TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.

ta¹ sn, i [At: C. PETRESCU, C. V. 339 / E: fo] (Rep) 1-2 (Cuvânt care) imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp și nerăbdarea interlocutorului.

TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.

TA interj. (Repetat de trei ori) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimînd de obicei nerăbdarea interlocutorului și dorința lui de a întrerupe. Ta-ta-ta!... Ai început să mă înveți pe mine, ce e și ce nu e în interesul gazetei. C. PETRESCU, C. V. 339.

ta pron. posesiv, V. tăŭ 2.

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

ȚAȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa.

cea [At: ALECSANDRI, T. 1753 / V: ~la, ța, țala, țeala / E: fo] 1 i Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. 2 sf Partea dreaptă.

ceala¹ i, sf vz cea

ceala-cea [At: CIHAC II, 47 / E: ceala + cea] 1-2 i, sf (Strigăt cu care se îndeamnă boii spre) dreapta.

tale ppr [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DR. VI, 469 / E: (ma)tale] (Pop) Matale.

tantal [At: CADE / Pl: ~i sm / E: fr tantale] 1 sn Metal rar, cenușiu, lucios, maleabil, ductil în stare pură și foarte rezistent din punct de vedere chimic, folosit la confecționarea pieselor de laborator. 2 sm Specie de barză mare, cu pene de culoare roz, pătate cu negru, care trăiește în America Centrală (Tantalus loculator).

tă pps, aps vz tău¹

tău¹, ta [At: COD. VOR, 78/8 / V: (reg) tă, tea, teu, tou pps, aps, ~ș pps / Pl: tăi, tale, (reg) tei, tele, tăle / E: ml tuus, tua] 1 pps (Precedat de art. „al”, ,,a„, ”ai„, ”ale") înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul A ta este cartea. 2 pps (Fam; îe) A rămâne (sau a fi) pe-a ta A fi după dorința sau părerea persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 3 pps (Pop; în imprecații; îe) Al tău e dracul Te ia dracul. 4 pps (Pop; lsg, m) Soțul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 5 pps (Pop; lsg, f) Soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 6 pps (Fam; lpl, m) Cei apropiați (părinții, familia, rudele, prietenii, adepții) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 7 pps (Lsg) Ceea ce aparține (lucrurile personale, proprietatea, avutul) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 8 pps (Lpl, f) Ceea ce îi este caracteristic (preocupările, obiceiurile, deprinderile etc.) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 9 aps Care este în posesia celui căruia i se adresează vorbitorul (Casa ta). 10 aps Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul (Părul tău). 11 aps Atribuie persoanei căreia i se adresează vorbitorul facultăți, însușiri, fapte (Bunătatea ta). 12 aps (Îs) Măria ta, luminăția ta, sfinția ta etc. Atribuie o calitate superlativă constituind, totodată, termeni de reverență. 13 aps (Precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care cer cazul G) Împotriva ta. 14 aps Care este în raport de rudenie, de prietenie etc. cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Fratele tău). 15 aps (Fam; irn) Care are legătură cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Meșterul ăsta al tău n-a mai venit.) 16 aps (În legătură cu numele de colectivități, de ținuturi) Căruia îi aparține persoana căreia se adresează vorbitorul (Nația ta). 17 aps (Cu valoare subiectivă) Care este spus, îndeplinit, săvârșit de persoana căreia i se adresează vorbitorul. 18 aps (Cu valoare obiectivă) Care este obiectul asupra căruia se exercită acțiunea verbului, în calitate de persoană căreia i se adresează vorbitorul (În ajutorul tău).

tăuș pps vz tău¹

teu², tea pps, aps vz tău¹

tou¹ pps, aps vz tău¹

tu³ i [At: H II, 253 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care, în timpul vânătorii, se strigă la iepuri.

ța² i vz cea

ța¹ i [At: CARAGIALE, O. I, 144 / V: ță, țe, țea / P și: țaaa / E: fo] (Adesea repetat sau în combinație cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se cheamă caprele și oile. 2-3 Se alungă sau se mână caprele și oile.

ța³ sf vz țață

țala i vz cea

țață [At: POLIZU / V: ța / Pl: ~țe / E: ngr τσάτσα] 1 (Reg) Mătușă. 2-3 (Reg) Termen de respect folosit la țară pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, cu (sau despre) o mătușă, o verișoară Si: lele, (reg) țaică² (2-3), țâțaie (2-3). 4-5 (Reg) Termen cu care se adresează o persoană (tânără) unei femei mai în vârstă sau cu care vorbește despre aceasta Si: lele, (reg) țaică² (4-5), țâțaie (4-5). 6 Termen folosit de o femeie referindu-se la sine însăși, când se adresează unui copil Si: țaică² (6). 7 (Reg) Termen de alintare dat de un bărbat femeii iubite Si: mândră, iubită. 8 Termen folosit de o femeie referindu-se la sine însăși când se adresează iubitului sau când vorbește despre el Si: țaică² (7). 9 (Dep) Epitet dat unei femei flecare. 10 (Dep) Epitet dat unei femei vulgare, lipsite de gust și de finețe Si: mahalagioaică, mahalagiță. 11 (Arg) Patroană a unei case de toleranță Si: proxenetă. 12 (Bot; reg; îc) ~ Marghioala Rujă-galbenă (Rudbeckia laciniata).

ță^1[1] i vz cea

ță² i vz ța¹

țe¹ i vz ța¹ corectat(ă)

țea i vz ța¹

țeala i vz cea

CEA² ! sau CEALA ! ‼ CEALĂ ! interj. 1 Strigătul cu care se ’ndeamnă boii ca s’apuce la dreapta; (P): unul zice hăis! și altul cea!, unul trage la stînga și altul la dreapta, unul vrea într’un fel și altul într’alt fel: Te dau toate de sminteală Ș’apuci hoisa ’n loc de ceală! (ALECS.) ¶ 2 Bou de cea! boul de pe partea stîngă a tînjelei: argatul mîna boii pe din cea (S.-ALD.).

CEALA 👉 CEA².

CIA... – CEA...

ȚA! interj. Mold. = CEA!²

❍ȚAICĂ sf. Olten. = ȚAȚĂ.

ȚAȚĂ (pl. -țe) sf. F Titlu cu care se adresează cineva surorii sale mai mari, mătușii sale sau unei femei mai în vîrstă decît dînsul: ~ Sultano, la Viena nu ne oprim decît la întoarcere (BR.-VN.) [ngr. τσάτσα]

ȚĂȚICĂ, Mold. ȚĂȚACĂ, ȚÎȚACĂ sf. dim. ȚAȚĂ: viu și eu după tine numai decît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica (CAR.); hai că ne-așteaptă țîțecele (ALECS.).

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt). 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

ȚAȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa.

CEA interj. Strigăt cu care se mînă boii (mai rar caii) de la stînga spre dreapta. Hăis și cea! – gem sub poveri. carele greoaie. IOSIF, V. 74. Începură a plesni boii, mînîndu-i: cea, Surilă, ho, bourean, ho! RETEGANUL, P. V 32. ◊ Fig. în oaste am fost numai de zbucium: hăis, haram, cea, haram! CREANGĂ, P. 320. ♦ (Substantivat) Dreapta, partea dreaptă. Să trag... Eu la hăis, puica la cea. ȘEZ. IV 140. ◊ (Adverbial, pe lîngă verbe de mișcare) La dreapta. Dete cea pe lîngă boi. TEODORESCU, P. P. 296. – Variante: ceala (ALECSANDRI, la TDRG), ceală (LESNEA, I. 52) interj.

CEALA interj, v. cea.

CEALĂ interj. v. cea.

TANTAL s. n. Element chimic metalic, foarte ductil și maleabil, folosit mai ales la confecționarea pieselor de laborator.

TĂU², TA, tăi, tale, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv prin alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul; de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate: a) (adjectiv) Vinul de la Pîhnești numai eu îl beau cînd poposesc în casa ta. SADOVEANU, N. P. 229. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170; b) (pronume) Să închinăm și să ciocnim cupele noastre. A mea de corn ars și prost. A ta de aur bătut cu mărgăritare. C. PETRESCU, R. DR. 11. Să știu eu atunci, de-oi ajunge cu sănătate, ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. Ce bulendre-s aiste? – Ale mele! -... Ale tale? ALECSANDRI, T. I 327. (Expr.) (Imprecație) Al meu (al tău, al lui etc.) e dracul = mă (te, îl etc.) ia dracul Dacă se rătăcește vreunul sau i se întîmplă ceva, al tău e dracul. PAS, Z. I 257. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) (Adjectiv) Uite, aici e Elisabeta, nevasta ta, cu toți copiii tăi. SAHIA, N. 53. Ziceau boierii: tatăl tău de aci înainte e bătrîn. ISPIRESCU, L. 3. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Enclitic; numai la sg., însoțind un nume de rudenie sau un nume care indică orice raporturi sociale) Eu, mîndruță, nu-s de vină, Că-i de vină maică-ta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. b) (Pronume) Tot vei fi odată, zău, Tu a mea și eu al tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 60. (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii ei. Tu te găsești sănătos între ai tăi, înfășurat de dragoste. SAHIA, N. 53. Deseară vin la voi, Copiliță hăi! Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Indică apartenența) Care ține de persoana căreia i se adresează vorbitorul; propriu, caracteristic acestei persoane: a) (adjectiv) Cetesc în ochii tăi că ești neînduplecat. SADOVEANU, N. P. 34. Atîta am vrut să aflu din gura ta. CREANGĂ, P. 206. Tresar la pasul tău, cînd treci. EMINESCU, O. I 211. Adă-mi fața ta voioasă Ș-ai tăi ochi de dizmierdat. ALECSANDRI, P. I 9; b) (pronume) Ideile mele cu ale tale nu se potrivesc. (La f. pl.) Treburile, preocupările (obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. Te gîndești numai la ale tale. (Expr.) A rămîne (sau a fi) pe-a ta = a rămîne (a fi) așa cum vrei tu, așa cum zici tu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni dar să te ferești de omul roș. CREANGĂ, P. 198. În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. Zmeule, a sunat ora sfîrșitului tău de pe lumea asta. ALECSANDRI, T. I 465. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172.

ȚA interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele și oile. Mă aplec pe vine-n jos: «Ța-ța!», și chem căprița cu mîna, parcă aș vrea să-i dau tărîțe. CARAGIALE, M. 8.

ȚAȚĂ, țațe, s. f. 1. (Popular, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Mătușă (soră a tatălui sau a mamei, în raport cu nepoții); termen de respect cu care cineva se adresează unei surori mai mari sau unei femei mai în vîrstă (v. lele). De pe valea Oltului ne-a căzut oaspete numai unchi-meu Găbunea, cu țața Aretia, nevastă-sa. STANCU, D. 178. Ce zici, țață Reveca, unde am putea sta puțin de vorbă? CAMIL PETRESCU, O. II 93. Tu mai stai, Zițo?... – Nu, țațo; o să mă duc și eu să mă culc. CARAGIALE, O. I 59. 2. (Învechit) Termen alintător dat de un bărbat femeii pe care o iubește; mîndră. Costică cu ochii verzi, Ce te plimbi printre livezi, Ori pe țața să ți-o vezi? BIBICESCU, P. P. 381. Gura lumii slobodă, Țațo; Las-o-n pace să vorbească, Țațo, Dragostea să ne trăiască, Țațo. TEODORESCU, P. P. 319. 3. (Peiorativ) Femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică.

CEA interj. Strigăt cu care se mînă boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [Var.: (reg.) ceala interj.]

TANTAL s.n. Element chimic, metal rar, cenușiu, lucios, foarte dur, ductil și maleabil, care se află în unele minerale rare. [Var. tantaliu s.n. / cf. fr. tantale, it. tantalio].

TANTALIU s.n. v. tantal.

