tautofonie (gr. tautos „același” + phone „sunet”), repetiție excesivă a aceluiași sunet (eventual silabă), cu efect neplăcut, inestetic, opusă aliterației (R): „Ton thé t’ a-t-il ôtè ta toux?” ( → L., § 1246) În limba română se poate cita următoarea tautofonie silabică din teatrul lui Alecsandri: „Zorilă [ ]: Prințesă, Răsăritul e raiul pământesc [...] Primește a fi regină acelui dulce plai, Ca să privească lumea-n mirare rai în rai. Papură (lui Tândală): Rarerarerai? Parcă aud broaștele, Tândală.” Exemplul de mai sus e tolerabil, totuși, fiindcă are nuanță de umor și nu-i chiar excesiv. Cităm însă, următorul exemplu de t. ridiculă: „Landrule, landrule, lipăe livada limba lanțetele landoul legerul lengeriei lavanda lăcustei litera liliacului lagunele lămpilor.” (V. Gheorghiu)