2 intrări
26 de definiții

Explicative DEX

TIMAR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.

TIMAR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.

ȚIMARĂ s. f. v. țimir.

ȚIMARĂ s. f. v. țimir.

ȚIMARĂ s. f. v. țimir.

ȚIMIR, (1) țimire, s. n., (2) țimiri, s. m. 1. S. n. (Înv.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc. 2. S. m. Denumire dată în Evul Mediu, în Țările Române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la Curtea domnească. [Pl. și: (1) țimiruri. – Var.: țimară s. f.] – Din magh. cimer.

timar1 sm [At: (a. 1772) IORGA, S. D. XII, 186 / V: (îvr) ~iu, ~mnar / Pl: ~i / E: mg timar] (Reg) 1-2 Tăbăcar1 (1-2).

timariu sm vz timar1

timnar sm vz timar1

țămir s vz țimir

țimar snm vz țimir

țimară sf vz țimir

țimir [At: (cca 1594) HURMUZAKI, XI, 398 / V: țăm~ s, ~mar snm, ~mară sf, ci~[1] snm, zi~ sn / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: mg címer, pn cymer] 1 sn (Înv; Trs; Mol) Blazon (1). 2 sn (Înv; Trs; Mol) Ecuson reprezentând elemente heraldice. 3 sn (Înv; îe) A se face ~ la lume A se face de râs. 4 sn (Îvr) Surguci (la turban, la ișlic etc.). 5 sn (Buc; Trs) Mănunchi de flori artificiale sau alte podoabe pe care le poartă mirele la pălărie sau la căciulă în ziua nunții. 6 sm (Înv; Mol; Mun) Țimiraș (1).

  1. Varianta trimite doar la cimșir. — gall

zimir sn vz țimir

ȚIMIR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimară s. f.] – Din magh. cimer.[1]

  1. Lipsește precizarea s. m. la 2. — gall

TIMAR, timari, s. m. (Regional) Meseriaș care se ocupă cu argăsitul sau tăbăcitul pieilor. Cînii fiind flămînzi, au văzut niște piei într-un rîu, pusă de timari să se moaie. ȚICHINDEAL, F. 96.

ȚIMIR, țimire, s. n. (Învechit și regional) Emblemă care servește drept semn distinctiv unei familii nobile, unui oraș, unei țări,unei corporații sau membrilor ei; blazon, marcă, stemă. (Atestat în forma țimară) Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă, nici coroană. NEGRUZZI, S. III 405. – Variantă: țimară, țimări, s. f.

1) timár m. (ung. timár). Ban. Trans. Tăbăcar (Neam. Rom. I, 308, și Iorga, Negoț. 172).

țimír n., pl. urĭ și e (ung. cimer, blazon, marca țăriĭ, mgerm. zimier, d. fr. cimier, vîrf de coĭf, cime, vîrf; lat. pop. cîma, cl. cyma, vgr. kyma, vlăstar). Trans. Blazon, marcă.

Ortografice DOOM

timar2 (tăbăcar; soldat turc) (reg., înv.) s. m., pl. timari

!țimir1 (blazon) (înv.) s. n., pl. țimire

timar1 (tăbăcar) (reg.) s. m., pl. timari

!țimir2 (blazon) (înv.) s. n., pl. țimire/țimiruri

timar (tăbăcar) s. m., pl. timari

țimir (emblemă) s. n., pl. țimire

Etimologice

timar (-ri), s. m. – (Banat) Tăbăcar. Mag. timár (Scriban).

țimir (-ruri), s. n. – Blazon, emblemă. Mag. cimer (Tiktin; Gáldi, Dict., 166), din germ. Zimier, fr. cimier. În Trans., înv. – Der. țimiraș, s. m. (trimis, mesager), înv., numiți astfel din cauza blazonului lor.

Sinonime

TIMAR s. v. argăsitor, tăbăcar.

timar s. v. ARGĂSITOR. TĂBĂCAR.

Intrare: timar (tăbăcar)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timar
  • timarul
  • timaru‑
plural
  • timari
  • timarii
genitiv-dativ singular
  • timar
  • timarului
plural
  • timari
  • timarilor
vocativ singular
  • timarule
  • timare
plural
  • timarilor
timariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
timnar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țimir (emblemă)
țimir1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimire
  • țimirele
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimire
  • țimirelor
vocativ singular —
plural —
țimară2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimară
  • țimara
plural
  • țimare
  • țimarele
genitiv-dativ singular
  • țimare
  • țimarei
plural
  • țimare
  • țimarelor
vocativ singular —
plural —
zimir1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zimir
  • zimirul
plural
  • zimire
  • zimirele
genitiv-dativ singular
  • zimir
  • zimirului
plural
  • zimire
  • zimirelor
vocativ singular —
plural —
zimir2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zimir
  • zimirul
plural
  • zimiruri
  • zimirurile
genitiv-dativ singular
  • zimir
  • zimirului
plural
  • zimiruri
  • zimirurilor
vocativ singular —
plural —
țimar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimar
  • țimarul
plural
  • țimare
  • țimarele
genitiv-dativ singular
  • țimar
  • țimarului
plural
  • țimare
  • țimarelor
vocativ singular —
plural —
țimar2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimar
  • țimarul
plural
  • țimaruri
  • țimarurile
genitiv-dativ singular
  • țimar
  • țimarului
plural
  • țimaruri
  • țimarurilor
vocativ singular —
plural —
țimară1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimară
  • țimara
plural
  • țimări
  • țimările
genitiv-dativ singular
  • țimări
  • țimării
plural
  • țimări
  • țimărilor
vocativ singular —
plural —
țimir2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimiruri
  • țimirurile
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimiruri
  • țimirurilor
vocativ singular —
plural —
țămir2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țămir
  • țămirul
plural
  • țămire
  • țămirele
genitiv-dativ singular
  • țămir
  • țămirului
plural
  • țămire
  • țămirelor
vocativ singular —
plural —
țămir3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țămir
  • țămirul
plural
  • țămiruri
  • țămirurile
genitiv-dativ singular
  • țămir
  • țămirului
plural
  • țămiruri
  • țămirurilor
vocativ singular —
plural —
cimir (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cimir
  • cimirul
plural
  • cimire
  • cimirele
genitiv-dativ singular
  • cimir
  • cimirului
plural
  • cimire
  • cimirelor
vocativ singular —
plural —
cimir1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cimir
  • cimirul
plural
  • cimiruri
  • cimirurile
genitiv-dativ singular
  • cimir
  • cimirului
plural
  • cimiruri
  • cimirurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

timar, timarisubstantiv masculin

  • 1. regional Argăsitor, tăbăcar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînii fiind flămînzi, au văzut niște piei într-un rîu, pusă de timari să se moaie. ȚICHINDEAL, F. 96. DLRLC
etimologie:

țimir, țimiresubstantiv neutru

  • 1. învechit Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă, nici coroană. NEGRUZZI, S. III 405. DLRLC
  • 2. învechit rar Surguci (la turban, la ișlic etc.). MDA2
  • 3. regional Mănunchi de flori artificiale sau alte podoabe pe care le poartă mirele la pălărie sau la căciulă în ziua nunții. MDA2
  • chat_bubble învechit expresie A se face țimir la lume = a se face de râs. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.