Timotei Mai puțin folosit astăzi decît în secolele trecute, Timotéi continuă la noi un foarte vechi și frecvent nume pers. gr. Timótheos, încadrat în bogata familie a teoforicelor compuse cu -theós „zeu” (ca și → Teofana; Teofil; Tudor; Doroteea, Filoteia etc.). În prima parte a numelui se recunoaște vb. timáo sau timo „a onora”, întîlnit în numeroase și vechi formații antroponimice grecești ca Timagóras, Timaios (purtat de un antic și semilegendar filozof pe care Platon și-l ia drept interlocutor în dialogul său cu același nume), Timandros, Timarhos (primul purtător cunoscut este un comandant din timpul războiului peloponeziac), Timokles, Timokrátes, Timókritos, Timólaos, Timoléon (un renumit general corintian din sec. 5 î.e.n.), Timoxenos etc. Aceleași elemente, așezate în ordine inversă, apar și în Theotimos, purtat în sec. 5 e.n. de un episcop de la Tomis-Constanța, prin cultul căruia numele intră în onomasticonul creștin (la noi nu este folosit). În ceea ce privește vechimea și strălucirea lui Timótheos în istoria vechii Grecii, vom aminti pe cîțiva dintre purtătorii numelui: un renumit general atenian, fiul lui Konon și prieten al lui Platon, un celebru sculptor din sec. 4 î.e.n., un muzician de talent din Milet, foarte apreciat chiar de către Alexandru Macedon etc. Prin valoarea sa teoforică numele se impune și în rîndul primilor creștini; unul dintre aceștia, convertit de apostolul Pavel și iubit discipol al acestuia, devine un personaj cunoscut al N.T., fiind și destinatarul celor două scrisori trimise de mentorul său (conform tradiției, acest Timotei ar fi fost episcop în Efes și martir în anul 97; dintre numeroșii martiri cu acest nume incluși în onomasticonul creștin și în calendare, el este și cel al cărui cult a avut cea mai mare răspîndire în Europa). Dacă în Occident a fost continuată forma latină a numelui, la noi a ajuns forma grecească, prin intermediar slav (pentru prezența lui Timotei în vechile documente transilvănene, în anumite cazuri, a putut fi luată în considerație și influența latino-catolică). Formele sub care a circulat numele la noi sînt numeroase, iar unele foarte vechi și frecvente: Tim (în Transilvania atestat în sec. 12), Tima, Timică, Timu(l), Timiș, Timoș, Timuș, Timoc, Timșa, Timca, Timcea, Tinco, Tincu(l), probabil Mota, Motea etc., Timofte, Dimofte, Timofie, Timohie, Timotin etc. De diferite influențe (ucrainiene, bulgărești, maghiare etc.), aceste forme pot fi întîlnite ca nume de familie sau în toponimie; ca prenume, singurul care mai apare astăzi, sporadic, este Timotei. ☐ Engl. Timothy, fr. Timothée, germ. Timotheus (hipoc. Tim, Theus), it., sp. Timoteo, magh. Timot (hipoc. Tim, Tima, Timi, Timka, Timko, Timsa, Tinka etc.), fem. Timotea, bg. Timotei (hipoc. Timo, Timko etc.), rus. Timoféi, ucr. Timofii (cu hipoc. Timo, Timko, Timociko, Timoș etc.)