talant⁴ sm vz talan¹

talant³ s [At: ARVINTE, TERM. 171 / V: (reg) ~nț / Pl: ? / E: nct] (Reg; îs) ~ul apei Locul din albia unui râu unde apa e mai adâncă și mai repede.

talant² sn [At: CAMILAR, N. II, 149 / V: (reg) telent / Pl: ~uri / E: ns cf tălabă] (Reg) 1 (Lpl) Acareturi (1). 2 (Îf telent) Clădire frumoasă. 3 Unealtă. 4 Fluier (1).

talant¹ sm [At: CORESI, EV. 314 / V: (înv) ~nd, ~lent / Pl: ~nți, (înv) ~e sn / E: slv талантъ, gr τάλαντος, ger Talent, fr talent] 1 Monedă de aur sau de argint, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică. 2 Unitate de măsură a greutății, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică. 3 (Înv; fig) Înzestrare spirituală. 4 (Reg) Taină (1). 5 (Reg; pex) Învățătură.

TALANT, talanți, s. m. 1. Unitate de măsură la vechii greci, cîntărind aproximativ 26 de kilograme. ♦ Monedă folosită în Grecia antică și reprezentînd valoarea unei sume importante de bani (în aur sau în argint). 2. Fig. (Cu aluzie la o parabolă din Noul Testament) Aptitudine, posibilitate, calitate. Fiecare a avut talantul lui, cum zice la... Scriptură. CĂLINESCU, E. O. II 217.

TALANT ~ți m. (în Grecia antică) 1) Unitate de măsură a greutății (egală cu aproximativ 26 kg). 2) Monedă (de aur sau argint) de diferite valori. /<sl. talantu, gr. tálanton

talant m. talent (monedă): a îngropa talantul său. [Gr. mod.].

talánt m. (ngr. tálanton, pron. -ndon, d. vgr. tálanton; vsl. talanŭtŭ. V. pungă). Vechĭ. O sumă de banĭ considerată ca monetă (5600 de francĭ cel de argint, 56000 cel de aur): parábola cu talanțiĭ (V. pungă). S. n., pl. urĭ. Sec. 19. Talent, pricepere. Regulă de vĭață. – Și -nd, pl. zĭ (după ngr.).

TALAN, (1) s. n., (2) talani, s. m. (Pop.) 1. S. n. (Med.) Dalac. 2. S. m. Termen depreciativ pentru un cal bătrân și slab; gloabă. – Din tc. talan.

talan¹ [At: DAME, T. 51 / V: (reg) ~au, ~lăn, tăl~, tălău sn, ~t, tălant, tol~ sm / Pl: ~i sm / E: ns cf tc talak „dalac”] 1-2 sn (Med; Mun; Dob) Dalac (1-2). 3 sm (Reg; dep) Animal rău și încăpățânat. 4 sm (Pop; fig) Cal bătrân, slab și urât Si: (pop) gloabă. 5 sm (Reg) Cal neastâmpărat. 6 sm (Reg; dep) Persoană (în vârstă). 7 a (Reg) Prost.

taland sm vz talant¹

talanț¹ s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: ns cf lanț] (Reg; îe) A se ține ~ A se ține împreună.

talanț³ s vz talant³

talent² sm vz talant¹

tălant¹ sm vz talan¹

telent sn vz talant²

tolan sm vz talan¹

TALAN, talani, s. m. (Pop.) 1. (Med.) Dalac. 2. Termen depreciativ pentru un cal bătrân și slab; gloabă. – Din tc. talan.

TALAN, (2) talani, s. m. (Popular) 1. Dalac. 2. Cal bătrîn, slab, cu înfățișare urîtă; gloabă. Unde drac’ te duci, mă, cu talanu-ăla? PREDA, Î. 136.

TALAN ~i m. pop. 1) Boală contagioasă a animalelor (transmisibilă și omului) caracterizată prin abcese pulmonare gastrointestinale și prin simptome de colaps; dalac; antrax. 2) fam. Cal bătrân și slab; gloabă; mârțoagă. /Orig. nec.

talán n., pl. urĭ (turc. talan, pradă). Sud. Dalac (pústula maligna). Lovi-te-ar talanu, lovi-te-ar boala! (un blestem). Fig. Epitet injurios unuĭ cal: nea, talane! Cp. cu javră, turbă, holeră ș. a.

talant (unitate de măsură; monedă) (înv.) s. m., pl. talanți

talant (unitate de măsură, monedă) s. m., pl. talanți

talant (unitate de măsură, monedă) s. m., pl. talanți

talan² (gloabă) (pop.) s. m., pl. talani

talan¹ (gloabă) (pop.) s. m., pl. talani

talan (gloabă) s. m., pl. talani

talant (-ți), s. m. – Monedă veche. Mgr. τάλαντος, cf. sl. talanŭtŭ (Cihac, II, 705; Murnu 54; Vasmer, Gr., 139). Sec. XVI. Este dubletul lui talent, s. n., din fr. talent, der. talentat, adj. (cu talent).

talant, talanți s. m. 1. Unitate de măsură pentru greutăți, de mărime variabilă, folosită în Grecia antică. 2. Monedă de aur sau de argint, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică. În Biblie talantul nu este monedă, ci denumire a valorilor monetare mari, fiind echivalent cu 49.077 kg aur sau 43.620 kg argint. – Din sl. talanŭtŭ.

tálant, talanturi, s.n. (reg.) Acareturi, anexe pe lângă o gospodărie. – Et. nes., cf. tălabă (MDA).

talant, talanturi, s.n. – (reg.) Acareturi, anexe pe lângă o gospodărie. – Et. nes., cf. tălabă (et. nec.) (MDA).

talant, -uri, s.n. – Acareturi, anexe pe lângă o gospodărie. Atestat doar în Maram. – Et. nec.