14 definiții pentru tărtăcuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica).P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.

TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica).P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.

TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe (Coccinia indica). 2. Fructul tărtăcuței (1), asemănător cu dovleacul, de formă lunguiață și de culoare roșie. Pe brîul sobei, de jur împrejur, sînt înșirate gutui, mere domnești și tărtăcuțe. VLAHUȚĂ, O. A. III 148. Tărtăcuță brează, Tot cîmpul nechează (Glonțul). ȘEZ. VII 102. Tărtăcuță unsă, în frunziș ascunsă (Iepurele). TEODORESCU, P. P. 230. 3. Fig. (Glumeț) Cap. V. dovleac. Mama a repetat ca să-mi intre în tărtăcuță odată G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. ♦ Ființă mică, bondoacă. Băieții se nasc mărunți, tărtăcuțe. STANCU, D. 87. Cînd m-o vedea tărtăcuța mea îmbrăcat așa, ce o să mă mai sărute. I. CR. IV 91. – Variante: tertecúță (ȘEZ. VIII 127), tătărcúță s. f.

TĂRTĂCÚȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță

tărtăcuță f. planta al cărei fruct e o boabă lunguiață de coloare roșie (Coccina indica). [Și tătărcuță sau cucurbetă tătărească, planta fiind originară din Azia tropicală].

tărtăcúță și (Btș.) tătărcuță f., pl. e (dim. d. tărtacă, tătarcă). O plantă cucurbitacee agățătoare ornamentală care face niște fructe galbene, gălbuĭ, portocaliĭ și altfel, marĭ cît oŭăle de găină saŭ de gîscă, de forma merelor, perelor și portocalelor și care e originară din Asia tropicală (coccinia [saŭ: cephalandra] indica). Copiiĭ se joacă cu fructele eĭ. – În Munt. și -guță. V. curcubețică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe

tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂRTĂCÚȚĂ s. v. cap.

TĂRTĂCÚȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.

TĂRTĂCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. (Lagenaria gourda) tigvă, tîlv, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămînțar, sărăboi, troacă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COCCINIA Wight et Arn., COCCINIA, TĂRTĂCUȚĂ, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Asia tropicală, Africa, cca 22 specii, agățătoare sau întinse pe sol, de obicei cu rizom îngroșat. Frunze lobate sau colțuroase, pe partea inferioară uneori glanduloase, cîrcei simpli sau bifurcați. Flori mari, albe sau galbene, dioice, cele mascule cu stamine împreunate, cele femele, cu 3 stamine sterile, lunguiețe, stil prelungit, un stigmat trilobat, caliciu scurt, campanulat, corolă campanulată cu 5 lacinii și vîrf ascuțit. Fruct (bacă) cilindric sau lunguieț, cu multe semințe.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tărtăcuță, tărtăcuțe s. f. (glum.) cap

Intrare: tărtăcuță
tărtăcuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărtăcuță
  • tărtăcuța
plural
  • tărtăcuțe
  • tărtăcuțele
genitiv-dativ singular
  • tărtăcuțe
  • tărtăcuței
plural
  • tărtăcuțe
  • tărtăcuțelor
vocativ singular
plural