tiară sf [At: AETHIOPICA, 26^r / P: ti-a~ / Pl: ~re / E: ngr τιάρα, lat tiara, fr tiare] 1 Coroană pe care o purtau regii vechilor perși și conducătorii altor popoare orientale. 2 Mitră papală, formată din trei coroane suprapuse. 3 (Pex) Mitră bogat împodobită, purtată la solemnități deosebite. 4-5 (Pm) Persoană care poartă tiară (2-3). 6 Demnitatea de papă. 7 (Lsg; art.) Clerul (1). 8 (Lsg; art.) Autoritatea clericală. 9 (Îvr) Acoperământ al capului, de formă conică, foarte înalt, pe care îl purtau astrologii, alchimiștii, vrăjitorii.

TIARĂ, tiare, s. f. 1. (Învechit) Coroană purtată de regii vechilor perși și de conducătorii altor popoare orientale. Necromani ce lungi tiare port în cap cu mare fală. NEGRUZZI, S. II 121. 2. Mitra papală, formată din trei coroane suprapuse. – Pronunțat; ti-a-.

TIARĂ s.f. (Ist.) Acoperămînt de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare din Asia. ♦ Mitră papală formată din trei coroane suprapuse. [Pron. ti-a-. / < it., lat., gr. tiara].

TIARĂ s. f. 1. acoperământ de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare orientale. 2. mitră papală, din trei coroane suprapuse. (< fr. tiare, lat. tiara)

TIARĂ ~e f. 1) (la vechii perși și la alte popoare orientale) Coroană regală. 2) Mitră papală, constând din trei coroane suprapuse. [Sil. ti-a-] /<ngr. tiara, lat. tiara, fr. tiare

tiară f. 1. diadema regilor Persiei; 2. tripla coroană a papilor; 3. fig. demnitate papală.

*tiáră f., pl. e (lat. vgr. tiára, cuv. persic). Turban, cealma la vechiĭ Perșĭ și la alțĭ orientalĭ. Mitra papală. Fig. Demnitatea papală: a aspira la tiară.

❍ CHIARĂ¹ = TIARĂ.

tiară (mitră papală) (desp. ti-a-) s. f., g.-d. art. tiarei; pl. tiare

tiară (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiarei; pl. tiare

tiară s. f. (sil. ti-a-), g.-d. art. tiarei; pl. tiare

TIARĂ s. (înv.) triregn. (~ papală.)

TIARĂ s. (înv.) triregn. (~ papală.)

tiáră, tiare, (teară), (dial. tiară), s.f. 1. Război de țesut: „Că mai demult făceau pânză în tiară, cum să zâce la noi; în război, da' noi îi zâcem tiară” (Bilțiu, 2007: 288). 2. Totalitatea firelor urzite întinse pe stative; urzeală: „De nu era sărbători, / Tiara o gătam cu spori” (Bilțiu, 2006: 107). 3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie. – Lat. tela „fir, urzeală; război de țesut” (MDA).

tiară, tiare, (teară), s.f. – 1. Război de țesut. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 2. Totalitatea firelor urzite întinse pe stative; urzeală: „De nu era sărbători, / Tiara o gătam cu spori” (Bilțiu, 2006: 107). 3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie (Nistor, 1977). – Lat. tela „fir, urzeală; război de țesut” (MDA).

tiară, tiare, (teară), s.f. – 1. Război de țesut. 2. Urzeală (= totalitatea firelor urzite întinse pe stative). 3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie (Nistor 1977). – Lat. tela „fir, urzeală; război de țesut”.