3 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. V. speria, înspăimînta. Ca o umbră Strălucind argintiu în clara noapte S-apropie... O, nu te teme-mi zice. EMINESCU, O. IV 108. ◊ (Motivul fricii se indică prin determinări introduse prin prep. «de») Nu mă tem eu de blestem. BENIUC, V. 18. Nu mă tem de moarte, dimpotrivă. TOPÎRCEANU, B. 93. Se temea de asprimea tată-său. CREANGĂ, P. 89. (În proverbe și zicători) Apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem, se spune despre cineva care se pretinde curajos, dar care dă semne de frică în fața celei mai mici primejdii. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopîrlă (= omul pățit e fricos). (Expr.) A se teme și de o umbră (sau de umbra lui) v. umbră. ◊ (Motivul fricii se indică printr-o completivă introdusă prin conj. «să» sau «că» ori printr-un verb la infinitiv) Singur am rămas de cînd te-ai dus Și mă tem să stau așa. D. BOTEZ, P. O. 44. Mă tem a-l mai privi: Azi, sarcastic, el ar fi Gata să-mi răspundă. COȘBUC, P. I 262. ◊ Tranz. (Rar) Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pentru» sau de propoziții completive introduse prin conj. «că» sau «să», indicînd motivul îngrijorării) A fi îngrijorat, a-și face griji. De ce se teme pentru ziua de mîine? C. PETRESCU, C. V. 273. Ea numai pentru brîu se teme, Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Expr. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., mi-e teamă că... Bine-ar fi să fie cum credeți voi, fraților, dar mă tem că noi om rămînea cu vorbele și alții cu pămînturile. REBREANU, R. I 194. De le-oi mai pune pe jaratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș. ALECSANDRI, T. I 31. ◊ Tranz. (Complementul indică obiectul care deșteaptă îngrijorare) Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. Frică mi-i și de-mneavoastră și-mi tem spinarea. MIRONESCU, S. A. 90. «Vai, brîul meu! – gemea copila. «Atît de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!». COȘBUC, P. I 125. (Fig.) De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval. IOSIF, PATR. 7. (Expr.) A-și teme cojocul v. cojoc. 3. Tranz. A bănui, a suspecta, a fi gelos (pe cineva). Se măritase de multe ori și cum o luau bărbații, o și temeau. CAMILAR, N. II 33. A dus casă grea cu Catinca. Era rea de gură și-l temea. SADOVEANU, O. VIII 89. El se făcu dîrz, începînd a-și teme nevasta. ISPIRESCU, L. 385. Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. ALECSANDRI, P. P. 324.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. – Lat. timĕre (= timere).

!téme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se téme, imperf. 3 sg. se temeá, perf. s. 1 sg. mă temúi; conj. prez. 3 să se teámă; ger. temấndu-se; part. temút

téme vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tem, imperf. 3 sg. temeá; perf. s. 1 sg. temúi; conj. prez. 3 sg. și pl. teámă; part. temút

TÉME s. v. creștet, sinciput, vertex.

TÉME vb. 1. a se speria, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora.

téme (-m, -mút), vb.1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influența sl. bojati se; dar cf. construcția sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător); teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s. n. (înv., teamă); temoare, s. f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s. n. (teamă, gelozie).

A SE TÉME mă tem intranz. 1) A fi stăpânit de teamă; a avea teamă. ◊ ~ și de umbra sa, (~ și de o umbră) a fi foarte fricos. Cine e mușcat de șarpe, se teme și de șopârlă cel pățit devine foarte prevăzător. 2) A fi cuprins de neliniște; a fi cuprins de griji; a se neliniști; a se îngrijora; a se agita; a se frământa. ◊ Mă tem că... mi se pare că...; cred că.... /<lat. timere

A TÉME tem tranz. pop. (soțul, soția) A bănui de infidelitate. /<lat. timere

teme v. 1. a se simți apăsat de idea unui rău posibil și probabil, a-i fi frică de ceva amenințător: de ce se teme omul, nu scapă; 2. a fi gelos: începu a-și teme nevasta ISP. [Lat. TIMERE].

TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema.

TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema.

TÉMĂ, teme, s. f. 1. Aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică; problemă principală dezvoltată într-o expunere; subiect. V. teză. Scene de pe front și din spatele frontului unde acționează partizanii, iată temele bogate care inspiră pictorii și sculptorii sovietici. STANCU, U.R.S.S. 58. Nu tema morală ori imorală face moralitatea ori imoralitatea producțiunei artistice, ci felul tratării acestei teme de către artist. GHEREA, ST. CR. II 276. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... Discuții pe tema pregătirii profesionale. ♦ Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. Căuta mult pînă ce găsea tona principală. După ce se fixa asupra temei principale, lucra întreaga compoziție... cu ușurință. STANCU, U.R.S.S. 88. Drumul Oltului prin lume e un cîntec neîntrerupt, un lung poem simfonic, căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme. BOGZA, C. O. 125. 2. Exercițiu scris dat școlarilor, pentru aplicarea cunoștințelor dobîndite. Ne dete la regula de trei tema următoare. CREANGĂ, A. 76. 3. Parte a unui cuvînt constituită din rădăcină, la care se adaugă desinențele sau sufixele. Toponimicele romînești cu tema desn- aparțin, aproape în întregime, unor ape curgătoare. IORDAN, N. L. 87.

témă s. f., g.-d. art. témei; pl. téme

témă s. f., g.-d. art. témei; pl. téme

TÉMĂ s. 1. chestiune, lucru, problemă, subiect, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea temelor discutate; să trecem la tema care interesează.) 2. motiv. (Temă literară, muzicală.) 3. lecție, (înv.) matimă, tablă. (Și-a învățat tema pentru mâine.) 4. (LINGV.) (înv.) tulpină. (Tema unui cuvânt.)

TÉMĂ s.f. 1. Subiect, materie, problemă (principală) care urmează să fie lămurită; ideea fundamentală care se dezvoltă într-o expunere, într-o operă literară etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vieții materiale și spirituale prezente în opera de artă. ♦ Motiv melodic al unei compoziții muzicale, pe care se compun variațiunile. 2. Subiect de compoziție pentru școlari. ♦ Lucrare (scrisă) pregătită de un școlar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvânt alcătuită de rădăcină, împreună cu prefixele și sufixele. [Cf. fr. thème, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

TÉMĂ s. f. 1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieții care se reflectă într-o operă artistică. 2. motiv melodic al unei compoziții muzicale pe care se compun variațiunile. 3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoștințelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele și sufixele), comună numai unuia și aceluiași cuvânt. 5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război. (< fr. thème, lat., gr. thema, it. tema)

arată toate definițiile

Intrare: temă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • te
  • tema
plural
  • teme
  • temele
genitiv-dativ singular
  • teme
  • temei
plural
  • teme
  • temelor
vocativ singular
plural
Intrare: teme
verb (VT601)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • teme
  • temere
  • temut
  • temutu‑
  • temând
  • temându‑
singular plural
  • teme
  • temeți
  • temeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tem
(să)
  • tem
  • temeam
  • temui
  • temusem
a II-a (tu)
  • temi
(să)
  • temi
  • temeai
  • temuși
  • temuseși
a III-a (el, ea)
  • teme
(să)
  • tea
  • temea
  • temu
  • temuse
plural I (noi)
  • temem
(să)
  • temem
  • temeam
  • temurăm
  • temuserăm
  • temusem
a II-a (voi)
  • temeți
(să)
  • temeți
  • temeați
  • temurăți
  • temuserăți
  • temuseți
a III-a (ei, ele)
  • tem
(să)
  • tea
  • temeau
  • temu
  • temuseră
Intrare: Teme
nume propriu (I3)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)