tiriplic sn [At: (a. 1761) ap. ȘIO II₁, 362 / V: (îrg) ter~, tilipric, tr~ / Pl: (rar) ~uri / E: tc tire-iplik] (Îrg) 1 Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, alb sau colorat, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. 2 (Îe) A merge (ceva) ~ A decurge (ceva) foarte bine.

TIRIPLIC s. n. (Învechit) Fir răsucit de bumbac mercerizat sau de mătase, folosit la țesut, la brodat sau la împletit. V. ibrișin, bumbăcel. Cămășile tinerilor... se fac din pînză de burangic cu urzeală de bumbac sau tiriplic. PAMFILE, I. C. 353. Un cearșaf cu împletituri de tiriplic. ODOBESCU, S. I 422. -Variantă: triplic (MARIAN, NA. 260) s. n.

TIRIPLIC s. n. (Învechit) Fir de mătase sau de bumbac răsucit și mercerizat, folosit la brodat sau la împletit. – Tc. tire-iplik.

TIRIPLIC ~uri n. rar Bumbac folosit la brodat, la țesut sau împletit. /<turc. tireiplik, sb. tiriplik

tiriplic n. bumbăcel de împletit (de coloare albă, roșie sau albastră): cearșaf cu împletituri de tiriplic OD. [Turc. TIRE IPLIK, fir de bumbac]. ║ adv. strună (cf. găitan): treaba merge tiriplic.

tiriplíc n., pl. urĭ (turc. tire iplik, d. tiré, ață de bumbac și iplik, ață; sîrb. tiriplik). Sud. Ață albă de cusut care se vinde în scul. Adv. Strună: treaba merge tiriplic. V. bumbăcel.

teriplic sn vz tiriplic

tilipric sn vz tiriplic

triplic sn vz tiriplic

TRIPLIC s. n. v. tiriplic.

tiriplic s. n., pl. tiriplicuri

tiriplic (-curi), s. n. – Fir de bumbac. Tc. tire iplik (Șeineanu, II, 362), cf. sb. tiriplik.

tiriplic, tiriplicuri, s.n. (înv.) 1. ață albă, roșie, albastră de țesut; bumbăcel. 2. (adv.) strună.