ȚIGARET, țigarete, s. n. Țigaretă (2). – Din [port]țigaret..

țegăretă sf vz țigaretă

țigaret sn [At: CADE / V: (reg) ~găr~ / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: [port] țigaret] Tub subțire de chihlimbar, de ebonită, de os, de lemn etc., îngustat la un capăt, în care se introduce țigara¹ (1) pentru a o fuma Si: portțigaret, (reg) sipcă, șpiț⁴, șpițigare, țigaretă (2), țigărișcă, țigărniște, țigărușă (3).

țigaretă sf [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~găr~ sf, (Mol) ~gărete, ~te sn, țegăr~, (Trs) ~goretie (Pl: țigoretii) sf / Pl: ~te / E: ger Zigarette] 1 Țigară¹ (1). 2 Țigaret.

țigarete sn vz țigaretă

țigăret sn vz țigaret

țigăretă sf vz țigaretă

țigărete sn vz țigaretă

țigoretie sf vz țigaretă

ȚIGARET (pl. -ete) sn. = ȚIGARETĂ2: nenea Guță, pufuind dintr’un cogeamite ~ de chilimbar, își rotea ochii peste mulțime (BR.-VN.).

ȚIGARETĂ (pl. -te) sf. 1 = ȚIGARĂ1: priveam prin fumul albastru al țigaretelor cîmpiile și munții (ALECS.) ¶ 2 Mic tub de chihlibar, de os, de lemn, etc., în care se introduce capătul de jos al unei țigări pentru a o fuma (🖼 5129) [germ. Zigarette].

ȚIGARET, țigarete, s. n. Țigaretă (2). – Din [port]țigaret.

ȚIGARET s. n. v. țigaretă.

ȚIGARETĂ, țigarete, s. f. 1. Țigară. Tanti Laura scoase... o țigaretă egipțiană și o aprinse la flacăra unei brichete. C. PETRESCU, Î. I 4. Maiorul și-a fumat țigareta pînă la carton. CARAGIALE, M. 132. Prin fumul țigaretei ce zboară în spirale Văd eroi prinși la luptă pe cîmpul de onor. ALECSANDRI, P. III 5. 2. Mic tub de ebonită, de os, de lemn etc., în care se introduce un capăt al țigării cînd se fumează; portțigaret. Își puse pe măsuță, alături de ceașca de cafea golită, țigareta de chihlibar. C. PETRESCU, S. 104. Bătrînul își aprinse țigara stinsă și turtită în țigareta fabricată de el dintr-un picior de iepure. BART, E. 31. – Variantă: țigaret (SADOVEANU, M. C. 92) s. n.

ȚIGARET s.n. Tub mic de chihlimbar, de os etc. în care se introduce țigara spre a fi fumată. [< germ. Zigarette, cf. fr. cigarette].

ȚIGARETĂ s.f. Țigară. / < germ. Zigarette, cf. fr. cigarette].

ȚIGARET s. n. țigaretă (2). (< /port/țigaret)

ȚIGARETĂ s. f. 1. țigară. 2. tub mic de chihlimbar, de os etc. în care se introduce țigara spre a fi fumată; țigaret. (< germ. Zigarette)

ȚIGARET ~e n. v. ȚIGARETĂ. /Din [port]țigaret

ȚIGARETĂ ~e f. 1) v. ȚIGARĂ. 2) Tub mic (de chihlimbar, de os etc.) în care se introduce țigara pentru a o fuma; muștiuc. /<germ. Zigarrette

țigaretă f. țevișoară de chihlibar la capătul căreia se îmbucă țigara (= fr. cigarette).

țigarétă f., pl. e (fr. cigarette, țigară mică). Mic tub de lemn orĭ de chihlimbar în care se pune țigara și pin care tragĭ fumu ca să nu fie țigara prea aproape de buze.

țigaret (portțigaret) s. n., pl. țigarete

țigaretă (țigară) s. f., g.-d. art. țigaretei; pl. țigarete

țigaret (portțigaret) s. n., pl. țigarete

țigaretă (țigară) s. f., g.-d. art. țigaretei; pl. țigarete

țigaret (tub în care se pune țigara la fumat) s. n., pl. țigarete

țigaretă (țigară) s. f., pl. țigarete

țigaretă, -te.

ȚIGARET s. v. portțigaret.

ȚIGARETĂ s. 1. v. țigară. 2. portțigaret, țigaret, (Ban. și Transilv.) sipcă. (Fumează cu ~.)

ȚIGARET s. portțigaret, țigaretă, (Ban. șr Transilv.) sipcă. (Fumează cu ~.)

ȚIGARETĂ s. 1. țigară, (rar) țigarcă, (prin. Transilv.) sugară. (Ce ~ fumezi?) 2. portțigaret, țigaret, (Ban. și Transilv.) sipcă. (Fumează cu ~.)