei în vechile documente transilvănene, în anumite cazuri, a putut fi luată în considerație și influența latino-catolică). Formele sub care a circulat numele la noi sînt numeroase, iar unele foarte vechi și frecvente: Tim (în Transilvania atestat în sec. 12), Tima, Timică, Timu(l), Timiș, Timoș, Timuș, Timoc, Timșa, Timca, Timcea, Tinco, Tincu(l), probabil Mota, Motea etc., Timofte, Dimofte, Timofie, Timohie, Timotin etc. De diferite influențe (ucrainiene, bulgărești, maghiare etc.), aceste forme pot fi întîlnite ca nume de familie sau în toponimie; ca prenume, singurul care mai apare astăzi, sporadic, este Timotei. ☐ Engl. Timothy, fr. Timothée, germ. Timotheus (hipoc. Tim, Theus), it., sp. Timoteo, magh. Timot (hipoc. Tim, Tima, Timi, Timka, Timko, Timsa, Tinka etc.), fem. Timotea, bg. Timotei (hipoc. Timo, Timko etc.), rus. Timoféi, ucr. Timofii (cu hipoc. Timo, Timko, Timociko, Timoș etc.)

CIPARIU, Timotei (1805-1887, n. sat Pănade, jud. Alba), filolof și lingvist român. Acad. (1866). Participant la Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania. Directorul gimnaziului din Blaj (1854-1875). Unul dintre președinții ASTREI. Reprezentant al curentului latinist. A editat prima culegere de texte vechi românești („Crestomație sau analecte literare”) și a pus bazele gramatice istorice a limbii române („Elemente de limbă română după dialecte și monumente vechi”). A reușit să impună în cadrul Academiei Române ortografia etimologică. A publicat o gramatică a limbii române. Versuri, note de călătorie, o antologie de texte din sec. 16-18.

Intrare: Timotei
Timotei nume propriu
nume propriu (I3)
  • Timotei
Intrare: timotei
timotei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.