TEZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză generală = în general. 2. Idee formulată concis, susținută ca temei al unei concepții filosofice, juridice, politice etc. 3. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în științe). – Din fr. thèse, lat. thesis.

teză sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / S și: (înv) tesă / Pl: ~ze / E: fr thèse, ger These] 1 Afirmație expusă și susținută într-o discuție. 2 Idee formulată concis, susținută ca temei al unei concepții (filologice, juridice, politice etc.) Si: (îrg) teseș. 3 (Înv; îlav) În ~ generală În general. 4 Idee, concepție, teorie funcționând, spre deosebire de tendință, ca o schemă prestabilită în care artistul încadrează forțat elementele realității. 5-6 (Îs) ~ de doctorat (sau de licență) Lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de doctor (sau de licențiat). 7 Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studii sau la un examen. 8 (Fiz) Idee sau propoziție care formează primul termen al unei antinomii (în filozofiile raționaliste de tip kantian) sau al unei contradicții de tip dialectic (în filozofiile hegeliană și marxistă).

TEZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză generală = în general. ♦ (Fil.) Idee, propoziție care formează primul termen al unei antonimii (în filozofiile raționaliste de tip kantian) sau al unei contradicții de tip dialectic (în filozofiile hegeliană și marxistă). 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în științe). – Din fr. thèse, lat. thesis.

TEZĂ, teze, s. f. 1. Aserțiune expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvîntare etc. Principiul conducător al întregii concepții marxiste despre lume și al întregii activități a partidelor marxiste îl constituie teza despre unitatea dintre teoria și practica revoluționară, formulată de întemeietorul comunismului științific – Karl Marx. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 24. Drama poate să fie... scrisă pentru dovedirea unei anumite teze. GHEREA, ST. CR. II 249. ◊ Loc. adv. (Învechit) În teză generală = în linie generală, în general; privind lucrurile în general, în mare. În teză generală... să nu uităm că năravul din fire nu are lecuire. ODOBESCU, S. III 48. 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă, sub supravegherea profesorului, pentru a-și dovedi cunoștințele la sfîrșitul unei perioade de studiu sau la un examen. Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175. Premiantul întîi la toate, – zece la teză, zece la oral. C. PETRESCU, Î. II 127. Mi-a pus pe o teză cu subiect liber nota 10. I. BOTEZ, ȘC. 58. ◊ Teză de licență (sau de doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor).

TEZĂ s.f. 1. Afirmație, propoziție care trebuie demonstrată. ♦ Susținere; idee principală dezvoltată într-o scriere oarecare, într-o cuvîntare. 2. (În filozofia lui Hegel) Prima etapă a triadei, care este negată de antiteză (3) [în DN]. 3. Lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. dată de elevi în clasă în prezența profesorilor. ♦ Lucrare scrisă, făcută în vederea susținerii unui examen de licență, de doctorat etc. [< fr. thèse, cf. lat., gr. thesis].

TEZĂ¹ s. f. 1. afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată într-o scriere, într-o cuvântare. 2. idee, concepție, teorie prestabilită în care un artist încadrează forțat elementele realității. ◊ (la Hegel) prima etapă a triadei, care este negată de antiteză (2). 3. lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. făcută de elevi în clasă în fața profesorilor. ◊ lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de doctor sau de licență. (< fr. thèse, lat. thesis)

-TEZĂ² elem. „așezare”, „susținere, prezentare”. (< fr. -thèse, cf. lat., gr. thesis)

TEZĂ ~e f. 1) Afirmație enunțată într-o discuție sau într-o lucrare. 2) mai ales la pl. Idee principală a unei concepții, formulată concis, urmând a fi dezvoltată și demonstrată. 3) la pl. Culegere care inserează astfel de idei. 4) log. Enunț care urmează să fie demonstrat. 5) Lucrare științifică prezentată pentru a fi susținută public în vederea obținerii unui grad științific; disertație. 6) Lucrare scrisă de elevi la sfârșitul unei perioade de studiu. /<fr. these, lat., ngr. thesis

teză f. 1. propozițiune enunțată cu intențiunea de a o susține; 2. subiect de discuțiune publică într’o Facultate: teză de licență, de doctorat; 3. broșura sau volumul în care e tipărită.

*téză f., pl. e (vgr. thésis, punere. V. pros- și sin-teză). Propozițiune (temă) enunțată care trebuĭe susținută: o pĭesă teatrală cu teză. Lucrare scrisă pe lîngă examinu oral saŭ lucrare pe care o fac din cînd în cînd supt pază eleviĭ școalelor secundare ca un fel de examin: a da teză. Subĭect de discusiune publică la universitate: teză de licență, de doctorat. Broșura care conține acest subĭect. În teză generală, vorbind în general. A schimba teza, a schimba chestiunea, starea lucrurilor.

teză s. f., g.-d. art. tezei; pl. teze

teză s. f., g.-d. art. tezei; pl. teze

teză s. f., g.-d. art. tezei; pl. teze

teză, -ze.

TEZĂ s. 1. v. concepție. 2. (în logica simbolică) teză logică, tautologie, expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică.

TEZĂ s. 1. concepție, teorie. (O nouă ~ în biologie.) 2. (în logica simbolică) teză logică = tautologie, expresie validă, lege logică.

teză (-ze), s. f. – Afirmație bazată pe o concepție. Fr. thèse.

-TEZĂ „așezare, susținere, prezentare”. ◊ gr. thesis „poziție, punere” > fr. -thèse, germ. id. > rom. -teză.