tichi² sn, i vz tic¹

tichi¹ s [At: LM 30 / Pl: ? / E: nct] 1 (Reg) Ichi. 2 (Olt; îe) A pune ~u A rupe orice relație cu cineva.

TIC², ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

tic⁴ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: ns cf butic] 1 (Trs) Putină pentru păstrat brânza. 2 (Reg) Oală în care se păstrează laptele sau brânza. 3 (Reg) Putinei. 4 (Reg) Cutie de lemn Si: lădiță.

tic³ sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tioc, tiuc / Pl: ~uri / E: pbl fo] 1 (Trs; Ban) Ciocul găinii. 2 (Olt; Trs) Râtul porcului. 3 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ A repezi pe cineva pentru un gest (o faptă etc.) nepermis(ă). 4 (Olt; Trs; pan) Partea de dinainte, încovoiată în sus, a tălpilor săniei. 5 (Reg; pan) Vârful opincii. 6 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două capete ale părții metalice la târnăcop.

tic² sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: fr tic, ger Tick] 1 (Șîs ~ nervos) Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. 2 (Îs) ~ul ursului Mișcare nervoasă, de legănare a corpului sau a capului, pe care o deprind animalele sălbatice aflate în captivitate, uneori și caii. 3 (Iuz; îs) ~ dureros al feței Nevralgie facială. 4 Deprindere (neplăcută, ridicolă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient Si: manie, obicei, tabiet. 5 (Șîs ~ verbal) Obicei (caracteristic unor persoane) de a repeta, involuntar, anumite cuvinte în cursul vorbirii. 6 Clișeu literar Si: șablon.

tic¹ sn, i [At: ALR I, 353/934 / V: (reg) tichi / E: fo] (Rep) 1-2 (Cuvânt care) redă sunetul ritmic al ceasornicului Si: tic-tac (1-2). 3-4 (Cuvânt care) redă bătăile inimii Si: tic-tac (3-4). 5-6 (Reg) Ting (1-2).

tioc¹ sn vz tic³

tiuc² sn vz tic³

țichi [At: BĂCESCU, PĂS. 167 / Pl: ~ sm / E: fo] 1 i (Mol; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul pitulicii. 2 sm (Orn; șîc ~-drac) Pitulice (Troglodytes troglodytes).

TIC², ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

TIC, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă și repetată care rezultă din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi; gest automat (urît) pe care îl deprinde cineva în mod inconștient (de obicei prin imitație). Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285. Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74.

TIC s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic].

TIC s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)

TIC² ~uri n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick

tic n. 1. mișcare convulsivă contractată din deprindere; 2. fig. apucătură ridiculă: are un tic (= fr. tic).

2) *tic n., pl. urĭ (fr. tic, poate d. it. ticchio, capriciŭ). Mișcare convulsivă orĭ nu devenită obișnuită la uniĭ oamenĭ (precum: ridicarea din umerĭ, scuturarea din cap, scărpinarea în acelașĭ loc ș. a.). V. tabet.

1) tic n., pl. urĭ (cp. cu vsl. tykati, a împunge). Ban. Olt. Bot (rît, cĭoc).

tic¹ s. n., pl. ticuri

tic² s. n., pl. ticuri

tic s. n., pl. ticuri

TIC s. v. bot, cioc, rât.

tic s. v. BOT. CIOC. RÎT.

tic², ticuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiță, cutie de lemn.

țichi! interj. (reg.) 1. strigătul pitulicii. 2. (s.f.) pitulice.