temperant, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~nți, ~e / E: fr tempérant] (Liv) 1 a Care temperează (1). 2 a Odihnitor. 3 sn Medicament calmant.

temperanță sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. XVI / V: (înv) ~ție / E: fr tempérance] (Rar) Cumpătare (în special în privința consumului de băuturi alcoolice).

temperanție sf vz temperanță

TEMPERANȚĂ s. f. Cumpătare, moderație, sobrietate (în special în privința consumului de băuturi alcoolice). Desigur că face parte din vreo societate de temperanță. BART, S. M. 102.

TEMPERANT, -Ă adj. (Liv.) Care temperează, liniștește; odihnitor, sobru. // s.n. Medicament calmant. [Cf. fr. tempérant].

TEMPERANȚĂ s.f. Cumpătare, moderație, sobrietate. [Cf. fr. tempérance, it. temperanza, lat. temperantia].

TEMPERANT, -Ă adj. care temperează. (< fr. tempérant, lat. temperans)

TEMPERANȚĂ s. f. cumpătare, moderație, sobrietate. (< fr. tempérance, lat. temperantia)

TEMPERANT¹ ~tă (~ți, ~te) rar 1) Care temperează. 2) (despre medicamente) Care are proprietatea de a calma; calmant; liniștitor. /<fr. tempérant, lat. temperans

TEMPERANȚĂ ~e f. rar Caracter temperat; simț al măsurii; cumpătare; sobrietate; austeritate. /<fr. tempérance, lat. temperantia

temperanță f. virtute care depărtează dela orice: exces, care regulează pasiunile: cumpătare de mâncare și băutură.

*temperánță f., pl. e (fr. tempérance, d. lat. temperantia). Cumpătare, moderațiune (în mîncare și băutură).

temperanță (rar) s. f., g.-d. art. temperanței

temperanță (rar) s. f., g.-d. art. temperanței

temperant adj. m., pl. temperanți; f. sg. temperantă, pl. temperante

temperanță s. f., g.-d. art. temperanței; pl. temperanțe

TEMPERANȚĂ s. v. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact.

temperanță s. v. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. ÎNȚELEPCIUNE. JUDECATĂ. MĂSURĂ. MINTE. MODERAȚIE. RAȚIUNE. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. TACT.