TÁRĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se folosesc la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.

tară² sf [At: ENC. VET. 99 / Pl: ~re / E: fr tare] 1 Defect fizic. 2 Defect moral Si: cusur, meteahnă, viciu.

tară³ sf vz teară¹

tară¹ sf [At: DDRF / V: ~ra / Pl: ~re / E: ngr τάρα] 1 Dara¹ (1). 2 (Csc) Greutăți nemarcate, de forma unor alice din metal sau din sticlă, utilizate în anumite cântăriri de laborator, de obicei pentru a compensa greutatea unui picnometru, a unui vas etc. 3 (Mii) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice ale pulberii.

TÁRĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.

TÁRĂ¹ s. f. v. teară.

TÁRĂ² s. f. 1. Greutate a ambalajului, a vasului (sau a altui mijloc de transport) în care se află o marfă; dara. 2. (Cu sens colectiv) Greutăți nemarcate, formate din diferite bucăți de metal, întrebuințate la cîntărit. – Variantă: tará s. f.

TÁRĂ³, tare, s. f. Defect fizic sau moral; meteahnă, deficiență, viciu. [T. Aman] a dezvăluit totuși prin opera sa tarele societății burgheze. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/5. Le cunoștea tuturor tarele ascunse. Ca un duhovnic, le aflase suferinți secrete, slăbiciuni absurde, – știa sfîrșituri inevitabile care nu iartă. C. PETRESCU, C. V. 184.

TÁRĂ¹ s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tará s.f. / < ngr. tara].

TÁRĂ² s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. [Cf. fr. tare, it. tara].

TÁRĂ¹ s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)

TÁRĂ² s. f. defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. (< fr. tare)

TÁRĂ¹ ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăți în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

TÁRĂ² ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

*táră f., pl. e (it. tara. V. dara). 1. Dara, 2. (după fr.) Defect fizic orĭ moral moștenit: acest copil are tara hoțiiĭ.

tara² sf vz tară¹

teară¹ sf [At: ȘINCAI, HR. III, 48/18 / V: (reg) ta~ / Pl: teri, tere / E: ml telo] 1 (Reg) Urzeală. 2 (Înv) Pânză țesută. 3 (Reg) Război de țesut. 4 (Reg) Pânză a ferăstrăului. 5 (Reg) Ramă a ferăstrăului. 6 (Reg; îs) ~ de paianjen Culcuș făcut de molii în faguri.