TĂRTĂCUȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe (Coccinia indica). 2. Fructul tărtăcuței (1), asemănător cu dovleacul, de formă lunguiață și de culoare roșie. Pe brîul sobei, de jur împrejur, sînt înșirate gutui, mere domnești și tărtăcuțe. VLAHUȚĂ, O. AL. II 148. Tărtăcuță brează, Tot cîmpul nechează (Glonțul). ȘEZ. VII 102. Tărtăcuță unsă, în frunziș ascunsă (Iepurele). TEODORESCU, P. P. 230. 3. Fig. (Glumeț) Cap. V. dovleac. Mama a repetat ca să-mi intre în tărtăcuță odată G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. ♦ Ființă mică, bondoacă. Băieții se nasc mărunți, tărtăcuțe. STANCU, D. 87. Cînd m-o vedea tărtăcuța mea îmbrăcat așa, ce o să mă mai sărute. I. CR. IV 91. – Variante: tertecuță (ȘEZ. VIII 127), tătărcuță s. f.