TANTAL¹ s. n. metal rar, cenușiu, lucios, dur, ductil și maleabil, foarte rezistent. (< fr. tantale)

CEA interj. (se folosește pentru a îndemna boii spre dreapta). ◊ Bou de ~ bou care se înjugă în partea dreaptă. /Onomat.

TANTAL n. Metal dur, cenușiu, lucios, maleabil și foarte rezistent la coroziune, întrebuințat în medicină, în energetica nucleară și la obținerea aliajelor. /<fr. tantale

TĂU² ta (tăi, tale) pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Înlocuiește numele obiectului posedat de interlocutor, înlocuind, totodată, și numele acestuia). ◊ Ai tăi cei apropiați ție; familia. Al tău soțul tău. Ale tale cele care privesc persoana căreia i se adresează vorbitorul. /<lat. tuus, tua

TĂU³ ta (tăi, tale) adj. pos. 1) Care aparține celui căruia i se adresează vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se află în anumite relații (de prietenie, de înrudire) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Prietenul tău. 3) Care este realizat de cel cu care vorbește cineva. Călătoriile tale. ◊ Fie pe a ta fie așa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua

ȚA interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema sau a alunga caprele sau oile). /Onomat.

ȚAȚĂ ~e f. pop. (folosit și ca termen de adresare) 1) Soră (sau vară) a unuia dintre părinți, luată în raport cu copiii acestora; mătușă. 2) Soră mai mare sau femeie mai în vârstă; lele. 3) peior. Femeie cu apucături grosolane. /<ngr. tsátsa

cea! (ceala!) int. strigătul către boi ca să apuce la dreapta (în opozițiune cu hăis) [Onomatopee].

ceala int. Mold. V. cea: când noi vroiam să facem haisa, ne sfătuiai să luăm ceala AL.

tău (teu) pr. ce ține de tine. [Lat. TUUS].

teu pr. V. tău.

ța! Mold. int. de mânat boul (din stânga): ța! măi Prian! AL. [Onomatopee].

țață f. termen de gingășie și de respect ce se dă unei surori, mătuși sau femei mai în vârstă. [Gr. mod. TSÁTSA, mamă (vorbă din graiul copiilor; v. dadă].

2) cea (ea dift.), strigăt adresat bouluĭ din stînga ca s’apuce la dreapta (Cp. cu ung. csá csálé, csáli, cselö, pol. chale. V. ceală. – Se zice și ța. V. hăĭs.

ceála (ea dift. V. cea 2) adv. La dreapta (numaĭ în loc: unu hăĭsa, altu ceala, adică „fără concordie”). – Și ceală.

mă-sa f., gen. mă-seĭ. Fam. Pop. Mama-sa, mama sa.

*tantál m., pl. lĭ (după numele luĭ Tántal din mitologie). Zool. Un fel de barză saŭ cocor din America tropicală. S. n. Chim. Un metal care se prezentă supt forma unuĭ praf negru și strălucitor în aer cînd e încălzit. Are o densitate de 10,18, e bivalent și fără aplicațiune industrială.

2) tăŭ, ta pron. posesiv de pers. III, pl. tăĭ, tăle în sud, tale în nord și tele în vest (lat. tuus, tua, pop. *tous; it. tuo, tua). Care ține de tine saŭ de care țiĭ tu: capu tăŭ, haĭna ta, țara ta. Cu numele de rudenie (sing. fam.) devine enclitic supt forma -tu, -ta (ca și săŭ în -su, -sa): frate-tu (fals frate-tăŭ), soră-ta, nevastă-ta, (gen.) al lu frate-tu, al soră-tiĭ, al neveste-tiĭ.

ța interj. V. cea 2.

țáță f., pl. e (ngr. tsásta, mamă [în limba copiilor]. Cp. cu dadă, gagă). Epitet respectuos care se adresează uneĭ surorĭ, mătușĭ orĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar încă tinere. – Forme familiare: țațáĭa (Mold. sud.), țîțáĭa (Mold. nord) și țățíca.

ta¹/a ta¹ v. tău¹/al tău¹

ta² (a ~) v. tău² (al ~)

-ta v. -tău/-tu

ta¹ / a ta¹ v. tău¹ / al tău¹

ta² (a ~) v. tău² (al ~)

-ta v. -tău / -tu

cea³ interj.

maică-mea/-ta/-sa (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii/-tii/-sii

sor-mea v. soră-mea

soră-mea/-ta/-sa (pop., fam.) / (în tempo rapid) sor-mea etc. s. f. + adj. pr., g.-d. soră-mii/-tii/-sii etc.; voc. soră-meo

!taică-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui taică-meu/-tău/-său

+taică-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui taică-miu/-tu/-su

tale¹/ale tale¹ v. tău¹/al tău¹

tale² (ale ~) v. tău² (al ~)

tale³/a tale v. tău/al tău

tantal¹ (metal) s. n.; simb. Ta

+tat-su/tac-su/ta-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-su/tac-su/ta-su

+tat-tu/tac-tu (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-tu/tac-tu

!tată-meu/-tău/-său (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-meu/-tău/-său

+tată-miu/-tu/-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-miu/-tu/-su

tăi¹/ai tăi¹ v. tău¹/al tău

tăi² (ai ~) v. tău² (al ~)

!tătâne-meu/-tău/-său (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-meu/-tău/-său

+tătâne-miu/-tu/-su (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-miu/-tu/-su

tău² (al ~) pr. m., pl. ai tăi, g.-d. alor tăi; f. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale (Prietenul meu e medic, al tău e profesor.; contra ta)

tău¹/al tău adj. pr. m., pl. tăi/ai tăi; f. ta/a ta, g.-d. tale/a tale, pl. tale/ale tale (prietenul tău/un prieten al tău/al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău; prietenii tăi/niște prieteni ai tăi/ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi; prietena ta/o prietenă a ta/a ta prietenă; prietenei tale/unei prietene a tale; prietenele tale/niște prietene ale tale/ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

-tău (fam.)/(pop.) -tu (după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; g.-d. lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)

țață (pop.) s. f., g.-d. art. țaței; pl. țațe

cea³ interj.

maică-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

mă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mă-tii (-sii)

!Măria Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Tale

soră-mea (-ta, -sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

*taică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr.

tale¹/ale tale¹ v. tău¹/al tău¹

tale² (ale ~) v. tău² (al ~)

tale³/a tale v. tău/al tău

tantal s. n.; simb. Ta

tată-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

tăi² (ai ~) v. tău² (al ~)

tăi¹/ai tăi¹ v. tău¹/al tău

-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)

!tău¹/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tale/a tale (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tale/ale tale (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

tău² (al ~) pr. m. (prietenul meu e medic, al tău e profesor), pl. ai tăi, g.-d. alor tăi; f. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale

țață (pop.) s. f., g.-d. art. țaței; pl. țațe

maică-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

mamă-ta (-sa) s. f., g.-d. mamă-tii (-sii)

soră-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) s. m.

tată-meu (-tău, -său) s. m.

tătâne-meu (-tău, -său) s. m.

ța/ța-ța interj.

cea interj.

Domnia ta s. f. art. + adj., abr. D-ta, g.-d. Domniei tale, abr. D-tale

maica-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

Preasfinția ta s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-) g.-d. Preasfinției tale

soră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

tantal s. n., simb. Ta

tată-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

tău (precedat de al) pr. m., pl. ai tăi, g.-d. alor tăi; f. sg. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale

tău/al tău adj. m., pl. tăi/ai tăi; f. sg. ta/a ta, g.-d. tale/a tale; pl. tale/ale tale (și -tu m. sg., -ta f. sg., -tii/-tei g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-tu, soră-ta, soră-tii)

ța/ța-ța interj.

țață s. f., g.-d. art. țaței; pl. țațe

cea interj. – Strigăt cu care se mînă boii la dreapta. – Var. ceala, ța. Lat. ecce hac (Drăganu, Dacor., III, 692), cf. it. qua „pe aici”, fr. ça, sp. acá (Drăganu crede că var. ceala reprezintă lat. ecce hac illac). După Philippide, ZRPh., XXXI, 302; Nandriș, RF, I (1928), 185-8 și DAR, este art. cea (m. cel) și trebuie interpretată ca expresie eliptică, în loc de cea parte. Pentru Iordan, BF, IX, 117, este vorba de o creație expresivă. Din rom. provin mag. csá(h), csále (Drăganu, Dacor., III, 692), rut. ča(la) (Miklosich, Wander., 16); pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adăugat aici ceaș (var. ceas), interj. (se folosește la mulsul vacilor, pentru a le cere să-și mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creație spontană dar care, în realitate, se poate considere ca un comp. de la cea cu și, ca aciși, așași, atunceși, etc. După Philippide, ZRPh., XXXI, 302, din lat. cessa, imperativ de la cessare; însă acestă explicație se bazează pe var., mai puțin frecventă decît ceaș, și nu ține de o circumstanță caracteristică și anume că ceaș, la fel ca cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeași interj. se folosește ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu tc. ciș „urină”.

țață (-țe), s. f. – 1. Titlu de respect pe care îl dau tinerii surorilor mai mari, mătușilor și, în general, femeilor mai în etate. – 2. Namilă de femeie, femeie voinică. – Var. Mold. (țî)țacă, Olt., țaică, țațae. Creație expresivă, cf. țîță. Se folosește în Munt. și în Mold. de S (ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „mamă”, care se consideră ca etimon al rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Gáldi 259) ar putea proveni din acesta.

Ta, simbol chimic pentru tantal.

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (strădaniile) tale le vor culege nepoții – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie să trudești gândindu-te la cei ce vor veni după tine.

TANTÁL (< fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. Element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010°C, p. f. c. 4.100°C, gr. sp. 16,7). Metal rar, cenușiu, lucios, dur, ductil în stare pură și foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se găsește în natură în tantalit și și pământurile rare. Formează combinații în treptele de valență 2, 3, 4 și 5. Se folosește în metalurgie (component al aliajelor refractare, solide și rezistente la coroziune), în energia nucleară, ind. constructoare de mașini, chimică, electronică, în medicină (aplicarea suturilor, fixarea oaselor și vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (în locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg în 1802.

a vedea paiul din ochiul altuia și a nu vedea bârna din ochiul tău expr. a manifesta o exigență / o severitate exagerată față de alții și a fi prea indulgent cu propria persoană; a critica aspru neajunsurile mărunte ale cuiva, trecând cu vederea propriile lipsuri.

țață, țațe s. f. (peior.) femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică

CEA interj. (Ban.) hoc! (~!, Plăvane.)

ȚAȚĂ s. v. lele.

ȚAȚĂ s. v. mahalagioaică, mahalagiță, mătușă, mitocancă, tanti.

CEA interj. (Ban.) hoc! (~!, Plăvane.)

ȚAȚĂ s. lele, leliță, mătușă, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

țață s. v. MAHALAGIOAICĂ. MAHALAGIȚĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

Cea ≠ hăis

Carpent tua poma nepotes (lat. „Nepoții îți vor culege roadele”) – versul 50 din Egloge (IX) de Vergiliu. Omul nu trebuie să se gîndească numai la dînsul, ci și la urmași: nu numai la clipa de față, ci și la ziua de mîine. Fabulistul francez La Fontaine s-a inspirat din acest vers, pentru fabula sa Le vieillard et les trois jeunes hommes (Bătrînul și cei trei flăcăi) unde exprimă o idee similară: Mes arrière-neveux me devront cet ombrage (Strănepoții mei se vor folosi de acest umbrar). LIT

cea, interj. Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică (DEX, MDA); lat. ecce hac (Drăganu, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).

cea, interj. – Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică (DEX, MDA); lat. ecce hac (Drăganu, cf. DER), cf. it. qua „pe aici”, fr. ça. Cuv. rom. > magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).

cea, interj. – Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică; Lat. ecce hac, cf. it. qua „pe aici”. Din rom. provin magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).