tautofonie a [At: DN³ / P: ta-u~ / Pl: ~ii / E: fr tautophonie] (Lin) Repetiție supărătoare a acelorași sunete sau articulații.

TAUTOFONIE s.f. (Lingv.) Repetiție supărătoare a acelorași sunete sau articulații. [Gen. -iei. / < fr. tautophonie, cf. gr. tautophonia < tauto – același, phone – sunet].

TAUTOFONIE s. f. (lingv.) repetiție excesivă a aceluiași sunet (sau silabă), cu efect neplăcut, inestetică. (< fr. tautophonie)

TAUTOFONIE ~i f. lingv. Repetare supărătoare a acelorași sunete sau silabe. /<fr. tautophonie

tautofonie (desp. ta-u-) s. f., art. tautofonia, g.-d. art. tautofoniei; pl. tautofonii, art. tautofoniile (desp. -ni-i-)

tautofonie (ta-u-) s. f., art. tautofonia, g.-d. art. tautofoniei; pl. tautofonii, art. tautofoniile

tautofonie s. f. (sil. ta-u-), art. tautofonia, g.-d. art. tautofoniei; pl. tautofonii, art. tautofoniile

TAUTOFONIE s. f. (< fr. tautophonie, cf. gr. tautophonia < tauto – același, phone – sunet): repetiție supărătoare a acelorași sunete sau articulații.

tautofonie (gr. tautos „același” + phone „sunet”), repetiție excesivă a aceluiași sunet (eventual silabă), cu efect neplăcut, inestetic, opusă aliterației (R): „Ton thé t’ a-t-il ôtè ta toux?” ( → L., § 1246) În limba română se poate cita următoarea tautofonie silabică din teatrul lui Alecsandri: „Zorilă [ ]: Prințesă, Răsăritul e raiul pământesc [...] Primește a fi regină acelui dulce plai, Ca să privească lumea-n mirare rai în rai. Papură (lui Tândală): Rarerarerai? Parcă aud broaștele, Tândală.” Exemplul de mai sus e tolerabil, totuși, fiindcă are nuanță de umor și nu-i chiar excesiv. Cităm însă, următorul exemplu de t. ridiculă: „Landrule, landrule, lipăe livada limba lanțetele landoul legerul lengeriei lavanda lăcustei litera liliacului lagunele lămpilor.” (V. Gheorghiu)

TAUTO- „la fel, identic”. ◊ gr. tauto „același” > fr. tauto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tauto-. □ ~cron (v. -cron), adj., 1. Care se produce la intervale identice de timp. 2. Care este situat la intervale egale de timp; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., repetiție supărătoare a acelorași sunete; ~gramă (v. -gramă), s. f., gen de poezie în care toate cuvintele încep cu aceeași literă; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte. 2. Judecată în care subiectul și predicatul sînt exact aceeași noțiune. 3. Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare; ~mer (v. -mer), adj., (despre substanțe) care prezintă tautomerie; ~merie (v. -merie), s. f., caracteristică a unor substanțe organice izomere de a trece cu ușurință una în cealaltă.