12 definiții pentru taburet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.

TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.

taburet sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~el, tamburel, tămburel sf, (îrg) sf / Pl: ~e / E: fr tabouret] 1 Scăunel fără spătar și fără brațe. 2 Scăunel foarte scund, pe care își ține picioarele o persoană care stă pe scaun. 3 (Spc) Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv pentru înălțare și coborâre, pe care stă cel care cântă la pian. 4 (Reg; îf taburele) Pedalele războiului de țesut.

TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. În fața divanului, gheridoane occidentale, fotolii și taburete. CĂLINESCU, N. 9. Gata, papa! sări Annie de pe taburet, aruncînd o ultimă privire în oglindă. C. PETRESCU, C. V. 169. ♦ Scăunel fără spătar, care poate fi înălțat sau coborît și pe care stă persoana care cîntă la pian. Elvira încetă, se învîrti pe taburetul de la pian și zîmbi. DUMITRIU, B. F. 45. Se așeză pe taburet și se aplecă apoi din nou, concentrat și distins deasupra pianului. CAMIL PETRESCU, N. 107. ♦ Scăunel foarte scund, pus în fața unui fotoliu sau a unei canapele, pentru a susține picioarele persoanei așezate.

TABURÉT s.n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. [Pl. -te. / < fr. tabouret].

TABURÉT s. n. scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. (< fr. tabouret)

TABURÉT ~e n. 1) Scaun mic, fără spătar și fără brațe. 2) Scaun rotund, fără spetează, folosit pentru a sta la pian. /<fr. tabouret

taburet n. 1. scaun fără brațe nici spate; 2. scăunel de pus sub picioarele celui ce șade (= fr. tabouret).

*taburét n., pl. e (fr. tabouret, d. tabour, azĭ tambour, tobă, tambur. V. tambour 2). Scăunel fără răzemătoare, întrebuințat maĭ ales la rezemat picĭoarele. – Vulg. taburel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: taburet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • taburet
  • taburetul
  • taburetu‑
plural
  • taburete
  • taburetele
genitiv-dativ singular
  • taburet
  • taburetului
plural
  • taburete
  • taburetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

taburet

  • 1. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: scăunel attach_file 2 exemple
    exemple
    • În fața divanului, gheridoane occidentale, fotolii și taburete. CĂLINESCU, N. 9.
      surse: DLRLC
    • Gata, papa! sări Annie de pe taburet, aruncînd o ultimă privire în oglindă. C. PETRESCU, C. V. 169.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Elvira încetă, se învîrti pe taburetul de la pian și zîmbi. DUMITRIU, B. F. 45.
        surse: DLRLC
      • Se așeză pe taburet și se aplecă apoi din nou, concentrat și distins deasupra pianului. CAMIL PETRESCU, N. 107.
        surse: DLRLC
    • 1.2. prin specializare Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: