16 definiții pentru tandrețe tandreță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tandresse.

tandrețe [At: BARASCH, M. I, 29/4 / V: (înv) ~e / Pl: ~ / E: fr tendresse] 1 Afecțiune plină de duioșie, de gingășie. 2 (Pex) Iubire.

TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tendresse.

TANDRÉȚE, tandrețe, s. f. Afecțiune plină de duioșie, de gingășie. Zău, Ioano, mă gîndesc uneori la dumneata, nu numai cu tandrețe. BARANGA, I, 163. Mai multe nu știa să spună. Nu era om pentru condoleanțe și tandrețe. C. PETRESCU, Î. II 47. Dar ești prea aspru – E felul meu de tandrețe. La 16 ani e singurul fel de tandrețe care se suportă bine. SEBASTIAN, T. 134. – Variantă: tandréță s. f.

TANDRÉȚE s.f. Dragoste plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. [Var. tandreță s.f. / < fr. tendresse].

TANDRÉȚE s. f. afecțiune plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. (< fr. tandresse)

TANDRÉȚE f. 1) Atitudine plină de gingășie, finețe și delicatețe față de cineva; drăgălășenie. 2) Caracter tandru. [G.-D. tandreții; Sil. tan-dre-] /<fr. tendresse

TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.

*tandréță f., pl. e (fr. tendresse. V. tinereță). Fam. Iron. Gingășie, dragoste: pe cînd eraŭ eĭ în tandreță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tandréțe s. f., art. tandréțea, g.-d. art. tandréței

tandréțe s. f., art. tandréțea, g.-d. art. tandréței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TANDRÉȚE s. gingășie. (~ lui am simțit-o cu emoție.)

TANDREȚE s. gingășie. (~ lui am simțit-o cu emoție.)

Intrare: tandrețe
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tandrețe
  • tandrețea
plural
genitiv-dativ singular
  • tandrețe
  • tandreței
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tandreță
  • tandreța
plural
genitiv-dativ singular
  • tandrețe
  • tandreței
plural
vocativ singular
plural

tandrețe tandreță

  • 1. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: afecțiune gingășie antonime: cruzime attach_file 3 exemple
    exemple
    • Zău, Ioano, mă gîndesc uneori la dumneata, nu numai cu tandrețe. BARANGA, I, 163.
      surse: DLRLC
    • Mai multe nu știa să spună. Nu era om pentru condoleanțe și tandrețe. C. PETRESCU, Î. II 47.
      surse: DLRLC
    • Dar ești prea aspru... – E felul meu de tandrețe. La 16 ani e singurul fel de tandrețe care se suportă bine. SEBASTIAN, T. 134.
      surse: DLRLC

etimologie: