9 definiții pentru timar (tăbăcar)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.

TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.

timar1 sm [At: (a. 1772) IORGA, S. D. XII, 186 / V: (îvr) ~iu, ~mnar / Pl: ~i / E: mg timar] (Reg) 1-2 Tăbăcar1 (1-2).

TIMÁR, timari, s. m. (Regional) Meseriaș care se ocupă cu argăsitul sau tăbăcitul pieilor. Cînii fiind flămînzi, au văzut niște piei într-un rîu, pusă de timari să se moaie. ȚICHINDEAL, F. 96.

1) timár m. (ung. timár). Ban. Trans. Tăbăcar (Neam. Rom. I, 308, și Iorga, Negoț. 172).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

timár1 (tăbăcar) (reg.) s. m., pl. timári

timár (tăbăcar) s. m., pl. timári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIMÁR s. v. argăsitor, tăbăcar.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

timár (-ri), s. m. – (Banat) Tăbăcar. Mag. timár (Scriban).

Intrare: timar (tăbăcar)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timar
  • timarul
  • timaru‑
plural
  • timari
  • timarii
genitiv-dativ singular
  • timar
  • timarului
plural
  • timari
  • timarilor
vocativ singular
  • timarule
  • timare
plural
  • timarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

timar (tăbăcar)

etimologie: