11 definiții pentru tărhat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).

TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).

tărhat sn [At: N. TEST. (1648), 2776 / V: (reg) tar~, ~heci, târ~, ter~, terhet / Pl: ~uri / E: ns cf mg terhet (Ac al lui terh)] 1 (Pop) Povară. 2 (Pop) Bagaj (1). 3 (Reg) Sac cu aproximativ două feldere de cereale sau făină, făcut în formă de desagi. 4 (Reg; îf terhet) Greutate la cumpăna fântânii. 5 (Reg) Haină de casă.

TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. Sarcină, povară, bagaj, calabalîc. Ciobanul cu oile, asinul cu tărhatul... sînt singurele elemente ale priveliștii. SADOVEANU, O. L. 29. Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări și pături Că de-abia pot sta subt ele Doi măgari voinici alături. TOPÎRCEANU, P. 128. (Cu pronunțare regională) Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162.

TĂRHAT s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Greutate, sarcină, povară. Șăzînd spre asin și desupra mînzului și asinei învățată supt tîrhat. N. TEST. (1648). Tras-am de supt tărhat umărul lui. PSALT. (1651). Onus. Terhat. Terh. LEX. MARS., 232. ◊ Fig. Tărhatul răotăților loru noi-l purtăm. MISC. SEC. XVII, 11v. Să nu fim noi țara dracului, . . ., păcatul necredinței, tărhat a grozniciei. MISC. SEC. XVII, 60v; cf. MISC. SEC. XVII, 100v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. terhet (ac. al lui terh). Cf. t a r.

tărhát n., pl. urĭ (ung. terh, ac. terhet, id. V. tearh). Trans. Olt. Bagaj, calabalîc: toamna cĭobaniĭ se scoboară la șes cu tot tărhatu. – În Munt. tîrhat, în Mold. tarhat (ca talhar, saltar).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂRHÁT s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

tărhat s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. POVARĂ. SARCINĂ. erată


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tărhát (-turi), s. n. – Povară, catrafusele ciobanului. – Var. tîrhat, (Bihor) tărhatiu „sarcină”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din același cuvînt mag. care înseamnă „încărcat, greu” provine tărhită, s. f. (Trans., potîrniche), datorită felului său de a merge (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrĕvĭ „fazan”), din mag. terhes „supraîncărcat”, de unde vine și tăr(h)oasă, s. f. și adj. (însărcinată), cf. grea și ceh. terchavy „grea” și „însărcinată”. Cf. tar.

Intrare: tărhat
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărhat
  • tărhatul
  • tărhatu‑
plural
  • tărhaturi
  • tărhaturile
genitiv-dativ singular
  • tărhat
  • tărhatului
plural
  • tărhaturi
  • tărhaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tărhat

etimologie: